4.9 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăSpecialVIDEO+FOTO. Nouă lansare la Săptămâna modei de la Paris: Balenciaga pentru bărbaţi

VIDEO+FOTO. Nouă lansare la Săptămâna modei de la Paris: Balenciaga pentru bărbaţi

Preluând ştafeta de la Londra şi Milano, Parisul prezintă în perioada 22-26 iunie propunerile sale pentru moda masculină pentru sezonul primăvară-vară 2017, marcate de prima prezentare dedicată bărbaţilor de casa de modă Balenciaga dar şi de absenţele notabile ale unor firme precum Raf Simons sau Yves Saint Laurent, relatează EFE, preluată de Agerpres

Pentru istorica marcă creată de modistul spaniol Cristóbal Balenciaga în 1917 este vorba de prima prezentare de modă masculină, prilej cu care se va remarca talentul noului director de creaţie, Demna Gvasalia. Stilistul de origine georgiană a preluat conducerea sectorului de creaţie în octombrie 2015, după plecarea creatorului newyorkez Alexander Wang, iar prima sa colecţie sub această marcă a prezentat-o în martie anul acesta. 

Gvasalia este noua promisiune a lumii modei care a fost deja remarcat prin firma sa Vetements – pe vremea când era un anonim – de personalităţi precum cântăreţii Kanye West şi Rihanna sau de bloggera Chiara Ferragni, care i-au îmbrăcat creaţiile bazate pe croieli ample şi sportive decorate cu simboluri ale culturii urbane. Simpatizanţii lui vor avea o nouă ocazie să-i admire creaţiile mizând acum pe casa de modă Balenciaga, care odată cu el va intra într-o nouă eră. 

În timp ce unii se lansează în acest sector exclusivist alţii au preferat să rămână acasă, precum belgianul Raf Simons care după ce şi-a încheiat contractul cu Dior, în octombrie pentru a se ocupa de propria marcă, şi-a prezentat deja colecţia la Pitti Uomo din Florenţă pe 16 iunie. 

În schimb, motivele neparticipării lui Saint Laurent sunt mai degrabă legate de controversata plecare a fostului său director de creaţie Hedi Slimane, care în aprilie a fost înlocuit de Anthony Vaccarello. Vaccarello, care are propria firmă de colecţii feminine, a preferat să-şi amâne prezentarea pentru legendara casă, înfiinţată de Yves Saint Laurent în anii 60, până la Fashion Week din octombrie. 

Pe pasarelă vor defila începând de miercuri la Paris japonezul Hiromichi Ochiai cu Facetasm, urmat de creatorul chinez Sean Suen pentru marca Pigalle, de creatorii Stéphane Ashpool şi de americanul Virgil Abloh, consilier de modă al rapperului Kanye West, care se va prezenta în premieră cu firma sa Off White. 

Prima zi a Săptămânii Modei de la Paris este rezervată şi creaţiilor lui Barnabé Hardy pentru Carven, care până acum îşi prezenta colecţiile masculine în show-uri discrete în locaţii din jurul emblematicului Boulevard Saint-Germain din capitala franceză. Format alături de designerul Nicolas Ghesquiere în timp ce se afla încă la conducerea artistică a casei Balenciaga, Hardy a fost numit director de creaţie la Carven în martie, cu responsabilitatea de a menţine esenţa şi simplitatea mărcii prin ţinute clasice, care îi vor purta însă propria amprentă, precum imprimeurile cu iluzii optice. 

Dior Homme, Lanvin, Louis Vuitton, Valentino, Balmain, Kenzo şi alţi mari clasici ai lumii modei masculine franceze îşi vor prezenta noile colecţii fără schimbările în stilul „Urzeala tronurilor”, care s-au remarcat în ultim timp în culisele de creaţie ale principalelor firme de lux, conchide EFE.

VIDEO+FOTO: Balenciaga.com

Cele mai citite

Nicolae Ciucă: Am votat pentru acel candidat care poate să reprezinte valori ale democrației românești

Președintele PNL, Nicolae Ciucă  a votat în comuna Balotești, la alegerile prezidențiale Nicolae Ciucă a ajuns la ora 8 la o secție de votare din...

Prezența la vot depășește 4 milioane de alegători la ora 13.00; incidente în secții de votare

La ora 13.00, participarea la primul tur al alegerilor prezidențiale din 2024 a ajuns la 21,99% din numărul total de alegători, conform datelor furnizate...

Nicolae Ciucă: Am votat pentru acel candidat care poate să reprezinte valori ale democrației românești

Președintele PNL, Nicolae Ciucă  a votat în comuna Balotești, la alegerile prezidențiale Nicolae Ciucă a ajuns la ora 8 la o secție de votare din...
Ultima oră
Pe aceeași temă