6.4 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăSpecialFamilia lui Bercea Mondial vrea strămutarea procesului cu Mircea Băsescu. Care este...

Familia lui Bercea Mondial vrea strămutarea procesului cu Mircea Băsescu. Care este motivul

Cei cinci membri ai familiei Anghel, judecați de Tribunalul Constanța pentru șantajarea lui Mircea Băsescu, au cerut strămutarea procesului, invocând influenţa pe care ar avea-o pe plan local Mircea şi Traian Băsescu, informează Mediafax

"Am solicitat strămutarea cauzei având în vedere că până în acest moment am constatat că există o suspiciune rezonabilă de imparțialitate din partea magistraților de aici, dat fiind felul în care s-a derulat procesul. În perioada de cameră preliminară, potrivit legii, nu puteam face acest lucru și este primul termen la care am participat eu, la solicitarea clienților am făcut această cerere și urmează să fie analizată, să se stabilească un termen la Curtea de Apel și se va vedea ce se va dispune. Dat fiind faptul că domnul Mircea Băsescu are o influență deosebită și ne-am convins de acest fapt, dat fiind faptul că atât domnul Mircea Băsescu, cât și domnul Traian Băsescu sunt originari din județul Constanța au relații multiple, dat fiind faptul că din probele pe care le-am prezentat și pe care le voi dezavolta în instanță rezultă atitudinea anumitor persoane care administrează legea la acest nivel. Avem această suspiciune rezonabilă”, a declarat avocatul membrilor Anghel, Pavel Abraham.

De asemenea, avocatul a spus că intenționează chemarea lui Traian Băsescu ca martor în acest proces, dar și a altor membri din familia lui Mircea Băsescu.

La Tribunalul Constanța a avut loc marți, un nou termen în dosarul în care Fănica Anghel, Izaura Anghel, FlorinAnghel, Grinică-Ion Anghel și Marius Constantin sunt judecați pentru șantajarea lui Mircea Băsescu. Cu acest prilej au dat declarații în fața instanței Florin Anghel, Izaura Anghel și Grinică-Ion Anghel, după ce la termenul anterior prezentase versiunea sa asupra faptelor Marius Constantin, procesul încheindu-se în jurul orei 19 la șapte ore de la începerea sa.

Citeşte şi: Mircea Băsescu rămâne în arest, au hotărât magistrații

Florin Anghel a spus că jumătate din banii pe care familia sa i-a dat lui Mircea Băsescu, adică 300.000 de euro, au ajuns la Traian Băsescu pentru ca acesta să facă intervenții pentru scoaterea din închisoare a tatălui său, SanduAnghel.

“Am stat de vorbă cu Mircea Băsescu acasă la el la sfârșitul lunii octombrie 2013 și mi-a spus să stau liniștit că tata va ieși din închisoare pe data de 1 noiembrie 2013. El spunea că va face demersuri în acest sens, că a luat legătura cu fratele său, Traian, care a primit jumătate din bani, adică 300.000 de euro, pentru a interveni la magistrații de la Craiova. La câteva zile după ce tata a fost condamnat la zece ani de închisoare, l-am sunat pe Mircea Băsescu și i-am cerut explicații pentru această pedeapsă. El mi-a zis că la următoarea instanță tata va primi ca pedeapsa perioada executată deja în arest preventiv”, a afirmat Florin Anghel.

El a mai povestit că, după ce tatăl său a fost condamnat definitiv la închisoare pentru tentativă de omor, familia sa a încercat să-și recupereze banii pe care îi dăduseră lui Mircea Băsescu, dar nu au primit decât 280.000 de dolari. La sfârșitul lunii mai 2014, Mircea Băsescu le-a spus că le va da restul de bani, adică 285.000 de euro și i-a chemat la Constanța, dar le-a organizat flagrantul pentru care sunt în prezent judecați pentru șantaj.

Izaura Anghel a povestit apoi în fața instanței că nu familia sa a fost cea care i-a cerut lui Mircea Băsescu să intervină în favoarea tatălui său, ci acesta s-a oferit să-i ajute în schimbul sumei de un milion de euro.

“Tata a fost arestat pe 19 februarie 2011. După câteva zile a venit la noi Marian Căpățână care ne-a spus că a fost trimis de Mircea Băsescu care vrea să ne ajute. El ar urma să intervină în justiție ca să-l scape pe tata în schimbul sumei de un milion de euro”, a povestit Izaura Anghel.

Citeşte şi: Traian Băsescu, despre dosarele Elenei Udrea: Nu am avut nicio informație de la servicii

Ea a precizat că Mircea Băsescu a primit suma de 600.000 de euro în două tranșe, una de 350.000 de euro, iar cealaltă de 250.000 de euro. Izaura a spus că, deși Mircea Băsescu le dădea asigurări că lucrurile sunt în ordine, tatăl său fusese condamnat pentru tentativă de omor, moment în care familia Anghel și-a cerut banii înapoi.

În urma insistențelor membrilor familiei Anghel, Mircea Băsescu le-a returnat apoi 280.000 de dolari, spunând că le va da și restul banilor, dar că nu mai are alții deocamdată. Izaura a mai spus că i-a sugerat lui Mircea Băsescu să se împrumute la fratele său, dar acesta i-a răspuns că nu are Traian Băsescu atâția bani.

La sfârșitul lunii mai, Izaura a fost chemată de Mircea Băsescu să-i dea banii, mergând la biroul acestuia din Constanța împreună cu soțul ei, Marius Constantin și cu fratele ei, Grinică-Ion. Izaura a mai spus că Mircea Băsescu le-a oferit suma de 10.000 de euro, bani pe care inițial nu a vrut să-i ia pentru că erau prea puțini. Izaura susține că i-a spus lui Mircea Băsescu că dacă nu le dă toți banii datorați atunci va sesiza DNA și va da presei imaginile în care fratele fostului președinte discută despre sumele primite. La ieșirea din sediul firmei lui Mircea Băsescu, cei trei membri ai familia Anghel au fost ridicați de către procurorii DNA.

"Când am ieșit pe ușă m-a luat corupția, m-a luat DNA, m-a pus pe burtă și am crezut că mă omoară. Procurorul mi-a zis să arunc banii, cei 10.000 de euro, dar eu nu am vrut pentru că erau banii mei. M-au dus într-o cameră apropiată de biroul lui Mircea Băsescu și l-am auzit pe procuror spunând acestuia «te-am scăpat de țigani, dă sticla de whisky»”, a declarat Izaura Anghel.

Izaura Anghel a afirmat că la câteva zile de la flagrant a fost vizitată de Marian Căpățână care i-a oferit suma de 20.000 de euro, din partea lui Mircea Băsescu, spunându-i să nu dea filmările cu acesta la DNA sau la presă.

Cel de-al treilea inculpat care a dat declarații în fața instanței a fost Grinică-Ion Anghel, acesta prezentând aceleași fapte care au fost susținute și de Izaura şi Florin Anghel.

Instanța a luat apoi în discuție legalitatea și temeinicia arestului preventiv în cazul lui Marius Constantin, iar cu acest prilej Pavel Abraham a cerut înlocuirea acestuia cu arestul la domiciliu sau cu controlul judiciar, instanța rămânând în pronunțare.

Următorul termen al judecății pe fond a fost stabilit pentru 10 martie, când vor fi audiați Fănica Anghel și Mircea Băsescu.

Mircea Băsescu este judecat, alături de Marian Căpăţână, în dosarul privind mita pe care ar fi primit-o de la familia lui Bercea Mondial. Cei doi au fost arestaţi preventiv după ce familia lui Bercea Mondial a făcut publice înregistrări făcute pe ascuns de fiul acestuia, ce ar proba traficul de influenţă de care este acuzat fratele preşedintelui.

Cele mai citite

Economia României accelerează în T3, dar rămâne sub așteptări: PIB-ul crește cu 1,1%

Economia românească a înregistrat o creștere de 1,1% în trimestrul al treilea al anului 2024, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS)....
Ultima oră
Pe aceeași temă