Temerile franco-britanice din 1989, când preşedintele Francois Mitterand şi premierul britanic Margaret Thatcher au manevrat să blocheze reunificarea Germaniei de teamă că va deveni o forţă irezistibilă, sunt pe cale să devină realitate, comentează Bloomberg, citată de Mediafax.
Criza financiară din Europa din ultimii doi ani s-a intensificat, iar în 2012 ajung la maturitate datorii pe termen scurt şi lung ale guvernelor din zona euro în valoare de 1.100 miliarde de euro.
În aceste condiţii, cancelarul german Angela Merkel l-a obligat pe preşedintele francez Nicolas Sarkozy să bată în retragere şi l-a marginalizat pe premierul David Cameron.
Dominaţia Berlinului a slăbit echilibrul de putere franco-german.
Extinderea crizei datoriilor şi încetinirea creşterii economice au urcat costul împrumuturilor Franţei la un nivel record de la înfiinţarea euro, faţă de datoriile Germaniei.
Rezultatul ar putea fi o redesenare a hărţii politice, chiar şi Polonia, invadată de Adolf Hitler în 1939, cerând acum un rol mai puternic al Germaniei.
„Suntem lider fără voia noastră. Am încercat timp de 50 de ani să nu o facem. Germania va trebui se se maturizeze. Este un lucru nou, va fi o perioadă de învăţare şi vor fi făcute greşeli”, a declarat într-un interviu Wolfgang Ischinger, fost ambasador al Germaniei în Marea Britanie şi Statele Unite, în prezent preşedinte al Conferinţei pentru Securitate din Munchen.
Merkel va merge la summitul UE care începe în această seară la Bruxelles cu o agendă anti-criză care subliniază priorităţile germane pentru supravegherea mai strictă a bugetelor şi măsuri către o uniune fiscală, cu un rol minim al Băncii Centrale Europene.
Sarkozy a susţinut propunerile germane şi a obţinut concesii în unele privinţe, dar a renunţat la obiectivul Franţei de a aduce BCE în avangarda luptei anti-criză.
„Ce este corect pe o parte a Rinului este corect şi pe cealaltă”, a afirmat Sarkozy, referindu-se la fluviul de 1.320 de kilometri care formează o mare parte din frontiera franco-germană. El a arătat, într-un discurs susţinut pe 1 decembrie că istoria şi geografia au făcut ca Franţa şi Germania să fie atât rivale, cât şi partenere.
Cele două naţiuni s-au luptat în trei războaie între 1870 şi 1945 şi, după al Doilea Război Mondial, liderii lor au promovat integrarea europeană pentru a preveni să se mai producă şi o a patra confruntare.
Primul pas spre crearea Uniunii Europene actuale formată din 27 de ţări a fost Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului, înfiinţată în 1951, pentru un control comun al resurselor care să facă imposibil un conflict armat, din punct de vedere material, a arătat Robert Schuman, la acea dată ministru francez de Externe şi arhitect al unităţii europene.
Patru decenii mai târziu, unificarea Germaniei a fost considerată un pod prea greu de trecut de către Mitterrand şi Thatcher, potrivit unei scrisori declasificate scrisă de secretarul privat al premierului britanic de atunci, care descrie o întâlnire de la Paris a celor doi lideri.
Potrivit scrisorii, Thacher considera că unificarea va fi „o problemă majoră”, iar Germania va câştiga chiar mai multe teritorii decât pe vremea lui Hitler.
Pe de altă parte, Mitterrand ar fi jucat un rol dublu, el considerând că nu este nevoie să se opună, întrucât liderul sovietic Mihail Gorbaciov nu va permite reunificarea germană, potrivit memoriilor fostului cancelar Helmut Kohl.
„Una dintre cele mai profunde consecinţe ale crizei euro este că Franţa a fost aproape marginalizată. Modelul balanţei de putere franco-germane a devenit învechit, iar Germania şi alte ţări trebuie să regândească UE”, consideră Gary Smith, director general al Academiei Americane din Berlin.
Ascensiunea Germaniei a provocat nemulţumiri în Europa şi invenctive în ţări precum Grecia, unde unii politicieni au comparat cererile germane pentru austeritate cu trecutul nazist.
