23.9 C
București
sâmbătă, 29 iunie 2024
AcasăSpecialGoogle a evitat agresiv plata taxelor în Marea Britanie - raport parlamentar

Google a evitat agresiv plata taxelor în Marea Britanie – raport parlamentar

Google a evitat în mod agresiv plata impozitului pe profit în Marea Britanie, iar reputaţia sa nu va fi refăcută până când compania nu va începe să achite ceea ce datorează, se arată într-un raport al unui comitet al Parlamentului de la Londra, transmite MarketWatch, citat de Mediafax.

Raportul de 64 de pagini al comitetului pentru afaceri publice critică şi autoritatea fiscală britanică pentru lipsa de reacţie faţă de comportamentul Google şi cere instituţiei să investigheze compania.

Comitetul, din care fac parte parlamentari din principalele partide din Marea Britanie, a arătat că eludarea fiscului de către multinaţionale scoate în evidenţă probleme mai mari şi cere guvernului să întărească autoritatea fiscală şi să simplifice codul fiscal, astfel încât să fie mai puţine lacune care să poată fi exploatate de companii.

Raportul critică şi principalele firme de audit, pentru că ajută clienţii să se folosească de lacunele legislative şi să înfiinţeze structuri artificiale pentru evitarea plăţii impozitelor.

Un purtător de cuvânt al Google a declarat că grupul respectă legislaţia fiscală din Marea Britanie.

“Este clar din raport că acest comitet parlamentar vrea să vadă companiile internaţionale plătind impozite mai mari acolo unde se află clienţii lor, dar lucrurile nu funcţionează aşa în ziua de azi. Salutăm apelul ca actualul sistem fiscal să fie simplificat şi mai transparent”, a spus purtătorul de cuvânt.

Raportul a fost publicat după ce comitetul a organizat o serie de audieri aprinse în ultimele şase luni, analizând dacă marile companii plătesc suficiente taxe.

La audieri au participat directori ai Starbucks, Amazon.com şi ai marilor firme de audit.

Google a fost evaluată în mod special, Matt Brittin, unul dintre directorii importanţi ai companiei în Europa, fiind audiat timp de două ore.

Cele mai citite

Laura Codruţa Kovesi, îngrijorată că noile prevederi adoptate de Austria ar putea împiedica anchetele Parchetului European

Procurorul-şef european, Laura Codruţa Kovesi, anunţă că analizează noile dispoziţii legale adoptate de Austria. Unele dintre acestea ar putea intra în contradicţie cu Regulamentul...

Congres USR: Partidul își alege astăzi un nou Birou Național și candidatul la alegerile prezidențiale

USR îşi alege astăzi noua conducere a partidului, dar şi candidatul la prezidenţiale. Delegații USR se reunesc, la București, pentru Congersul partidului unde își vor...

Laura Codruţa Kovesi, îngrijorată că noile prevederi adoptate de Austria ar putea împiedica anchetele Parchetului European

Procurorul-şef european, Laura Codruţa Kovesi, anunţă că analizează noile dispoziţii legale adoptate de Austria. Unele dintre acestea ar putea intra în contradicţie cu Regulamentul...
Ultima oră
Pe aceeași temă