23.8 C
București
marți, 2 iulie 2024
AcasăSpecialFOTO + VIDEO. Uraganul Harvey a făcut 33 de victime. Autoritățile se...

FOTO + VIDEO. Uraganul Harvey a făcut 33 de victime. Autoritățile se tem că numărul morților va crește

33 de persoane au murit în Statele Unite, ca urmare a uraganului Harvey, care a lovit statul american Texas vineri, potrivit bilanțurilor prezentate miercuri de autoritățile locale, informează AFP, potrivit Agerpres.

În mai multe comitate din sud-estul Texasului a fost confirmată moartea a zece persoane, în timp ce decesul altor 23 de persoane are o „posibilă legătură” cu uraganul, potrivit purtătoarei de cuvânt a medicilor legiști din Harrs, Tricia Bentley.



Responsabilii locali și-au exprimat temerea că bilanțul se va înrăutăți pe măsură ce apa se va retrage și va fi eliberat accesul spre zonele cele mai inundate. Câteva semne de recul al inundațiilor erau perceptibile miercuri la Houston, dar localități situate la sud-est de orașul de 2,3 milioane de locuitori se aflau în continuare sub apă după ce asupra lor s-au abătut alte ploi.


„Mă tem că vom avea mai mulți" morți, a declarat șeriful comitatului Harris, Ed Gonzalez, după ce a fost descoperită o camionetă în care se aflau corpurile a șase membri ai aceleiași familii care duminică au murit înecați.

Furtuna Harvey a fost retrogradată la nivel de depresiune tropicală

Joi, Centrul Național al Uraganelor din Statele Unite, citat de agenția DPA, a anunțat că furtuna Harvey a fost retrogradată. Cu toate acestea, ploile torențiale vor continua în estul statului Texas și în vestul statului Louisiana.

Furtuna era localizată, miercuri, la 15 kilometri sud-vest de localitatea Alexandria din Louisiana, vântul înregistrând viteze maxime de 55 de kilometri pe oră.

Fenomenul meteorologic, cel mai puternic uragan care a lovit Texas în ultima jumătate de secol, a forțat 32.000 de persoane să se mute în adăposturi. Moody's Analytics estimează costuri economice pentru sud-estul Texas la 51 miliarde de dolari, considerând că Harvey este una dintre cea mai costisitoare furtuni din istoria Statelor Unite, relatează Reuters. Conform autorităților din Texas, aproximativ 49.000 de locuințe au fost afectate de inundații, iar peste 1.000 au fost distruse.

Cele mai citite

Ca să nu mai aibă ei emoții decât legate de meci, politicienii de pe Dâmbovița au pus mână de la mână să-i ia lui...

Ilustrație: Marian Avramescu Ca să nu mai existe emoții pentru figurile politice importante de pe Dâmbovița că pot pleca și cu un dosar ca...

Hotelul din Cluj care apare în romanul „Dracula”a fost inclus în Ruta Cafenelelor Istorice a Consiliului Europei

Cel mai vechi hotel cu funcționare neîntreruptă din această parte a Europei, Hotelul Transilvania din Cluj-Napoca, a fost admis în prestigioasa rută culturală a...

După dezbaterea Trump – Trămpălău, democrații caută un candidat surpriză. Șansa PSD – PNL să-l reșapeze pe Cîrstoiu

Ilustrație: Marian Avramescu După disputa electorală televizată la CNN între Donald Trump și ceea ce s-a dovedit un trămpălău, democrații se gândesc să-și retragă...
Ultima oră
Pe aceeași temă