Singura surpriză cu privire la arestarea a șapte oficiali FIFA într-un hotel elvețian în dimineața de 27 mai vine tocmai din faptul că s-a întâmplat. Majoritatea oamenilor au fost convinși că acești bărbați ghiftuiți, în costume scumpe, care conduc lumea fotbalului federație se află dincolo de puterea legii. Indiferent de zvonurile care au apărut sau de relatările care au fost realizate despre șpăgi, comisioane, aranjarea voturilor și alte practici periculoase, președintele FIFA, Joseph „Sepp” Blatter, și colegii și asociații săi au părut întotdeauna de neatins.
Până acum, 14 bărbați, inclusiv nouă actuali sau foști executivi ai FIFA (dar nu și Blatter), sunt anchetați pentru o serie de fraude și activități de corupție în Statele Unite, unde procurorii i-au acuzat, printre altele, de însușirea a 150 de milioane de dolari din mită și comisioane. Iar procurorii federali elvețieni răscolesc în înțelegerile dubioase din spatele deciziilor de a acorda organizarea Cupei Mondiale în 2018 și 2022 către Rusia și, respectiv, Qatar.
Există, desigur, o lungă tradiție de înșelătorie în sporturile profesionale. Mafioții americani au avut interese majore în box, de exemplu. Chiar și cricketul, cândva joc de gentlemeni, a fost pătat de infiltrarea rețelelor de pariere și a altor dealeri necinstiți. FIFA este doar cea mai bogată, cea mai puternică, cea mai globală vacă de muls dintre toate.
Unii au comparat FIFA cu Mafia și Blatter, născut într-un sat mic din Elveția, a fost numit „Don Blatterone”. Această comparație nu e în întregime corectă. Din ce știm până acum, nici un contract de asasinat nu a fost încheiat de la biroul central al FIFA din Zürich. Dar secretomania organizației, intimidarea rivalilor celor care o conduc și dependența ei de favoruri, mite și datorii arată o paralelă tulburătoare cu lumea crimei organizate.
Unii ar putea alege, desigur, să vadă FIFA ca o organizație disfuncțională, mai degrabă decât ca o întreprindere infracțională. Dar chiar și în acest scenariu mai tolerant, mare parte din abuzuri reprezintă un rezultat direct al totalei lipse de transparență a federației. Întreaga operațiune este condusă de un grup strâns legat de bărbați (femeile nu au nici un rol în această afacere tulbure), toți îndatorați șefului.
Dar actuala stare de fapt nu a început sub conducerea lui Blatter. Predecesorul său, brazilianul sinistru João Havelange, a transformat FIFA într-un imperiu corupt și foarte bogat, încorporând tot mai multe țări în curs de dezvoltare, ale căror voturi pentru șefi au fost cumpărate cu toată gama de marketinguri lucrative și înțelegeri media.
Sume uriașe de bani de la corporații precum Coca-Cola și Adidas au început să se reverse prin sistem, până în buzunarele spațioase ale potentaților din Lumea a treia și, după cum se susține, ale lui Havelange. Coca-Cola a fost principalul sponsor al Cupei Mondiale din 1978 din Argentina, condusă în acele vremuri de o juntă militară brutală.
Blatter nu este la fel de desfrânat precum a fost Havelange. Spre deosebire de brazilian, el nu se asociază deschis cu mafioții. Dar puterea lui se bazează, de asemenea, pe voturile țărilor din afara Europei de Vest și loialitatea lor este asigurată, de asemenea, prin promisiunea unor drepturi tv și francize comerciale. În cazul Qatar, asta a însemnat dreptul de a organiza Cupa Mondială într-o climă complet nepotrivită, în stadioane construite în grabă, în condiții teribile, de muncitori străini prost plătiți, cu puține drepturi.
Plângerile din partea unor europeni ceva mai greu de mulțumit sunt adesea contracarate cu acuzații de atitudine neo-colonialistă și chiar rasism. Și tocmai asta e ce face din Blatter un bărbat tipic al timpurilor noastre. Este un operator nemilos, care se prezintă drept campionul lumii în curs de dezvoltare, protejând interesele africanilor, asiaticilor, arabilor și sud-americanilor împotriva Vestului arogant.
Lucrurile s-au schimbat din vremurile când bărbați venali din țări sărace erau plătiți pentru a implementa interesele politice sau comerciale occidentale. Acest lucru încă are loc, desigur. Dar adevărații bani se fac, mult mai adesea, în afara Occidentului, în China, Golful Persic și chiar în Rusia.
Oameni de afaceri, arhitecți, artiști, președinți de universități și directori de muzee occidentali – sau oricine are nevoie de o cantitate mare de bani cash pentru a-și finanța proiectele scumpe – trebuie să lucreze acum cu autocrați non-vestici. La fel fac și politicieni aleși democratic. Și unii – gândiți-vă la Tony Blair – au transformat această cale într-o carieră post-guvernamentală.
Ploconirea în fața regimurilor autoritare și interesele de afaceri opace nu reprezintă însă o afacere sănătoasă. Alianța contemporană dintre interesele occidentale – în arte și educație superioară, ca și în sport – cu puteri bogate, dar nedemocrate, implică unele compromisuri care pot distruge cu ușurință reputațiile actuale.
Un mod de a abate atenția este de a împrumuta vechea retorică anti-imperialistă a stângii. Având de-a face cu despoți și magnați dubioși, nu mai este corupție, ci noblețe. Vânzarea francizei unei universități sau a unui muzeu către un stat din Golf, construirea încă unui stadion enorm în China sau a sunt averi din favoruri fotbalistice făcute Rusiei sau Qatarului este considerate progresism, antirasism și un triumf al fraternității globale și a valorilor universale.
Acesta este cel mai iritant aspect din FIFA lui Blatter. Corupția, cumpărarea de voturi, setea absurdă a boșilor din fotbal pentru prestigiu internațional, piepturile umflate acoperite de medalii și decorații – toate acestea fac parte din actuala direcție. Dar ipocrizia le întrece pe toate.
Ian Buruma este profesor de democrație, drepturile omului și jurnalism la Colegiul Bard și este autorul volumului „Anul zero: o istorie a lui 1945”.
Copyright: Project Syndicate, 2015.
www.project-syndicate.org
