Să luăm în calcul cel mai optimist scenariu: Sorin Grindeanu demisionează și președintele Iohannis este în situația de a numi un alt premier. În loc să accepte propunerile PSD și ALDE, numește pe cineva care nu primește votul majorității și ajungem în alegeri anticipate. Dacă ajungem în alegeri anticipate, populația revoltată se prezintă masiv la vot, iar PNL, USR și, eventual, și PMP pot forma o majoritate.
Sună minunat, dar nu cred că acest scenariu îi convine lui Iohannis, din perspectiva alegerilor din 2019. Un guvern dominat/ controlat de liberalii Bușoi, Atanasiu, Eugen Nicolăescu sau Teodor Atanasiu va fi o piatră de moară. Pentru că, dincolo de Raluca Turcan și încă de doi, trei, oameni – Cîțu sau Ciprian Ciucu – PNL rămâne un fragment din USL, complet nereformat. În schimb, Klaus Iohannis pare că a renăscut de când are cu cine să boxeze. Iar publicul, generos, i-a uitat plimbările prin străinătate, concubinajul cu generalul Gabriel Oprea – care i-a crescut salariul – sau drumurile la Sibiu, când bloca toată Valea Oltului. Nu vreau să îl blamez pe acest președinte fiindcă principala sa preocupare este realegerea: nu ne ajută la nimic să fim farisei și să cerem oamenilor politici să nu le pese de viitorul lor. Vreau să fim realiști, să ne amintim că, sub guvernarea Cioloș, Iohannis băltea, și să realizăm că, foarte probabil, doar un guvern PSD care scoate din minți electoratul, i-ar asigura realegerea.
În consecință, nu cred că șeful statului va forța căderea guvernului Grindeanu. Mai degrabă, bănuiesc că strategia sa va fi să caute să provoace cât mai multe disensiuni între Executiv și Liviu Dragnea. Grindeanu a dat deja primele semne: a vrut să participe la ședința la care Iohannis a citit un mesaj în fața Parlamentului, dar Dragnea l-a oprit în ultima clipă. Acest premier este complet imprevizibil, slab și fricos, va fi greu de anticipat ce va face, dar există perspectiva ca, în timp, să se îndepărteze de liderul condamnat al PSD. Nu fiindcă Grindeanu ar avea conștiință, ci fiindcă va fi mânat de teamă, de teama că va intra la pușcărie în locul șefului său pe linie de partid.
Aceasta fiind situația, România trebuie să se pregătească de câțiva ani lungi cu PSD-ul. Sigur că nu exclud un eveniment dramatic, care să-i alunge. Dar, cel mai probabil PSD și ALDE vor guverna până după prezidențialele 2019. Lovitura împotriva statului de drept va continua, doar că va fi schimbată strategia. SRI este următoarea țintă, având în vedere vechea obsesie a PSD pentru serviciile secrete.
Cine se va opune în acești ani lui Dragnea și Tăriceanu? Probabil că va trebui să aceptăm că Iohannis, având forța dată de funcție, va fi liderul rezistenței. Va fi motivat, deși am mari rezerve în legătură cu capacitatea sa de a duce un război cu PSD pe termen lung. Nu mai departe de decembrie 2016 el s-a întâlnit în secret cu Călin Popescu Tăriceanu ca să negocieze în secret. Nu știu ce a negociat, nu dau doi bani pe ceea ce spune Tăriceanu, dar era evident că orice discuție confidențială cu un astfel de personaj se va întoarcea, mai devreme sau mai târziu, împotriva ta. Opoziția parlamentară este la limita dezastrului. USR pare că știe să facă spectacol și cam atât. La PNL este și mai trist. În afară de Raluca Turcan, Florin Cîțu, Ciprian Ciucu și încă vreo câteva personaje, partidul este inexistent. Este clar că majoritatea liderilor săi susțin grațierea și masacrarea codului penal. Mulți abia așteaptă un semn ca să dezerteze. Structura de bază a acestui partid este formată din clienți ai bugetului de stat, disperați dacă sunt scoși de la conducta cu bani. Nu cred că PNL va arăta, la viitorul congres, că a înțeles lecția de la alegerile din decembrie, când electoratul de dreapta a sancționat acest partid stând în casă.
Din păcate, strada și Facebook-ul vor rămâne adevărata forță de opoziție la PSD, multă vreme de acum încolo.