Fostul sef al Inspectoratului Scolar Bistrita-Nasaud, Mihai Cazacu, decedat in urma cu putin timp cand se afla intr-o excursie cu elevii, a fost propus pentru premiul de excelenta al municipiului resedinta de judet, post-mortem, chiar de catre reprezentantii institutiei pe care a condus-o. Purtatorul de cuvant al administratiei locale, Mihai Rusti, a declarat ca aceasta este singura nominalizare la sectiunea „Premiul de excelenta al municipiului Bistrita”.
Potrivit sursei citate, Inspectoratul Scolar Judetean a mai facut unele nominalizari si la sectiunea „Invatamant”, in timp ce alte institutii cum ar fi Casa Municipala de Cultura „George Cosbuc” sau Uniunea Artistilor Plastici au facut nominalizari la sectiunea cultura. Autoritatea Judeteana de Sport a nominalizat si ea sportivii cu rezultate bune la concursuri de profil.
Criteriul de baza pentru acordarea premiilor este ca nominalizatul sa fi obtinut premii sau distinctii la nivel national si international care sa fi dus renumele orasului. Pentru sectiunea stiinta a fost nominalizat inclusiv un angajat al Directiei de Administrare a Domeniului Public din cadrul Primariei care si-a brevetat o inventie referitoare la parcari supraetajate.
La sectiunea mass-media s-au facut mai multe nominalizari din partea unor ziare si televiziuni locale. Premiile se vor acorda, in 18 decembrie, in cadrul unui spectacol festiv. Premiantii vor fi desemnati de catre Comisia de cultura, invatamant si sanatate din cadrul Consiliului Local, in colaborare cu primarul Vasile Moldovan (PD). Acestea constau in diplome, trofee si diverse sume de bani.