» FC Timisoara va intalni, sambata, pe Gaz Metan Medias, formatia care i-a administrat, in tur, cea mai severa infrangere.
Dupa un start norocos de retur, in urma caruia a obtinut sase puncte dupa doua meciuri cu echipe destul de incomode, pentru FC Timisoara urmeaza o perioada cel putin mai lejera. Banatenii vor intalni, in urmatoarele trei etape, ocupantele ultimelor trei locuri din clasament, Gaz Metan Medias, CS Otopeni si Gloria Buzau. Primul dintre aceste meciuri va avea loc sambata, impotriva unui adversar care le-a dat mari batai de cap dupa partida din tur. In minutul 61 al meciului de la Medias, timisorenii au deschis scorul, insa, in urmatoarea jumatate de ora, au incasat cinci goluri de la formatia pregatita de Cristian Pustai. Acel 1-5 de la Medias a reprezentat, alaturi de un esec cu acelasi scor in fata Universitatii Craiova, in returul sezonului 2006-2007, cea mai severa infrangere de la celebrul 1-8, de pe teren propriu, cu Steaua Bucuresti, in primavara lui 2004.
Nu este de mirare, astfel, ca Bucur si compania de-abia asteapta partida din week-end. Chiar daca antrenorul de atunci, Dusan Uhrin Jr., nu mai este pe banca banatenilor, fotbalistii uita cu greu ceea ce s-a intamplat in tur. "Chiar daca nu evoluam foarte bine, important este ca reusim sa castigam. Urmeaza un meci cu Gaz Metan Medias, o echipa impotriva careia speram sa evoluam mult mai bine decat pana acum. Nu am uitat ce s-a intamplat in tur, cand am pierdut la scor dupa ce am marcat primii. Daca vom castiga urmatoarele trei meciuri vom fi acolo, in fata, insa, speram sa recuperam si cele sase puncte. Fara ele ne-ar fi foarte greu sa ne batem la titlu. Important este sa ramanem modesti si uniti", a declarat capitanul Dan Alexa, cel care, alaturi de Lukas Magera si Stelian Stancu nu va evolua sambata, din cauza unei suspendari. Cutremurul de la Medias a avut, insa, si o parte buna pentru jucatori. Patronul Marian Iancu i-a criticat vehement pe unii dintre ei, iar raspunsul fotbalistilor a fost dat de opt victorii si doua remize in urmatoarele 10 partide.
REINTÂLNIRE
Jucatorul care a marcat trei goluri in poarta Timisoarei, in tur, Alexandru Curtean, a ajuns in aceasta iarna chiar la echipa de pe Bega. Astfel, cel mai scump jucator din istoria Mediasului, 1,2 milioane euro, va lupta, acum, impotriva fostilor sai colegi. Cristi Pustai nu plange prea mult dupa Curtean, pentru ca tehnicianul sibienilor pare ca i-a gasit un inlocuitor, in persoana lui Paul Parvulescu. Conform intelegerii initiale, Alex Curtean trebuia sa ramana la Medias pana in vara, insa ratarea transferului lui Ovidiu Herea l-a facut pe Balint sa il ceara inca de acum.