Îi recunoști imediat. Insuficient documentați, negri în cerul gurii mereu deschise, ascut săbii, flutură drapele de luptă, huiduie și disprețuiesc cu ferocitate. Spațiul public e câmp de luptă, iar încrâncenarea este singura lor condiție de a fi. Sau, cine știe, singura lor misiune…
Somnul rațiunii naște monștri care ne invadează în timp real. Animale și plante dispar pentru totdeauna; copii mor de foame sau de boli ce pot fi tratate cu ușurință; armate private duc războaie naționale; nord-coreenii sunt răi și trăiesc mult mai rău decât sud-coreenii; Holocaustul (înfiorător) are un marketing mai puternic decât comunismul (înfiorător și acesta); marile brand-uri fac bani lucrând cu muncitori ieftini din lumea a treia; Cuba a fost o țară „rea“, dar acum a devenit interesantă; cancerul nu se vindecă, dar a fost descoperit leacul universal pentru această boală și, la fel ca în bătăliile pentru petrol, e mult loc pentru teoria conspirației; Rusia e când a lui Putin, când a lui Tolstoi ș.a.m.d. Am preluat toate aceste teme din presa și din mediul online al ultimelor zile și le-am înșirat la întâmplare, nu am alcătuit vreun clasament al grozăviilor. Toate au însă -foarte multe like-uri…
Temele românești sunt și mai spectaculoase. Deși putem hrăni jumătate de continent, importăm mâncare. Deși taxa de mediu pentru autoturisme este ilegală, trebuie plătită. Biserica Ortodoxă Română e bună (Arsenie Boca) sau e rea (Patriarhul Daniel). Justiția merge când foarte bine, când extrem de prost, binomul celebru e ca o sfârlează care se rotește când spre stânga, când spre dreapta (depinde cine o lansează), Prutul unește sau desparte, ungurii sunt cei mai buni prieteni-dușmani, homosexualii au dreptul să se căsătorească sau nu au acest drept. Un „nimeni“ e supărat pe alt „nimeni“ și împreună ne otrăvesc fără să obosească…
Cea mai validată unitate de măsură este adversitatea, iar fierea și veninul sunt laptele și cornul comunicării zilnice. Până și rezultatele alegerilor se decid în funcție de cantitatea de ură îndreptată împotriva unuia sau altuia dintre candidați. Avocați, consultanți, publiciști, intelectuali, ziariști, politicieni sau doar cetățeni (lista se poate citi cu sau fără ghilimele) se umflă zi de zi, trepidația devine viscerală, privirile se întunecă sub sprâncenele înfuriate, venele gâtului dau să se spargă și un val de ură inundă comunicarea, oricare ar fi platforma acesteia.
– Dacă nu ești cu noi, ești cu celălalt…
– De unde știți?!
– Știm!… Și te urâm!…
Ura se simte, se încasează mai tare ca o stângă la ficat!
Modernitatea a schimbat multe lucruri. Mediul online a redus distanța dintre politicieni și cetățeni. Timpul și spațiul se măsoară altfel decât acum o jumătate de veac. Tehnologia avansează extraordinar. Dar foarte multe alte lucruri au rămas aceleași, iar azi, când totul se transmite în timp real și oricine poate comunica public, reziduurile sunt ca valurile unui ocean în furtună. Ies în evidență încrâncenarea și invectiva. Jurnalismul perfid care se pretinde militant. Mercenarii media, gata să își vândă publicul pentru doi arginți. Sicofanții de ambele sexe care sufocă televizorul cu furia revărsată din gurile-pungă. Atotștiutorii și atoateștiutoarele care atârnă prin studiourile de televi-ziune ca lămpile de miner pe casca de protecție. Prețioasa manifestare a unor intelectuali de serviciu (mai mereu aceiași), sorbiți cu sfințenie de semidocții pătrunși de propria lor importanță…
În 1920, Max Weber spunea într-o conferință ținută la München: „Ceea ce contează este obiectivitatea instruită a privirii asupra realităților lumii, puterea de a le înțelege și de a ne ridica lăuntric la înălțimea lor“. Am mai scris despre acest citat. O frază puternică și mereu actuală, dincolo de emfaza stângii, dincolo de lipsa de inspirație a dreptei sau de incoerențele dintre cele două mâini.
…A trecut mai bine de un sfert de veac în care unii dintre noi – mulți, puțini?! – nu ne-am avut decât pe noi înșine, familiile noastre, o mână de prieteni și privirile îndreptate scrutător înainte. Atât de mult ne-am uitat înainte, încât am albit fără să ne dăm seama. Albumele noastre cu amintiri sunt sărace pentru că ne-am uitat mereu către o lume mai bună; -ne-am încrâncenat atâta vreme pentru o zi de mâine care să devină, dacă nu -realitatea noastră cotidiană, măcar o frumoasă fotografie color în albumul de amintiri…
Închei cu un alt citat, și mai drag mie, din Evanghelia după Matei: „Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei“.
