22.8 C
București
sâmbătă, 29 iunie 2024
AcasăSpecialGâştele Capitoliului. Din nou despre intelectualii lui Ponta & Antonescu

Gâştele Capitoliului. Din nou despre intelectualii lui Ponta & Antonescu

Doamnă Bianca Burţa-Cernat, domnule Ovidiu Şimonca, cele trei pagini însumate în care răspundeţi, în Observator Cultural, nr. 643, articolului meu din 22, ar presupune, drept replică analitică, să scriu o broşură. N-o voi face, aşa că vă ofer acest răspuns sumar şi foarte incomplet.

Protestaţi că vă consider mânaţi de ură, frus­trare şi rea-credinţă. Fie, nu e ură, nu-i frustrare, nu-i rea-credinţă. (Deşi nu ştiu cum să calific unele scoateri din con­text ale analizelor mele.) E altceva însă, anume orbire. Aveţi ochi, dar nu vedeţi, sau vedeţi, dar refuzaţi să înţelegeţi. De aceea, „dialogul” pe care îl propuneţi sea­mănă cu cel care avea loc pe timpuri între intelectualii occidentali prosovietici şi ad­versarii lor. Când aceştia din urmă arătau că în URSS există lagăre de concentrare, ceilalţi replicau: bine, dar în Statele Unite, negrii sunt linşaţi!

Îngrijorarea generală

Las de-o parte, doamnă Burţa-Cernat, ca­lificarea programului dreptei ca „ha­lu­ci­naţie politică primejdioasă”. Dinspre stân­ga, unde vă plasaţi, el nu are cum să apară altfel. Să vorbim însă despre fapte şi lucruri deja întâmplate. Aici metoda fa­vo­rită a dvs., ambilor, este relativizarea şi com­paraţia nepotrivită.

De exemplu, domnule Şimonca, puneţi, mi se pare mie, pe acelaşi plan plagiatul lui Victor Ponta şi o anumită afirmaţie mai veche a lui Traian Băsescu, anume că nu va desemna un premier de la USL. De o parte, un fapt incontestabil; de partea cealaltă, o declaraţie infirmată între timp!

Sau: vi se pare comparabilă schimbarea expeditivă a Avocatului Poporului cu o pre­supusă lipsă de reacţie a d-nei Monica Ma­covei faţă de „lista lui MRU”. Iarăşi, de o parte, un fapt brut; de partea cealaltă (da­că lista e autentică), un simplu gest po­litic, în cel mai rău caz, prea „politic”.

D-na Burţa-Cernat judecă asemănător: decizia irevocabilă a instanţei cu privire la colaborarea cu Securitatea a lui Voiculescu e de acelaşi tip cu „bănuielile” că şi Bă­sescu ar fi colaborat! Pe de altă parte, ne reproşează că, aplicând standarde duble, am susţinut referendumul pentru re­du­cerea numărului de parlamentari şi par­la­ment unicameral, propus de preşedintele Bă­sescu în 2009 – act după dvs. ne­de­mo­cratic -, iar acum am boicotat referen­dumul de demitere din această vară. Dar a fost referendumul din 2009 neconsti­tu­ţional? A fost el ilegal? Câtuşi de puţin. A fost demagogic? Poate. Populist? Să ad­mi­tem. În schimb, ceea ce s-a întâmplat în vara aceasta a fost şi anticonstituţional, şi ilegal, iar după unii bine informaţi – d-na judecător Iulia Motoc în interviul din 22, de exemplu – a fost o tentativă de lovitură de stat. Va să zică, comparaţi un gest politic legal, fie şi populist, cu o încercare de subminare a statului de drept, după ca­re ne reproşaţi că tratăm partizan cele do­uă referendumuri.

Citeşte continuarea în Revista 22.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă