4.3 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialFilologul francez Bernard Cerquiglini, Doctor Honoris Causa al Universității din București

Filologul francez Bernard Cerquiglini, Doctor Honoris Causa al Universității din București

Universitatea din București va acorda distincția de Doctor Honoris Causa filologului francez Bernard Cerquiglini, Rectorul Agenției Universitare a Francofoniei.

Ceremonia festivă se va desfășura joi începând cu ora 15:00 în Sala „Constantin Stoicescu” a Palatului Facultății de Drept (Bd. Mihail Kogălniceanu, nr. 36-46).

Bernard Cerquiglini s-a născut pe 8 aprilie 1947 la Lyon. A urmat studiile universitare la École Normale Supérieure din Saint-Cloud și a obținut doctoratul în litere în 1979. De-a lungul carierei sale a predat la Université de Paris 8, Université Libre de Bruxelles, Université de Paris 7 – Denis Diderot și la Louisiana State University (Bâton Rouge), unde a fost director la Center for French and Francophone Studies.

Din 2007, Bernard Cerquiglini este Rectorul Agenției Universitare a Francofoniei. Până la acest moment, a deținut funcția de director al Institutului național al limbii franceze, vice-președinte al Consiliului Superior al limbii franceze, delegat general al limbii franceze și al limbilor din Franța, director în cadrul Ministerului Educației.

Este ofițer al Legiunii de Onoare (2013), Cavaler al Ordinului Național de Merit (1986), Comandor al Ordinului Palmes académiques (2001) și Comandor al Artelor și Literelor (1993).

Meritele lui Bernard Cerquiglini în domeniul filologiei sunt remarcabile. Este considerat unul dintre fondatorii „noii filologii”. Distanțându-se de tradiția prestigioasă a filologiei, Cerquiglini propune, în lucrări precum La Parole médiévale (1981) sau Eloge de la variante (1989), abandonarea căutării unui ipotetic text original medieval, reconstruit plecând de la diversele manuscrise, și recunoaște diferențele dintre cultura manuscrisului și cultura tiparului. De asemenea, Bernard Cerquiglini a pledat pentru modernizarea limbii franceze, fiind însărcinat cu misiunea de a reforma ortografia, despre care vorbește în cărțile Le Roman de l’orthographe (1996) și La Genèse de l’orthographe française (2004).

Prin acordarea titlului de de Doctor Honoris Causa profesorului Bernard Cerquiglini, Universitatea din București recunoaște meritele deosebite ale unei personalități marcante a filologiei franceze și a francofoniei.

Cele mai citite

Domeniul schiabil din Sinaia, închis de Crăciun din cauza viscolului

Domeniul schiabil al stațiunii Sinaia, aflat la o altitudine de 2000 de metri în Munții Bucegi, a fost închis în ziua de Crăciun din...

Atac major al Rusiei asupra Ucrainei în dimineața de Crăciun: Rețele energetice și orașe vizate

În dimineața de Crăciun, Rusia a lansat un atac masiv asupra rețelei energetice și orașelor din estul Ucrainei, folosind rachete de croazieră și balistice,...

Prăbușirea unui pod în Brazilia a făcut patru morți. Risc de poluare cu acid sulfuric pe un râu alăturat

Prăbuşirea unui pod din nordul Braziliei a făcut patru morţi, iar 13 persoane sunt date dispărute, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor, care se...
Ultima oră
Pe aceeași temă