Mai multe blindate ruseşti se deplasau, vineri dimineaţă, în sudul Rusiei, în apropiere de frontiera cu Ucraina şi de locul în care sunt staţionate aproape 300 de camioane cu ajutorul umanitar din partea Moscovei pentru populația din sud-estul Ucrainei.
Jurnaliştii AFP au văzut o coloană formată din zece transportoare blindate de trupe ruseşti care se îndreptau spre postul de frontieră Doneţk din Rusia. Jurnaliștii de la The Guardian şi Daily Telegraph au văzut, în schimb, 23 de vehicule blindate pentru transport de trupe, camioane de combustibil şi alte vehicule logistice cu numere de înmatriculare militare ruseşti, care au traversat frontiera la Donețk.
Totodată, convoiul cu ajutor umanitar era staționat, joi seara, în localitatea Kamensk-Şahtinski, aflată la 30 de kilometri de Doneţk.
Din această cauză, mai mulţi miniştri de Externe din state europene, reuniţi vineri la Bruxelles, au avertizat Rusia să evite orice incursiune militară în estul Ucrainei. În plus, secretarul general al NATO a declarat, vineri, că, în cursul nopții, a avut loc "o incursiune rusă" în Ucraina, însă nu a vorbit despre o invazie. "Asta nu face decât să confirme faptul că asistăm la un flux continuu de arme și luptători din Rusia în estul Ucrainei și este o dovadă clară a implicării permanente a Rusiei în destabilizarea estului Ucrainei", a declarat Rasmussen, după o întrevedere cu ministrul danez al Apărării, conform Reuters.
Aflați, din galeria foto de mai sus, cum arată convoiul cu ajutor umanitar pe care Rusia l-a trimis Ucrainei.
Citește și: FOTO: Haos în IRAK. Refugiații fug din calea militanților islamiști