Judecătorul Curţii Constituţionale Acsinte Gaspar a declarat, joi, pentru „Gândul”, că nu a fost consultat privind erata publicată în Monitorul Oficial în 7 august şi că a cerut convocarea plenului Curţii „pentru a clarifia unele lucruri”, potrivit Mediafax.
Acsinte Gaspar a declarat, pentru „Gândul”, că şi el i-a solicitat preşedintelui Curţii o şedinţă extraordinară în care să se lămurescă unele aspecte precum erata publicată la începutul săptămânii. Judecătorul CC a menţionat că nu a fost stabilită data exactă la care plenul Curţii se va reuni, dar că o şedinţă ar putea avea loc săptămâna viitoare, luni sau marţi.
„Am solicitat şi eu domnului preşedinte Augustin Zegrean convocarea unei şedinţe de urgenţă ieri după-amiază. Am spus că este bine ca cei nouă judecători să se reunească pentru a clarifia unele lucruri. Dânsul a spus că va face toate demersurile pe lângă ceilalţi colegi pentru a vedea în ce măsură pot fi convocaţi. Trebuie să ţinem cont că este perioada de vacanţe, unii sunt plecaţi din ţară, alţii sunt în ţară. Dacă nu reuşim să ne reunim toţi cei nouă judecători, nu are niciun rost. A rămas că ne vom reuni la începutul săptămânii viitoare, luni sau marţi, dar sub rezerva ca toţi colegii să fie disponibili să participe la şedinţă”, a declarat, pentru „Gândul”, judecătorul CC Acsinte Gaspar.
Judectătorul CC a precizat că nu a mai întâlnit o asemenea erată, dar că nu se poate pronunţa pe fond asupra documentului.
„Eu am aflat despre această erată de la televizor. Nu-i mai puţin adevărat că l-am contactat pe domnul judecător Minea şi l-am întrebat despre ce erată este vorba. Dânsul mi-a spus că era vorba de o referire la o dată, la 1 sau 2 august, care se repeta. Mi-a spus şi că s-a mai introdus ceva. Altceva nu ştiu, am luat la cunoştinţă de la televiziune de conţinut. Nu am participat şi nu am fost consultaţi în legătură cu acestă erată, de fapt, rectificare, că este impropriu spus erată. În cadrul actelor normative vorbim de rectificare. Eu, de când sunt judecător, nu am întâlnit în jurisprudenţa Curţii asemenea erate. Au fost erate pe probleme de erori pur materiale, eroarea materială însemnând un cuvânt, trimitere la un alt articol de lege, chestiuni de genul acesta, dar nu ceva ce afectază fondul problemei. Nu aş vrea să mă pronunţ acum dacă este sau nu vorba de o eroare materială până ce nu văd textul care s-a vrut să fie în cuprinsul acelei hotărâri. Trebuie să îmi dau seama în structura acelei hotărâri cu celelalte argumente care sunt consecinţele”, a declarat Acsinte Gaspar, pentru „Gândul”.
Întrebat de procedura prin care CC poate emite erate, rectificări, îndreptări ale unor erori materiale, judecătorul Axinte Gaspar a declarat că nu doreşte să facă alte precizări deoarece „intrăm în chestiuni pur tehnice”.
Judecătorul a mai declarat că nu doreşte să îşi depăşească statutul de judecător CC. „Noi soluţiile le pronunţăm şi ele sunt publicate în Monitorul Oficial”, a menţionat el.
Marţi, judecătorul CC Ion Predescu declara, pentru „Gândul”, că erata ar fi trebuit aprobată în prezenţa tuturor celor 9 judecători, pentru că altfel nu este legală.
Judecătorul Ion Predescu a spus că decizia privind emiterea unei erate ar fi trebuit luată în plenul CC, cu toţi cei 9 judecători de faţă şi că, dacă cei de la Monitorul Oficial au nelămuriri, trebuie să trimită o cerere pentru lămurire către Curtea Constituţională.
„Trebuie să aştepte răspunsul competent al plenului Curţii. Dacă s-a luat decizia doar cu cinci prezenţi nu este legal, o decizie se ia în cvorum minim cu şase prezenţi. Dacă a survenit o problemă urgentă, Curtea Constituţională poate fi convocată mai devreme de 31 august. Monitorul Oficial poate publica doar după respectarea cu rigoare a legii. Dacă au dubii, pot aştepta plenul Curţii, nu ce a trimis judecătorul de serviciu”, a precizat judecătorul Ion Predescu.
Miercuri, judecătorul constituţional Tudorel Toader a declarat că a avut o discuţie cu preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, căruia i-a solicitat convocarea plenului.
Despre erata solicitată luni, 6 august, de către conducerea Curţii Constituţionale în sensul îndreptării deciziei publicate în Monitorul Oficial, judecătorul constituţional a spus că a aflat din presă, la fel ca şi despre sesizarea Comisiei de la Veneţia. „Am aflat ca orice cititor”, a arătat judecătorul. Judecătorul Tudorel Toader a susţinut că l-a sunat pe judecătorul Ştefan Minea, care asigură permanenţa la conducerea Curţii, întrebându-l despre erată. Tudorel Toader a precizat că nu a fost „întrebat, consultat despre eroarea materială” sau despre sesizarea Comisiei de la Veneţia.
„Am convingerea că lucrurile se vor clarifica. Am avut în această seară o convorbire cu domnul preşedinte al Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, căruia i-am solicitat convocarea Plenului Curţii, pentru lămurirea situaţiilor, fiind mai mulţi judecători care susţin acest demers”, a afirmat Tudorel Toader.