23.9 C
București
sâmbătă, 29 iunie 2024
AcasăSpecialFC Farul a scăpat de suspecţii de „blat"

FC Farul a scăpat de suspecţii de „blat”

Doi jucători au fost excluşi şi doi trimişi la echipa de juniori, în urma evenimentelor de la partida cu FC Snagov.

Rezultatul din ultima etapă înregistrat de Farul pe propriul teren, 3-3 cu FC Snagov, a produs un cutremur la echipa de pe litoral. Nu mai puţin de patru jucători au fost suspectaţi că nu şi-au apărat corect şansele în partida în cauză şi au fost sancţionaţi. Doi dintre ei au fost trimişi să se antreneze cu juniorii, iar celorlalţi doi li s-au reziliat contractele. Aceştia din urmă sunt Cornel Cernea şi Ionel Posteucă, în timp ce Liviu Ştefan şi Ştefan Ciobanu vor rămâne la dispoziţia clubului, însă nu vor mai fi convocaţi în lot în viitorul apropiat.

Jucătorii în cauză s-au scuzat şi au infirmat acuzele, dar conducerea clubului a considerat cu totul altceva. „Jucătorii susţin că nu au făcut nimic necurat la meciul cu Snagov, dar noi am văzut cu totul altceva. Am convocat o şedinţă la care au participat şi antrenorul şi preşedintele clubului şi am convenit să dăm aceste sancţiuni”, a spus patronul Farului, Giani Nedelcu.

Deşi traversează o perioadă mai puţin plăcută, echipa de pe litoral rămâne în cărţile calificării, iar oficialii grupării de la malul mării susţin că promovarea este în continuare un obiectiv realizabil. „O să continuăm să jucăm cu ce avem şi sperăm să încheiem cu bine turul de campionat. În iarnă o să facem o analiză exactă a ceea ce se întâmplă şi, cu câteva transferuri, vom ataca mai încrezători promovarea. Sperăm să ne menţinem acolo sus pentru a mai spera în retur”, a încheiat Giani Nedelcu.

Farul mai are de jucat două meciuri în acest an. Duminică, de la ora 13.00, va evolua pe terenul celor de la Callatis Mangalia, iar în ultimul meci va primi vizita celor de la CSM S Iaşi.

Cele mai citite

Congres USR: Partidul își alege astăzi un nou Birou Național și candidatul la alegerile prezidențiale

USR îşi alege astăzi noua conducere a partidului, dar şi candidatul la prezidenţiale. Delegații USR se reunesc, la București, pentru Congersul partidului unde își vor...
Ultima oră
Pe aceeași temă