17.4 C
București
marți, 1 octombrie 2024
AcasăSpecialFarul, un nou meci dificil

Farul, un nou meci dificil

Campionatul Ligii a II-a la fotbal se apropie de final. Mai sunt de jucat doar cinci etape, iar FC Farul se poate considera scăpată de griji. Echipa de pe litoral se află la 12 puncte de primul loc ce duce în eşalonul secund şi mai are nevoie de două victorii pentru a scăpa şi din punct de vedere matematic. La Constanţa vine Concordia Chia-jna, echipă aflată pe locul trei în ierarhia competiţiei şi care speră la promovarea în eşalonul de elită al fotbalului românesc.

Acest meci vine după ce, la ultimul meci de pe teren propriu, constănţenii au câştigat cu cealaltă formaţie aflată în lupta pentru promovare, Săgeata Năvodari. „Avem un moral bun şi o linişte dată de diferenţa de puncte din clasament. Sper să jucăm fără complexe în faţa celor de la Chiajna, aşa cum am făcut şi cu formaţia din Năvodari, şi să obţinem cele trei puncte puse în joc”, a declarat tehnicianul echipei de pe litoral, Gheorghe Butoiu.

Cele mai citite

Cum să alegi și să instalezi corect panourile fotovoltaice

Panourile fotovoltaice sunt o sursă de energie verde - nu emit poluanți în atmosferă și contribuie la reducerea emisiilor de dioxid de carbon. În...

Premierul calmează temerile: România nu va intra în criză, avem depozite la BNR

Marcel Ciolacu afirmă că este în legătură permanentă cu guvernatorul BNR și analizează indicatorii economici Întrebat dacă există riscul unor turbulențe economice în viitor, premierul...

Parlamentul se reuneşte pentru numiri la conducerea BNR, ASF şi CNA. Mugur Isărescu îşi continuă mandatul

Parlamentul României se va reuni marţi, de la ora 15:00, într-o şedinţă comună pentru a numi noii membri ai consiliilor de administraţie ale Băncii...
Ultima oră
Pe aceeași temă