Tehnicianul Farului declară că, în ciuda faptului că la Constanţa vine liderul Ligii a II-a, şansele marinarilor să se impună sunt destul de mari.
Etapa cu numărul 19 din cadrul Ligii a II-a la fotbal propune un joc aparent dezechilibrat. Liderul şi principala candidată la promovare, FC Botoşani, vine la Constanţa pentru meciul cu FC Farul, echipă aflată pe ultimul loc în clasamentul competiţiei. În ciuda diferenţei uriaşe de locuri în clasament, tehnicianul echipei de pe litoral, Alin Artimon, consideră că Farul poate să învingă. „Un joc cu Botoşaniul nu poate fi decât unul dificil. Este o echipă care ţinteşte promovarea şi cred eu că are cele mai multe argumente să spere că la finalul campionatului să fie una dintre echipele promovate. Cred că la finalul acestui campionat va promova. Îi respectăm pentru acest lucru, dar atât. Aşa cum ei au un obiectiv, avem şi noi unul. Sunt trei puncte puse în joc şi sper să le luăm noi. Dacă reuşim să continuăm şi progresia din joc atunci cu atât mai bine, dacă nu, aş prefera să jucăm prost şi să luăm puncte. Întâlnim o echipă care primeşte greu gol pentru că are în teren jucători cu valoare. Avem şi noi lot excelent, care se poate bate cu orice echipă din eşalonul secund”, a declarat Artimon, care a mai adăugat: „Avem patru puncte din trei jocuri şi eu cred că e bine dacă ţinem cont de adversarii pe care i-am întâlnit. Dacă luăm puncte şi din al patrulea meci putem spune că am ieşit chiar excelent din această serie puternică. Apoi vom avea la dispoziţie două săptămâni pentru a analiza ce nu am realizat, pentru ca apoi să urmeze o nouă serie de patru meciuri din care trebuie să luăm puncte neapărat”.
Fabian Mucsi, jucător sosit la Farul în iarnă, consideră că echipa constănţeană este mult mai valoroasă decât locul pe care îl ocupă în clasament şi crede că în meciul de sâmbătă el şi colegii lui se pot impune. „Farul este o echipă tânără şi am fost primiţi bine. Echipa trebuie salvată de la retrogradare şi până acum, din evoluţiile avute, se observă că locul Farului nu este la coada clasamentului. Cred că până la urmă Farul va termina la mijlocul clasamentului şi mai cred că în meciul de sâmbătă reuşim să luăm puncte, deşi întâlnim echipa de pe primul loc”, a spus Mucsi.
Farul trebuie să ia 3 puncte
În prima etapă a returului Ligii a II-a, Sportul Studenţesc nu s-a prezentat pe teren la meciul cu FC Farul, fapt pentru care arbitrul a decis încheierea partidei la doar câteva minute de la startul acesteia. Conform regulamentului, Farul ar fi trebuit să primească victorie la „masa verde”, însă nici până în prezent, Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal nu a luat o decizie. Oficiali din cadrul forului de la bucureşti au scăpat însă „printre dinţi” faptul că „în mod normal Farul ar trebui să ia cele trei puncte la masa verde”. În orice instanţă sportivă din lume această decizie s-ar fi luat imediat, dar în România se pare că se încearcă găsirea unei căi prin care meciul să se rejoace, altfel nu se explică întârzierea deciziei.