20 C
București
marți, 1 octombrie 2024
AcasăSpecialGigant feroviar regional între România, Bulgaria şi Serbia?

Gigant feroviar regional între România, Bulgaria şi Serbia?

„Din toate calculele şi din toate analizele pe care le-am afectuat, reiese foarte clar faptul că transportul pe cale ferată va fi cu adevărat eficient în momentul în care România, Bulgaria şi Serbia vor funcţiona sub umbrela unui operator regional, capabil să integreze transportul feroviar de marfă din aceste ţări şi să facă competitiv acest sector”, a declarat într-un comunicat Gruia Stoica, preşedintele şi proprietarul grupului Grampet, din care face parte GFR.

La finele lunii decembrie presa bulgară a anunţat că şapte investitori sunt interesaţi să preia divizia de marfă a BDZ, printre care compania rusă de stat RZD şi Grup Feroviar Român. RDZ a solicitat atunci o prelungire a termenului până la care pot fi depuse oferte, deoarece sărbătorile de iarnă au întârziat pregătirea documentelor necesare.

Agenţia de privatizare din Bulgaria a relansat în noiembrie procedura de licitaţie pentru divizia de marfă a BDZ, după ce prima încercare de vânzare a eşuat. La cea de-a doua licitaţie pot participa numai investitori strategici şi din sectorul financiar. Preţul minim de vânzare al BDZ a fost redus la 100 de milioane de leva (51 milioane de euro) de la 200 milioane de leva (102 milioane de euro) la prima încercare de privatizare.

Anul trecut, Grup Feroviar Român a fost descalificat de la prima licitaţie pentru divizia de marfă a BDZ după introducerea în condiţiile de calificare a unei prevederi privind o cifră minimă de afaceri. O companie din Turcia a fost exclusă din acelaşi motiv.

Divizia de marfă este singura aripă profitabilă a BDZ, iar banii obţinuţi din privatizare vor fi utilizaţi pentru acoperirea datoriilor şi revigorarea secţiunii care se ocupă de transportul pasagerilor.

Ce şanse are GFR la CFR Marfă?

GFR este al doilea mare operator de transport feroviar de marfă din România, după compania de stat CFR Marfă, şi a înregistrat în 2011 o cifră de afaceri de 761 milioane de lei (circa 180 milioane euro).

Statul român vrea să cedeze pachetul majoritar de acţiuni la CFR Marfă „cu datorii cât mai mici”, preţul de vânzare urmând să fie stabilit după realizarea unui „test al investitorului” aprobat în prealabil de Comisia Europeană, a declarat la începutul lunii februarie ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu.

Deşi nu şi-a exprimat public interesul, compania de stat ar putea fi de interes pentru GFR, apreciază analişti din piaţă. Problema este însă că  împreună GFR şi CFR Marfă ar deţine 80% din piaţă preluarea având şanse să fie respinsă de către Consiliul Concurenţei. Analiştii indicaţi afirmă că din acest motiv GFR ar putea fi tentat să preia CFR Marfă printr-o altă entitate aparent independentă.

Proiectul hotărârii de guvern privind privatizarea companiei a fost aprobat de Guvern în primă lectură, iar decizia finală va fi luată la finalizarea procedurii de consultare publică şi după obţinerea avizului din partea Consiliului Economic şi Social.

Guvernul s-a angajat în ultimele negocieri cu FMI să publice anunţul de privatizare a CFR Marfă în luna martie şi să semneze contractul de vânzare a unui pachet majoritar de acţiuni până la jumătatea lunii mai, tranzacţia urmând să fie încheiată atunci când „toate condiţiile vor fi îndeplinite”.

Doru Cireasa
Doru Cireasa
Doru Cireasa
Cele mai citite

MAE anunță că peste 1000 de români din Liban și-au anunțat prezența la Ambasada României din Beirut

Personalul diplomatic este în legătură permanentă cu familiile de români din Liban, anunță MAE MAE recomandă ferm cetăţenilor români care se află deja pe teritoriul...

Dezlănțuiți creativitatea cu rotiri gratuite

În jocurile online, creativitatea nu este doar un atu; este nucleul fiecărui joc de succes. Dezvoltatorii inovează neîncetat, creând jocuri care nu sunt doar...

Cum funcționează o oală electrică și de ce ar trebui să ai una acasă

Oalele electrice au revoluționat modul în care gătim, oferindu-ne nu doar rapiditate, ci și confort în bucătărie. Dacă încă nu ai una acasă,...
Ultima oră
Pe aceeași temă