Gabriela Mazilu, fostul director economic al CET Bacău, a fost trimis în judecată, luni, de procurorii DNA pentru luare de mită. Mazilu, prin intermediul soţului său, ar fi primit 650.000 de lei de la o societate comercială pentru a facilita plata la timp de către furnizor a unor facturi emise de firma respectivă, se arată într-un comunicat al DNA:
Potrivit anchetatorilor, la începutul anului 2010, Gabriela Mazilu, în calitate de director economic al SC CET SA Bacău, prin intermediul soțului său, a pretins de la administratorul unei societăți comerciale 5% din valoarea unui contract de furnizare şi transport a cărbunelui energetic, în valoare totală de 12.705.000 lei fără TVA, încheiat între cele două societăţi.
”În schimbul acestor bani, Gabriela Mazilu a promis că va facilita plata la timp de către SC CET SA a facturilor emise de firma respectivă şi că îi va facilita omului de afaceri încheierea unor noi contracte de transport şi furnizare a cărbunelui cu societatea la care era angajată. În luna august 2010, în temeiul aceleiaşi înţelegeri, Gabriela Mazilu a primit de la administratorul aceleiaşi societăţi comerciale, prin intermediul firmei soţului său, suma totală de 650.000 de lei”, se mai arată într-un comunicat dat publicităţii, luni, de DNA.
De asemenea, procurorii anticorupţie au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra mai multor bunuri mobile ce aparţin celor doi soţi.