2.6 C
București
miercuri, 22 ianuarie 2025
AcasăSpecialFrancesco Napoli cântă la Târgu-Mureş de Revelion

Francesco Napoli cântă la Târgu-Mureş de Revelion

Criza care a caracterizat întreg anul 2010 nu îi va lipsi pe târgumureşeni de distracţie la trecerea dintre ani. Primarul municipiului Târgu-Mureş, Dorin Florea, a anunţat că şi în acest an târgumureşenii sunt aşteptaţi în centrul oraşului unde vor avea parte de două ore de distracţie în compania unor artişti, dacă nu renumiţi, cel puţin îndrăgiţi. „Decât un program anost la televizor, mai bine veniţi cu soţia, cu amanta sau cu prietena, alături de vecini şi cunoscuţi în centrul oraşului. Creionăm un program de aproximativ două ore”, a declarat edilul-şef de la Târgu-Mureş, care a declarat că din vistieria oraşului nu vor fi scoşi bani pentru susţinerea financiară a distracţiei, iar totul este plătit din banii unor sponsori care au ales să fie alături de târgumureşeni cu prilejul trecerii dintre ani.

Muzică variată

Şi, aşa cum au fost obişnuiţi în ultimii ani, târgumureşenii vor avea parte de muzică populară şi uşoară atât în româneşte cât şi în ungureşte, însă capul de afiş îl va ţine în acest an Francesco Napoli care va concerta la Târgu-Mureş. Şi cheltuielile legate de aducerea renumitului artist la Târgu-Mureş vor fi suportate tot de sponsori, la fel cum se va întâmpla şi în cazul focului de artificii care în acest an se anunţă la fel de spectaculos ca şi până acum, însă mai scurt cu câteva minute.
Potrivit lui Dorin Florea, printre numele care vor evolua pe scena din centrul oraşului se mai numără trupa Deep Central, cântăreţii de muzică populară Ciprian Istrate şi Leontina Pop precum şi Viktor Kiraly – câştigătorul concursului Megastar din Ungaria din 2009.

Cele mai citite

Nicolae Constantinescu, medicul care a salvat numeroase vieți la Revoluția din decembrie 1989 și la Mineriada din 1990, a plecat la Domnul

„ Astăzi, 21 ianuarie 2025, domnul doctor Nicolae Constantinescu, președintele Fundației Culturale Memoria și directorul Memoria – revista gândirii arestate, a plecat la Domnul”,...

Liga Campionilor: Benfica Lisabona-FC Barcelona 4-5 într-un meci dramatic, decis pe final

FC Barcelona a reușit o victorie epică, 5-4 cu Benfica, la Lisabona, marți seara, în etapa a șaptea a Ligii Campionilor la fotbal. Benfica a...

Crin Antonescu: America nu exista atunci când noi aveam forme de cultură, de civilizație, care sunt încorporate civilizației creștine, civilizației europene

Candidatul prezidențial al coaliției de guvernare, Crin Antonescu, s-a dezlănțuit, marți seară, la Antena 3 CNN, într-o retorică acidă la adresa politicienilor români care...
Ultima oră
Pe aceeași temă