17.6 C
București
sâmbătă, 28 septembrie 2024
AcasăSpecialFrancois Hollande a fost învestit în funcţia de preşedinte al Franţei

Francois Hollande a fost învestit în funcţia de preşedinte al Franţei

Socialistul Francois Hollande a fost învestit marţi în funcţia de preşedinte al Franţei, în cadrul unei ceremonii de preluare a puterii de la Nicolas Sarkozy, desfăşurată la Palatul Elysee, relatează AFP.

Hollande a preluat oficial funcţia după proclamarea rezultatelor oficiale, semnarea Procesului Verbal şi decernarea colierului de mare maestru al ordinului Legiunii de onoare, cea mai înaltă decoraţie onorifică franceză.

Învestitura lui Hollande marchează revenirea stângii la Elysee după 17 ani de absenţă.

„Începând din această zi, încarnaţi Franţa, simbolizaţi valorile Republicii şi îi reprezentaţi pe toţi francezii”, a declarat preşedintele Consiliului Constituţional, Jean-Louis Debre.

Ales la 6 mai cu 51,6 la sută din voturi, Francois Hollande, în vârstă de 57 de ani, a devenit astfel cel de-al şaptelea preşedinte al celei de-a V-a Republici, care va rămâne timp de cinci ani la conducerea uneia dintre principalele puteri mondiale, membră a Consiliului de Securitate al ONU.

El urmează apoi să pronunţe o alocuţiune, care va fi urmată de 21 de salve de tun, după care va urca într-o maşină Citroen decapotabilă cu care va parcurge bulevardul Champs-Elysees până la Arcul de Triumf, unde va aprinde flacăra la mormântul soldatului necunoscut.

Ceremonia de învestire s-a desfăşurat după preluarea puterii de la predecesorul său Nicolas Sarkozy, în cursul unei întrevederi cu uşile închise în care acesta i-a transmis codurile nucleare. Nicolas Sarkozy a părăsit apoi Palatul Elysee, împreună cu soţia sa Carla Bruni-Sarkozy.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă