23.4 C
București
sâmbătă, 28 septembrie 2024
AcasăSpecialFOTO. Cum traversezi apa noroioasă când ieşi dintr-o vilă de 200.000 de...

FOTO. Cum traversezi apa noroioasă când ieşi dintr-o vilă de 200.000 de euro

Ploile torenţiale din ultimele zile i-au blocat din nou în case pe unii dintre locuitorii cartierelor rezidenţiale scumpe din Bucureşti.

“Uitaţi-vă cum vin de la piaţă, cu cizme de cauciuc. Altfel nu pot să ies de pe stradă. Mi-e şi ruşine când ajung în oraş, se uită lumea la cizmele mele murdare”, îmi explică doamna Elena, care s-a oprit să se odihnească pe un dâmb de pietriş unde deocamdată nu a ajuns apa.

Cară două şacoşe grele, dar mai mult a obosit-o slalomul pe care a trebuit să îl facă printre bălţi. “Nu e neapărat noroi, că au pus nişte petriş, cât e apa care se adună pentru că nu e canalizare”, îmi spune femeia.

Suntem pe strada Oituz, din Popeşti-Leordeni, o comună de la marginea Bucureştiului care pare că a driblat criza din imobiliare. În ultimii doi ani, aici s-au construit zeci de blocuri şi vile. Cele mai multe s-au vândut prin programul “Prima casă”, după cum ne-a explicat un agent imobiliar a cărui firmă îşi are sediul chiar într-unul dintre aceste ansambluri.

Preţul mic, 35-40.000 de euro pentru un apartament cu două camere, i-a atras pe mulţi cumpărători care nu au mai ţinut cont de cum arată drumurile. Sau care au crezut în promisiunile vânzătorilor. “Noi suntem aici de şase luni, deci e prima ploaie mai consistentă. Nu ştiu cum va fi de acum încolo, ni s-a spus că se va asfalta din primăvara viitoare.

Pietrişul pus acum s-a lăsat în multe locuri şi se adună apă. Plus că nici nu e canalizare, să aibă unde se duce”, îmi explică Andreea, care admnistrează un coafor de pe strada Oituz. Situaţia e la fel de rea şi pe strada Amurgului, care între timp a şi fost închisă. Intră doar curajoşii, apa ajunge până la genunchi. “Am înţeles că dimineaţă a rămas blocat un tir acolo”, îmi explică aceeaşi Andreea.

Asta deşi, potrivit unei publicaţii on-line locale, drumul respectiv era programat pentru asfaltare încă din martie anul trecut. Între timp, site-ul oficial al Primăriei arată, la capitolul “Proiecte şi Investiţii” un mesaj sec: “Pagină în lucru”. Şi atât.

100 de euro un metru pătrat de teren

Şi totuşi, activitatea imobiliară din zonă nu pare afectată. Câţiva muncitori lucrează la un bloc, altele sunt aproape de finalizare. Iar preţurile la terenuri au început să fie mai mari decât în alte zone din sudul Bucureştiului. “Păi, acum nu mai sunteţi în câmp, aici e un adevărat orăşel”, îmi explică, la telefon, un vânzător de terenuri de ce solicită 100 de euro pe metru pătrat pentru o parcelă pe strada Oituz “amplasată într-o zonă de vile nou construită ce are o poziţie deosebită şi acces facil la mijloacele de transport în comun”. Acces facil când nu plouă, evident.

Noroaie rezidenţiale în toată ţara

Cartiere rezidenţiale sub apă erau ieri şi în alte zone ale Bucureştiului, dar şi în ţară. Iar situaţia nu se îmbunătăţeşte în ciuda experienţelor nefericite ale locuitorilor. Astfel, după ploile torenţiale din luna iunie, locuitorii din peste 200 de vile din Mogoşoaia au trebuit să iasă din case cu cizme.

Deşi unii dintre ei au investit în locuinţe şi 200.000 de euro, după cum declara un proprietar unei televiziuni centrale, autorităţile nu au ţinut pasul şi străzile au rămas fără asfalt. “E groaznic, ne umplem de noroi, e exact ca la ţară. Toţi avem fose, am fost inundaţi uneori…”, se plângea bărbatul.

O situaţie asemănătoare a fost identificată de presa locală şi în Iaşi. “Noroi, gropi şi mizerie provenită de la containerele din apropiere sunt detaliile ce descriu cel mai bine viaţa locatarilor complexului rezidenţial Dream Village. Căile de acces ale cartierului rezidenţial, situat la ieşirea din oras, arată ca după bombardament”, scria publicaţia.

În fine, şi locuitorii din cartierul piteştean Craiovei trebuie să înfrunte noroaiele atunci când plouă.

 

29 de grade Celsius se înregistrau anul trecut, pe 1 octombrie, în Bucureşti; ieri, în Capitală, termometrul arăta numai 8 grade celsius. Temperatura normală pentru această perioadă este de 21 de grade.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă