2 C
București
miercuri, 20 noiembrie 2024
AcasăSpecialFOTO. Bucureștiul are un nou logo. Desenul reprezintă patru edificii cunoscute în...

FOTO. Bucureștiul are un nou logo. Desenul reprezintă patru edificii cunoscute în Capitală

Bucureștiul are un nou logo, după ce precedentul a fost descalificat din cauza că semăna cu logoul orașului Taipei. Conform unui comunicat de presă al Primăriei Capitalei, este vorba despre Alexandru Mihai Nenciu, a cărui propunere de logo era următoarea clasată în funcție de punctaj.

În prezentarea materialului propus spre jurizare, Alexandru Mihai Nenciu susține că a pornit de la ideea de a crea un logo care să condenseze, grafic și vizual, un cumul de valori reprezentative pentru bucureșteni – istorice, culturale, sportive și economice.  

"Logo-ul creat de mine încearcă să spună o poveste, să reconstituie etapele unei istorii, prin reprezentarea simplificată a patru edificii-simbol ale Bucureștiului: Arcul de Triumf, Palatul CEC, Ateneul Român și Arena Națională. Logo-ul nu este altceva decât un vector de transmitere a identității colective", a spune autorul. 

Pentru a se evita situația jenantă de la anunțul primului câștigător, reprezentanții primăriei au găsit o soluție:

"Înmânarea propriu-zisă a premiului să aibă loc în termen de 7 (șapte) zile de la comunicarea publică a deciziei.

Câștigătorul va fi validat doar dacă în acest interval, în care lucrarea va fi expusă public pe site-ul Primăriei Municipiului București și pe pagina de Facebook, nu apar sesizări pertinente privind un eventual plagiat sau similitudine cu un alt logo existent", se transmite în comunicat.

Proiectul care a câștigat inițial concursul pentru desemnarea noului logo al orașului București a fost descalificat.

Motivul descalificării este că proiectul desemnat câștigător seamănă prea mult cu sigla orașului Taipei din Taiwan. Proiectul adus la concursul de la București a fost realizat de un designer de 32 de ani din Timișoara. De asemenea, se pare că proiectul care câștigase concursul are și elemente comune cu sigla orașului Montreal din Canada.

„Cu ceva timp înainte de a fi deschis concursul, prin februarie, am aflat de pe Internet de concurs. Am fost entuziasmat, pentru că genul acesta de brief (n.r. concept, ce-şi doreşte clientul) nu l-am mai văzut niciodată în România, genul de brief de identitate vizuală a unui oraş, pentru mine a fost o chestie inedită, o provocare şi m-a inspirat foarte mult. Am început procesul de brainstorming (n.r. tehnică de gândire creativă), de adunare a ideilor încă de atunci aşa, vag, dar consecvent şi către final am restrâns aria inspiraţională, strict axată pe istoria culturală a oraşului şi pe elementele lui definitorii, căci asta am căutat în brainstorming”, a spus Narcis Teodor Lupou.

Cele mai citite

Ciucă sugerează că Simion l-ar putea învinge pe Ciolacu în turul al doilea: Simion nu e Vadim

Nicolae Ciucă, liderul PNL și candidatul partidului la prezidențiale, a declarat, marți, că dacă Marcel Ciolacu (PSD) și George Simion (AUR) vor ajunge în...

România primul loc în UE la exportul de grâu în 2024. Cum am depășit Franța și Germania la un loc

Exporturile de grâu moale ale Uniunii Europene de la începutul sezonului 2024/25, la 1 iulie, şi până la data de 17 noiembrie, au ajuns...

Ciucă sugerează că Simion l-ar putea învinge pe Ciolacu în turul al doilea: Simion nu e Vadim

Nicolae Ciucă, liderul PNL și candidatul partidului la prezidențiale, a declarat, marți, că dacă Marcel Ciolacu (PSD) și George Simion (AUR) vor ajunge în...
Ultima oră
Pe aceeași temă