30.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialFOTO - VIDEO Bilanţ negru: 91 de morţi. Atentat terorist în...

FOTO – VIDEO Bilanţ negru: 91 de morţi. Atentat terorist în Norvegia: O explozie uriaşă a avut loc la Oslo în apropiere de sediul guvernului.

UPDATE Poliţia norvegiană avertizează că bilanţul dublului atac de vineri ar putea ajunge la 98 de morţi, pentru că patru sau cinci persoane sunt date încă dispărute pe insula Otoya.

UPDATE Bilanţul atacurilor din Norvegia a ajuns la 91 de morţi

Bilanţul masacrului de pe insula norvegiană Utoya, unde avea loc o reuniune a tineretului laburist, a ajuns la 84 de morţi, în timp ce cel puţin alte şapte persoane şi-au pierdut viaţa la Oslo, după ce o maşină capcană a explodat în apropiere de o clădire unde se află şi biroul premierului.

Potrivit prim-ministrului Jens Stoltenberg, printre victimele atentatului din capitală se numără şi membri ai Guvernului.

Premierul a anunţat că sâmbătă drapelele vor fi coborâte în bernă, în memoria victimelor.

Un suspect a fost arestat în legătură cu cele două atacuri. Potrivit televiziunii norvegiene, este vorba despre un bărbat în vârstă de 32 de ani numit Anders Behring Breivik.

Poliţia ar fi percheziţionat apartamentul din Oslo unde locuia.

Un oficial din poliţie a declarat sub acoperirea anonimatului că suspectul a fost arestat pe insula Utoya şi se pare că a acţionat singur. La rândul său, premierul a sugerat că acesta ar fi lucrat singur, pentru că există o pauză de 90 de minute între cele două atacuri.

El a adăugat că atacurile nu par „legate de organizaţii teroriste internaţionale” şi par a fi opera unei persoane nebune.

Potrivit televiziunii norvegiene TV2, suspectul avea legături cu extrema-dreaptă.

UPDATE Cel puţin 87 de persoane au fost ucise vineri în cele două atacuri din Norvegia, iar poliţia a arestat un norvegian în vârstă de 32 de ani, suspectat de implicare, scrie NewsIn .

Cel puţin şapte persoane au murit la Oslo, după ce o maşină capcană a explodat în apropiere de o clădire unde se află şi biroul premierului Jens Stoltenberg, relatează Sky News.

Alte 80 de persoane au fost ucise când un bărbat îmbrăcat în ofiţer de poliţie a deschis focul pe insula Utoya, unde avea loc o reuniune a tineretului laburist.

Anterior, poliţia spusese că cel puţin 10 persoane au fost ucise pe insulă, însă bilanţul a crescut dramatic sâmbătă dimineaţă.

„Nu putem garanta că nu va mai creşte”, a spus şeful poliţiei, Oystein Maeland, adăugând că atacul a avut „dimensiuni catastrofale”.

 

UPDATE Cel puţin 17 persoane au murit şi alte zeci au fost rănite în urma a două explozii produse vineri în apropierea clădirilor guvernamentale din centrul oraşului Oslo si a unui atac armat în aceeaşi zonă.

UPDATE Poliţia a anunţat vineri seara că a găsit explozibil nedetonat pe insula Utoya, unde cel puţin nouă persoane au fost ucise de un individ care a deschis focul la întâmplare la o reuniune a tinerilor laburişti, atacul având loc la circa două ore după ce o bombă a explodase în apropierea Guvernului, scrie NewsIn.

Anterior, poliţia norvegiană declarase că suspectează că pe insula Utoya ar putea fi amplasat explozibil. Vineri după-amiază, un individ înalt şi blond, îmbrăcat în uniformă de poliţist, a deschis focul asupra unei reuniuni a tineretului laburist la care participau în jur de 600 de adolescenţi.

Anterior, capitala norvegiană fusese zguduită de un atentat cu bombă soldat cu cel puţin şapte morţi.

 

UPDATE Ministrul norvegian de justiţie a confirmat vineri seara că bărbatul arestat pentru masacrul de pe insula Utoya, unde avea loc o reuniune a tineretului laburist, este norvegian.

Anterior, ministrul de externe al Norvegiei confirmase pentru BBC că suspectul este „caucauzian”.

Martori oculari declaraseră că bărbatul arestat pe insulă este înalt, blond şi vorbeşte fluent norvegiană. Îmbrăcat în uniformă de poliţist, el a deschis focul la o reuniune a tineretului laburist, organizată pe insula Utoya de partidul aflat la putere, la care participau în jur de 600 de persoane, majoritatea adolescenţi. Premierul norvegian Jens Stoltenberg era aşteptat să ia parte la reuniune.

Atacul de pe insulă s-a soldat cu nouă-zece morţi, potrivit unui bilanţ provizoriu. Poliţia încă mai caută persoane dispărute în apa din jurul taberei de la Utoya. Imagini prezentate de televiziuni au arătat că multe persoane înoată de pe insulă către oraş.

 

UPDATE O grupare teroristă aparent necunoscută, intituală Ansa al-Jihad al-Alami (Ajutoarele Jihadului Global), a revendicat atentatul de vineri din Oslo invocând prezenţa forţelor norvegiene în Afganistan şi insulte – nespecificate – la adresa profetului Mahomed, relatează New York Times.

Potrivit lui Will McCants, analist pe probleme de terorism la CNA, un institut de cercetare, mesajul publicat de gruparea teroristă spune: „Am avertizat încă de la raidul din Stockholm cu privire la mai multe operaţiuni”. Gruparea pare să facă aluzie la atentatul din Suedia din decembrie 2010.

„Ce vedeţi e doar începutul şi va veni şi mai mult!”, ameninţă gruparea.

New York Times precizează că această revendicare nu poate fi confirmată şi că de obicei grupurile teroriste pretind responsabilitatea pentru atacurile de mare amploare, dar ulterior se dovedeşte că autenticitatea acestor mesaje este falsă.

 

UPDATE Poliţia norvegiană a anunţat că are motive să creadă că atentatul cu bombă de la Oslo şi atacul armat comis la şcoala de vară a tinerilor laburişti norvegieni au fost coordonate.

UPDATE Cel puţin şapte persoane au murit şi alte zeci au fost rănite, două fiind în stare gravă, în urma exploziei produse vineri în apropierea clădirilor guvernamentale din centrul oraşului Oslo, informează AFP.

UPDATE Autorul atacului asupra taberei tineretului laburist de pe insula Utoya a fost arestat, anunţă Sky TV.

UPDATE Împuşcăturile continuă la tabăra tineretului laburist organizată pe o insulă din apropiere de Oslo, unde, potrivit corespondentului Sky TV, elicopterele poliţiei antiterorism nu pot ateriza tocmai din această cauză.

Potrivit unor informaţii neconfirmate, până la 20 de oameni ar fi fost ucişi pe insulă.

Anterior, se anunţase că cinci persoane au fost rănite după ce un individ îmbrăcat în uniformă de poliţist a deschis focul într-o tabără a tineretului laburist organizată pe o insulă din nordul capitalei norvegiene, la care, potrivit unor informaţii neconfirmate, urma să participe şi premierul norvegian.

Citeşte mai multe aici.

UPDATE Clădirea unui post norvegian de televiziune TV2 a fost izolată vineri, din cauza unui pachet suspect depistat după ce un atentat soldat cu cel puţin doi morţi s-a produs cu câteva ore mai înainte în centrul Oslo, a anunţat poliţia, citată de CNN.

 

UPDATE Un incident armat a avut loc, vineri, în cursul unei reuniuni a Partidului Laburist din Norvegia, imediat după atentatul de la Oslo. Deocamdată nu se cunosc detalii despre circumstanţele incidentului şi nu există informaţii despre eventuale victime.

De asemenea, o tabără de copii din apropierea capitalei norvegiene ar fi fost ţinta unui atac petrecut tot în după-amiaza zilei de vineri, au declarat surse locale pentru Sky News.

Locuitorilor din capitala norvegiană li s-a spus să stea departe de centrul oraşului şi să-şi limiteze convorbirile la telefoanele mobile.

Un oficial guvernamental a declarat că mai sunt oameni blocaţi în zona unde a avut loc atentatul. Supravieţuitorii au relatat că au simţit un miros puternic de sulf, ceea ce a determinat poliţia să investigheze ipoteza unei maşini-capcană pentru care s-a folosit ca explozibil îngrăşământ pe bază de nitrat.

Al-Qaeda din Peninsula Arabică a publicat la începutul acestui an un manual care conţinea instrucţiuni de fabricare a unei bombe pe bază de îngrăşământ.

UPDATE Ambasada României la Oslo se află în legătură permanentă cu Ministerul de Externe şi cu Poliţia norvegiene pentru a verifica dacă există români afectaţi de exploziile produse vineri după-amiază.

„Deocamdată nu există date în acest sens”, a precizat Ministerul român de Externe.

Cel puţin două persoane au murit şi mai multe sunt rănite în urma unui atentat fără precedent care a fost comis vineri în centrul capitalei norvegiene, în apropierea unor instituţii şi clădiri guvernamentale, relatează NewsIn.

Premierul Norvegiei, Jens Stoltenberg, a declarat că situaţia este „gravă” după atentatul de la Oslo.

„Chiar dacă suntem bine pregătiţi, este întotdeauna grav când se întâmplă aşa ceva”, a spus şeful Guvernului într-o intervenţie telefonică la postul TV2 Nyhetskanalen.

Deocamdată bilanţul victimelor nu a fost stabilit definitiv, dar agenţia de ştiri NTB a anunţat că sunt confirmate două decese. În ceea ce priveşte răniţii, informaţii iniţiale anunţau cel puţin opt, iar ulterior presa locală a menţionat „zeci” de persoane care primesc îngrijiri ambulatoriu sau în instituţiile medicale.

Mai multe surse, inclusiv din cadrul partidelor, au confirmat că toţi membrii guvernului, inclusiv premierul, sunt teferi şi sunt în siguranţă. Majoritatea geamurilor de la clădirea guvernamentală centrală, care are 17 etaje, s-au spart. Geamurile biroului premierului s-au făcut ţăndări, dar şeful guvernului nu se afla în încăpere. Cioburi, fragmente metalice şi fum s-au răspândit pe mai multe sute de metri, după explozie.

Potrivit poliţiei, atacul a vizat Ministerul Petrolului şi afacerilor energetice, unde s-a produs un incendiu în urma exploziei. În zonă mai erau biroul premierului, Ministerul Finanţelor, dar şi sediul celui mai mare tabloid din ţară, Verdens Gang (VG).

La un moment dat, a circulat informaţia că s-a produs şi o a doua explozie, dar ulterior s-a dovedit a fi falsă, nefiind vorba decât de o singură „explozie uriaşă”. Nu se ştie deocamdată dacă a fost amplasată o bombă sau a fost o maşină-capcană, dar au existat relatări despre o carcasă a unei maşini carbonizate în apropiere de locul deflagaţiei.

Poliţia a procedat imediat la evacuarea populaţiei din zona afectată, temându-se că ar putea fi mai multe bombe. Pe străzile capitalei norvegiene a domnit haosul, dar, din fericire, atentatul s-a produs într-un moment în care nu exista o circulaţie intensă. Atentatul s-a produs la ora locală 15.26, când mulţi dintre funcţionari deja plecaseră acasă. În plus, vineri era zi liberă în Norvegia şi mulţi oameni au plecat deja în vacanţa ocazionată de weekendul prelungit.

Deocamdată atacul terorist nu a fost revendicat. Norvegia, ţară considerată paşnică, implicată în medierea conflictelor internaţionale, dar şi membră a NATO, participă la campania din Libia şi la războiul din Afganistan. Ea a fost vizată în trecut de ameninţări din partea liderilor al-Qaida, niciodată concretizate însă.

Specialiştii spun că amploarea exploziei arată că atacul de vineri nu a fost unul spontan, ci a fost îndelung planificat.

Muammar Gaddafi a ameninţat în mai multe rânduri că va riposta cu atacuri în Europa pentru campania NATO din Libia.

În general, ţările nordice nu s-au confruntat cu terorismul, dar în decembrie, o maşină-capcană, urmată de o altă explozie, a fost detonată în centrul capitalei suedeze, Stockholm. Ulterior, atacul – comis de un kamikaze de origine arabă căsătorit cu o româncă – a fost motivat ca pedeapsă pentru implicarea Suediei în Afganistan.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă