Rostirile lui „candide” au facut înconjurul lumii. Mesajul e simplu şi pe înţelesul tuturor: guvernele nu conduc lumea, Goldman Sachs conduce lumea iar lui nu-i pasă. Cuvintele brokerului care a făcut aceste afirmaţii acum câteva zile într-un interviu acordat BBC având în fundal imagini cu city-ul londonez, districtul financiar numărul doi al lumii, se aud şi acum în urechile tuturor chinuind bunul simţ a milioane de oameni. Iar dacă aceste destăinuiri nu au fost suficiente pentru a şoca până şi pe cei mai somnolenţi dintre telespectatori, cu siguranţă confesiunile sale de noapte care au urmat au trezit de-a binelea din toropeală pe oricine. Am aflat astfel în continure că omul s-a culcat în fiecare seară timp trei ani visând la o recesiune de tipul celei din anii ’30 de pe urma căreia să câştige suficient de bine pentru a-şi potoli pofta de bani. De ce toate astea? Simplu oameni buni: ăsta e jobul lui de a face bani, e vreo problemă!?
Nici nu ştii ce este mai revoltător la această atitudine şi la astfel de afirmaţii. Poate francheţea cu care ţi se spune verde-n faţă că eşti un fraier să cauţionezi moral guvernul ţării tale şi să crezi în politica transparentă. Pentru că dacă e să-l credem pe meşterul nostru de bani, doar naivii cred în democraţie. Sau poate mai agasantă este neliniştea provocată în suflet de o vagă intuiţie care îţi dă târcoale şoptindu-ţi că brokerul nostru ar putea avea dreptate. Oare să fie chiar atât de fals faptul că nu guvernele conduc ţările, ci marile corporaţii financiare care pun la înaintare păpuşari de ochii lumii? Sau poate cel mai trist şi provocator la declaraţiile brokerului nostru ar putea părea cultura individualismului crud care răzbate din spusele acestui om şi care are doar un singur mecanism motrice: egoismul de cavernă. Pentru că, după cum singur o spune, omului nu-i pasă dacă milioane de oameni sărăcesc atâta timp cât planul lui de a face bani iese la socoteală.
Toate acestea ne aduc însă în miezul problemei şi ne descriu foarte bine cocteilul otrăvitor care ne-a adus la o criză financiară şi iată, la una economică. Astfel, chiar dacă Goldman Sachs cu siguranţă nu conduce lumea oricât de mult s-ar flata ipochimenii care conduc instituţii de acest gen, complicitatea dintre marile guverne naţionale şi instituţiile financiare internaţionale nu poate fi tăgăduită. Liberalizarea excesivă a pieţei financiare care acum ne dă bătăi de cap provocând criza a fost consfinţită de guverne. Mai mult, transpunerea acum a tuturor costurilor provocate de criză pe umerii claselor de mijloc şi muncitoare neagă publicului larg o minimă măsură de justiţie socială. Iar faptul că nu avem politicieni cu destul curaj şi imaginaţie care să găsească moduri prin care să oblige giganţii financiari măcar la plata a o parte din pagubele cauzate de criză este foarte grav şi contribuie din plin la adâncirea marasmului economic şi mai ales moral în care ne aflăm.
Ajungem astfel la chestiunea crucială: problema morală. Pentru că dincolo de orice explicaţie savantă a crizei financiare pe care poate că aţi auzit-o deja de la diverşi economişti de faimă mondială – aceşti şamani ai lumii moderne – se află acţiunea umană în toată goliciunea ei. Indivizi care au făcut comerţ ani de-a rândul cu active lipsite de orice valoare, in totală cunoştinţă de cauză şi în desăvârşită lipsă de conştiinţă. Un singur lucru a contat: banii. Astfel, individul mai sus menţionat este doar exponentul unui grup care respiră iresponsabilitate, dispreţul faţă de oameni şi făţărnicia implicată în naturaleţea pe care o pretind că o are un asemenea comportament. Iar întrebarea care se pune în astfel de condiţii este: noi, restul, ce ne facem?
Camil Roman este doctorand al Departamentului de Politică şi Studii Internaţionale de la Universitatea Cambridge.
