Cand Grigore Octavian Popescu s-a intors din nou in Suciu de Jos, Maramures, dupa 43 de ani de la deportarea intregii sale familii, n-a mai gasit din frumusetea domeniului de 50 de hectare, infiintat de trei generatii de inaintasi, decat „salbaticie comunista”. In 1992, cand s-a intors acasa si a incercat sa reinnoade firul istoriei familiei sale si al propriului destin, frante brutal de comunisti si de Securitate, nu mai era nici carare spre fosta locuinta cu doua etaje, din care abia se mai vedeau in ierburi grase urmele fundatiei, iar ca sa poata urca intr-un mar din fabuloasa lor gradina, cu doua mii de nuci si toate soiurile de pomi fructiferi din Tara Lapusului, a trebuit sa-si taie vad cu foarfeca si ferastraul prin jungla hatisului salbatic crescut in cei peste 40 de ani de pustiire comunista.
Am ajuns in Suciu de Jos de sub Muntii Tibles, in Tara Lapusului, parasind Becleanul pe Somes si luand-o prin Caianu Mic si Borleasa, spre Tarlisiua si Agries, cu drumuri ingustandu-se treptat spre dealuri inalte, cu vai pe firul carora femei cu mari palarii ardelenesti de paie sapau porumbul, cosasii infundati in ierburi inalte pana la subsuoara lasau in urma brazde groase de iarba proaspat cosita, iar altii ridicau cu furca pale mari de fan uscat pe claile pe jumatate inaltate, in mijlocul capitelor aduse de la marginile cosastinilor. Iar cand asfaltul firav a parasit cu totul satele, un drumeag de munte ingust si desfundat de ploi s-a catarat pe Dealul Trestia, in spatele padurilor inalte, amenintand cu umbra lor lumina potopitoare de vara, trecandu-ne culmea spre Suciu de Sus. N-am urmat firul spre Grosii Tiblesului, de unde un drum forestier se aventureaza peste culmile muntilor spre Botiza, dincolo pe Valea Izei din Tara Maramuresului. Am coborat spre Suciu de Jos (din Rogoz e aproape Targu Lapus, apoi, mai departe, Baia Mare) si l-am gasit pe Grigore Octavian Popescu, un barbat voinic la cei 69 de ani ai sai, in mijlocul domeniului recuperat, incercand sa-si reia destinul de acolo de unde l-au intrerupt comunistii si Securitatea in 1949. Ne-a invitat intr-o filigorie de lemn (foisor), pe Dealul Picoi, langa ferma refacuta cat a putut, din 1992 incoace, cu vedere larga spre hotarele satului Suciu de Jos. Si de aici inainte incepe povestea dureroasa a sa si a familiei sale.
Arestati la miezul noptii, deportati cu domiciliu obligatoriu
La miezul noptii de 2 spre 3 martie 1949, o masina se apropia de ferma familiei Popescu. Tatal, Octavian, a auzit-o si a crezut ca vin sa-l aresteze din nou. Era notar public la Targu Lapus si „facuse Gherla” in '46-'47, la colonelul Briceag, spaima romanismului din acei ani cumpliti de inceput ai regimului comunist. Si-a luat la repezeala o blana pe el, a sarit pe geamul din spatele casei si s-a dosit in grajdul oilor. Cand a vazut ca toata casa e inconjurata de Securitate, a fugit in padure si s-a ascuns intr-o hruba in pamant, la un taran din Valea lui Saleu. Mama cu patru copii, Radu – 21 de ani, Rodica – 18 ani, Grigore – 12 ani si Viorica – 7 ani, au fost urcati la miezul noptii in camionul Securitatii si dusi la Dej. Aveau 50 de hectare de pamant si padure, erau „dusmani ai poporului” si trebuiau distrusi. La Securitatea din Dej au fost tinuti doua zile intr-o sura, cu alte familii din judet, urmand sa fie deportati in tara. La un ghiseu de repartizare, mama celor patru copii a fost recunoscuta de ofiterul de serviciu, capitanul Nae, fost ingrijitor la caii familiei: „Doamna Popescu, ce cautati aici? Si dumneavoastra? Unde aveti rude in tara?”
Cu ajutorul acelui securist au fost orientati spre Sibiu, unde au ajuns cu camionul Securitatii. Si-au gasit refugiu si gazduire la niste rubedenii, pana s-au mai pus pe picioare. I-au multumit lui Dumnezeu ca n-au fost deportati in Baragan, in Delta, in Transnistria sau, Doamne fereste, in Siberia, cum li s-a intamplat atator romani, „dusmani ai poporului”. Dupa 2 saptamani, a sosit in Sibiu si tatal, avocatul Octavian Popescu. Statuse ascuns intr-o hruba la un taran si, ca sa poata veni la gara in Beclean, s-a travestit in haine femeiesti, sa nu fie recunoscut pe drum de Securitate. Asa a ajuns in Beclean, cu sania, pe o iarna de inceput de martie, cu omatul pana la brau. In Sibiu li s-a fixat domiciliu obligatoriu (D.O., cum era stampilat buletinul de identitate) pana in 1962. Timp de 13 ani au trebuit sa treaca saptamanal, in fiecare duminica, pe la Militie, pentru verificari, si le-a fost dat sa auda propozitia: „Au venit dusmanii poporului!” Ofiterul de militie de la poarta isi batea joc de ei: ii punea in sir indian, cu „al mai batran in cap de coloana” si asa trebuiau sa urce doua etaje, iar saptamana urmatoare, rolurile se inversau: cel mai mic trebuia sa fie in fruntea coloanei. Pura bataie de joc!
Mortii ne poruncesc sa nu-i uitam!
Dupa 13 ani de instrainare comunista, in 1962 li s-a ridicat domiciliul obligatoriu, dar au mai ramas in Sibiu pana in 1991. Avocatului Octavian Popescu nu i-a fost recunoscuta diploma si a inceput-o de la munca de jos. A lucrat ca dulgher, apoi calitor la Fabrica „Balanta” (calea limbile balantelor) si pe urma apicultor la gospodaria anexa a fabricii. Grigore Popescu, fiul, a facut liceul la fara frecventa, fiind obligat sa munceasca din greu: in constructii, incarcator de vagoane etc. Erau „bestii mosieresti” si trebuiau sa-si plateasca vina. A ajuns in cele din urma asistent de laborator chimic si dupa 1991, cand s-a pensionat, e singurul din familie care s-a intors in locurile natale, in 1992, dupa 43 de ani, s-o ia de la capat, de acolo de unde li s-a frant destinul. Intre timp, mama, tatal si fratele sau Radu au decedat, iar surorile Viorica si Rodica s-au asezat si ele in Sibiu. La fel si cei doi copii ai sai, un baiat si o fata, care si-au gasit si ei rosturi temeinice tot in Sibiu.
Dar de ce s-a mai intors barbatul de 69 de ani la Suciu de Jos, in Tara Lapusului, dupa ce el si toata familia sa au trait la Sibiu? Din filigoria de lemn ridicata dupa 1992, Grigore Popescu isi roteste ochii peste pamanturile satului natal pline de claile verii si omul acesta pare dintr-o data de neinvins: „Ii duc in spate pe tata Octavian, pe mosul Grigore si pe stramosul Ilie. Gandul meu, cand am venit in '92 aici, a fost sa refac gospodaria sporita de trei generatii de inaintasi ai mei, rasa de pe fata pamantului de comunisti, si sa redobandesc biserica greco-catolica din Suciu de Jos, ridicata de preotii familiei noastre. Suntem patru generatii de intelectuali rurali. Ilie Popescu, strabunicul meu, a fost preot greco-catolic si se numea Pop Ilie. Ca autoritatile austro-ungare sa nu-i maghiarizeze numele, in Papp, s-a dus pana la Budapesta si l-a schimbat in Popescu, nume care nu putea fi tradus sau adaptat la limba maghiara. Mosul Grigore a fost tot preot greco-catolic si amandoi isi dorm somnul de veci in fata bisericii, pe care ma lupt s-o recuperez de la fratii ortodocsi. Insa ei n-o cedeaza, desi biserica lor, mai mare ca a noastra, o tin inchisa si o folosesc ca depozit de materiale! Am revenit in 1992 in Suciu de Jos, din respect si obligatie fata de inaintasi, dar si fata de urmasi. Daca parintii mei, acum decedati, ar sti ca am avut posibilitatea sa recuperez pamantul familiei si biserica satului si nici unul dintre fiii lor n-a facut-o, ar fi pacat de moarte si n-ar avea liniste in mormant. Generatii intregi, noi am fost legati de pamantul nostru prin munca cinstita si de cerul nostru prin credinta in Dumnezeu. Mortii din pamant si din cer ne poruncesc sa nu-i uitam!”
Ori totul, ori nimic
Gospodaria familiei Popescu din Suciu de Jos a fost infiintata dupa 1730 de preotul greco-catolic Ilie Popescu, strabunicul lui Grigore Popescu. Trei generatii de inaintasi au pastrat-o cu devotament: 30 de ha intr-o singura tabla de pamant, 10 ha de padure, casa cu doua etaje, grajd pentru 20 de capete de animale, 100 de oi, stupi, gradina de 3 ha cu toate soiurile de pomi fructiferi si doua mii de nuci, toate in locul Picoi, la 300 de metri deasupra soselei, pe Munceii satului Suciu de Jos. Cele doua mii de nuci de pe culmea dealului au fost plantate de bunicul, si el preot greco-catolic. Preoteasa a dus pietre cu sortul sa le aseze la radacinile nucilor. Cand a revenit Grigore Popescu in sat, in 1992, din toata frumusetea gospodariei stramosesti n-a mai ramas decat prapadul. Gradina s-a salbaticit cu totul, casa cu doua etaje si grajdurile au fost demolate. La venirea lui Ceausescu la putere, parca a batut un vant de dezghet. Tatal, Octavian, jurist fiind, a facut memoriu la CC, spunand ca exproprierea s-a facut abuziv. Dupa doua luni a venit raspunsul: exproprierea a fost legala. Abia atunci le-au demolat casa, ca sa nu-i mai tenteze pe fostii proprietari. Au daramat acoperisul, sa ploua inauntrul casei, s-o distruga, s-o manance vremurile. In plus, le-au demolat grajdurile si toate anexele. A fost o demonstratie pura de violenta si distrugere.
Cand Grigore Popescu a revenit in 1992 in Suciu de Jos, a stat in chirie pe la rubedenii. A fost intr-o dilema: ce sa reconstruiasca mai intai, casa sau grajdul? Daca-si facea mai intai casa, locuinta sa nu-l ajuta sa-si faca si grajd, asa ca si-a facut intai o garsoniera si grajd pentru vite, care sa-l ajute sa-si refaca si casa. A inceput reconstructia materiala si morala a fermei familiei, sa nu se risipeasca mostenirea. Si-a recuperat apoi padurea de 10 ha foioase si tot pamantul. A adus dovezile de proprietar de la cartile funciare, tatal sau fiind notar public avea o evidenta exemplara a averii.
A avut probleme cu valoarea despagubirilor pentru imobilele demolate. Valoarea lor reala e de 900 de milioane, dar Prefectura lui Iliescu le-a evaluat la 220 de milioane. Nu s-a luat in seama valoarea de inventar a bunurilor demolate si reactualizarea sumei din 1949, prin BNR, la preturile de azi, ci s-a facut o evaluare arbitrara. Spera ca problema va fi reglementata prin noua Lege a proprietatii.
Valoarea reala a bunurilor mobile depaseste un miliard. Tribunalul din Baia Mare i-a respins actiunea, pentru ca n-a avut certificat de luptator anticomunist, prevazut prin H.G. 214/'99. In aprilie 2005 a primit acest certificat, pe care l-a inaintat Curtii de Apel Cluj, cei cu domiciliu obligatoriu fiind considerati detinuti politici. Grigore Popescu sustine insa ca nu-l intereseaza sa-si recupereze miliardul, ci reparatia morala si dreptatea in fata istoriei: ori totul, ori nimic!
O ticalosie petrecuta in doua ore, 15 ani pierduti pentru recuperare
Va trimit un act autentic din care se vede cum comunistii au pus mana pe avutul romanilor. Ticalosia respectiva s-a petrecut in doua ore, iar eu ma tarasc prin Justitia Romana de 15 ani pentru a-mi putea recupera ce mi s-a talharit in 1949.
Al d-voastra fidel cititor, Octavian Popescu
