4.3 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialFemeie de 43 de ani, găsită moartă în zăpadă

Femeie de 43 de ani, găsită moartă în zăpadă

O femeie de 43 de ani a fost găsită moartă în zăpadă, duminică, în faţa porţii locuinţei sale din localitatea vasluiană Pribeşti. Reprezentanţi Serviciului de Ambulanţă spun că, cel mai probabil, victima a căzut şi nu s-a mai putut ridica, fiind cunoscută drept consumatoare de alcool scrie news.ro.

Potrivit reprezentanţilor Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui, trupul femeii, în mare parte acoperit de zăpadă, a fost descoperit de către un vecin, în cursul dimineţii de duminică, în timp ce trecea pe drumul din faţa locuinţei victimei. Bărbatul a sunat la numărul de urgenţă 112 pentru a solicita o ambulnaţă.

”Femeia a fost găsită îngheţată în faţa porţii locuinţei sale, fiind decedată de mai multe ore. Victima era cunoscută ca şi o consumatoare de băuturi alcoolice astfel încât, cel mai probabil, a căzut în zăpadă, fără a mai reuşi să se ridice”, a declarat, duminică, pentru News.ro, purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui, medicul Dan Ungureanu.

Cadavrul femeii va fi preluat de Serviciul de Medicină Legală Vaslui în vederea efectuării autopsiei şi stabilirii cauzei decesului.

Tot în cursul dimineţii de duminică, un tânăr de 18 ani, găsit căzut pe o stradă din municipiul Bârlad din cauza consumului de alcool, a fost preluat de un echipaj de la Ambulanţă şi transportat la Spitalul de Urgenţă Bârlad.

Judeţul Vaslui s-a aflat sub cod galben de viscol de joi seară, atenţionarea fiind prelungită sâmbătă de către meteorologi.

Astfel, până duminică, la ora 22.00, judeţele Suceava, Botoşani, Harghita, Neamţ, Iaşi, Sibiu, Vâlcea, Argeş, Braşov, Covasna, Bacău Vaslui, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Vrancea, Călăraşi, Brăila, Galaţi, Ialomiţa, Constanţa şi Tulcea.

În intervalul menţionat, în estul şi sud-estul ţării, dar şi la munte, vor fi perioade în care vântul va avea intensificări, cu viteze de 50-60 km/h şi, pe arii restrânse, 70-75 km/h, spulberând şi troienind zăpada, potrivit reprezentanţilor ANM.

Pe parcursul zilei de duminică în Moldova, Dobrogea, estul Munteniei şi local în Carpaţii Meridionali şi Orientali, temporar va mai ninge şi se va depune strat nou de zăpadă.

Ninsori, în general slabe cantitativ, se vor semnala la nivel local şi în regiunile centrale şi în restul regiunilor sudice, iar în extremitatea de sud-vest a teritoriului vor mai fi unele intensificări ale vântului, precizează meteorologii.

De asemenea, meteorologii au emis, sâmbătă dimineaţă, un cod galben de vreme geroasă în toată ţara până pe 9 ianuarie inclusiv, temperaturile urmând să coboare frecvent la -25 de grade.

Cele mai citite

Prăbușirea unui pod în Brazilia a făcut patru morți. Risc de poluare cu acid sulfuric pe un râu alăturat

Prăbuşirea unui pod din nordul Braziliei a făcut patru morţi, iar 13 persoane sunt date dispărute, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor, care se...

Sfaturi esențiale pentru închirierea unei mașini în UE: Ce recomandă Centrul European al Consumatorilor

Orice neclaritate privind clauzele contractuale trebuie soluționată, înainte de semnarea contractului de închiriere Centrul European al Consumatorilor din România a publicat o serie de recomandări...

Rusia a început să utilizeze criptomonede în tranzacțiile comerciale internaționale

Rusia a început să utilizeze bitcoin și alte criptomonede în tranzacțiile comerciale internaționale, ca răspuns la sancțiunile occidentale, potrivit declarațiilor ministrului rus de Finanțe,...
Ultima oră
Pe aceeași temă