Franța, România și Rusia vor livra 240.000 de tone de grâu Egiptului, în perioada 21-31 decembrie, informează Reuters, citat de Agerpres.
Vicepreședintele Autorității Generale pentru Aprovizionare GASC, Mamdouh Abdel Fattah, a precizat că grâul francez a reprezentat jumătate din cantitatea de grâu cumpărată la licitația organizată miercuri, la care s-au adăugat 60.000 de tone de grâu din România și alte 60.000 de tone de grâu din Rusia. GASC a cumpărat grâul la un preț de 205,94 dolari pe tonă, incluzând transportul și navlu (C&F).
Este pentru a doua oară în decurs de o lună când Egiptul preferă să cumpere o cantitate mai mare de grâu din Franța decât din alte părți. În data de 30 octombrie, Egiptul a cumpărat 120.000 de tone de grâu din Franța, precum și câte 60.000 de tone de grâu România și Polonia. În ultima lună, însă, euro s-a depreciat în raport cu dolarul, ceea ce a crescut atractivitatea grâului din Franța
GASC este responsabilă pentru achizițiile strategice de grâu în numele statului egiptean, cel mai mare importator mondial de grâu. De la începutul anului fiscal 2015/2016, Egiptul a achiziționat aproximativ 2,6 milioane de tone de grâu, principalii furnizori fiind Rusia și România.