5 C
București
marți, 3 decembrie 2024
AcasăSpecialFondul Proprietatea, pierderi în ianuarie

Fondul Proprietatea, pierderi în ianuarie

Fondul Proprietatea (FP) a încheiat luna ianuarie cu un activ net în scădere cu 0,78% faţă de nivelul anului trecut şi a înregistrat pierderi de 1,6 milioane euro.

Activul net al Fondului Proprietatea (FP) se cifra la finele lunii ianuarie la 14,89 miliarde lei (3,11 miliarde euro), cu 0,78% sub nivelul de la finalul anului trecut, fiind înregistrate pierderi de 7,5 milioane lei (1,6 milioane euro). La finalul anului trecut, Fondul a raportat un activ net de 15,01 miliarde lei, potrivit Mediafax. Valorea activului net pe acţiune a scăzut în luna ianuarie cu 0,78%, de la 1,2436 lei la 1,2339 lei, rezultă din statisticile transmise de Fondul Proprietatea Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Scăderea activului net a fost determinată de corecţia înregistrată de Bursă în luna ianuarie, valoarea acţiunilor deţinute de Fond la companii listate coborând cu 1,48%, la 8,11 miliarde lei (1,84 miliarde euro). Participaţiile Fondului Proprietatea la companii listate erau evaluate la finalul anului trecut la 8,23 miliarde lei. Valoarea acţiunilor deţinute de Fond la companii nelistate a rămas în ianuarie la 6,37 miliarde lei (1,44 miliarde euro).

Profituri importante, anul trecut

Fondul Proprietatea a înregistrat anul trecut un profit net de 682,1 milioane lei (154,7 milioane euro), în creştere cu 20,3% faţă de câştigul din 2012, de 567 milioane lei. Profitul pentru anul trecut a fost anunţat încă de la jumătatea lunii ianuarie, în statisticile privind evoluţia activului net al Fondului.

Veniturile totale au urcat anul trecut cu aproape 53%, la 1,33 miliarde lei (302 milioane euro), iar cheltuielile s-au dublat, ajungând la 629 milioane lei (142,7 milioane euro). În 2012, FP a consemnat venituri totale de 871,7 milioane lei şi cheltuieli de 304,8 milioane lei. Fondul a încasat anul trecut dividende de 649,7 milioane lei (147,3 milioane euro), cu aproape 5% mai mult decât în precedentul exerciţiu financiar, de 619 milioane lei.

„Aceste venituri au crescut în anul 2013 comparativ cu anul 2012, datorită nivelului mai ridicat al dividendelor distribuite de societăţile din portofoliu (în principal OMV Petrom 319 milioane lei, Romgaz 158,9 milioane lei şi Transgaz 37,6 milioane lei)”, se arată într-un raport al Fondului Proprietatea. FP a încasat anul trecut 573,1 milioane lei (130 milioane euro) din vânzarea de acţiuni portofoliu, suma fiind de aproape trei ori mai mare decât cea din anul 2012 (208,1 milioane lei). Vânzarea de acţiuni din portofoliu s-a reflectat şi în cheltuieli, Fondul înregistrând costuri de 528,7 milioane lei (120 milioane euro), de 2,7 ori peste cele din 2012 (195,1 milioane euro), ca urmare a diferenţei negative dintre valoarea contabilă a titlurilor sau costul de achiziţie şi preţul lor de vânzare.

­Franklin Templeton şi-a majorat comisionul de încasat

Administratorul Fondului Proprietatea, compania americană Franklin Templeton, a încasat anul trecut un comision de 45,3 milioane lei (10,2 milioane euro), cu 32% peste cel din 2012 (34,3 milioane lei), ca urmare a creşterii preţului acţiunilor Fondului pe baza căruia se calculează comisionul.

Fondul a mai plătit anul trecut comisioane de 15,1 milioane lei (3,4 milioane euro) către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), suma reprezentând 0,1% din activul net al FP. În 2012, comisionul a fost de 14,1 milioane lei. „În anul 2013, comisioanele şi onorariile includeau, de asemenea, comisioanele de brokeraj aferente vânzărilor de participaţii, în valoare de 7,7 milioane lei (în 2012: 0,4 milioane lei) şi comisioanele ASF şi BVB aferente vânzărilor, în valoare de 1,3 milioane lei”, se mai arată în raport.

Fondul Proprietatea este o societate de investiţii de tip închis, înfiinţată în 2005 pentru despăgubirea persoanelor ale căror proprietăţi au fost confiscate abuziv de statul comunist şi sunt imposibil de retrocedat în natură. Fondul Proprietatea a fost listat la Bursa de Valori Bucureşti în ianuarie 2011.

La finalul lunii ianuarie, acţionarii instituţionali străini deţineau 53,31% din acţiunile Fondului Proprietatea, iar acţionarii persoane fizice din România aveau 19,83% din titluri. Investitorii instituţionali din România deţineau 8,83% din acţiuni, iar investitorii persoane fizice străini aveau 5,63%. Fondul american de hedging Elliott Associates, cel mai mare acţionar al Fondului Proprietatea, deţine puţin peste 17% din acţiunile Fondului Proprietatea.

Al doilea cel mai mare acţionar al Fondului este Morgan Stanley, care înaintea ofertei de cumpărare derulată anul trecut de FP avea puţin peste 5% din capitalul Fondului. Compania de administrare a investiţiilor City of London avea 4,87% din acţiuni înaintea ofertei.

După prima oră a şedinţei bursiere de joi acţiunile Fondului Proprietatea erau în scădere cu 0,12%, la 0,819 lei. La această cotaţie, capitalizarea bursieră a companiei este de 11,284 miliarde lei (2,52 miliarde euro).

Doru Cireasa
Doru Cireasa
Doru Cireasa
Cele mai citite

ANAF împarte România în opt loturi pentru gestionarea bunurilor confiscate: licitație de 8,53 milioane lei

Operatorii interesați pot depune oferte în limba română până pe 22 ianuarie 2025, ora 15:00 Agenția Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a lansat o licitație...

Helmut Duckadam, comemorat de Aleksander Ceferin. „O moștenire ce va străluci cât timp se va juca fotbal”

Aleksander Ceferin, președintele UEFA, a transmis un mesaj emoționant după moartea lui Helmut Duckadam, aducând un omagiu celui cunoscut drept „Eroul de la Sevilla”. Lumea...

Călin Georgescu proclamă „falimentul partidelor” după rezultatul alegerilor parlamentare

Candidatul independent la prezidenţiale, Călin Georgescu, a îndemnat, luni, politicienii să investească în oameni, în "poporul real", el declarând şi că rezultatele de la...
Ultima oră
Pe aceeași temă