4.6 C
București
vineri, 29 noiembrie 2024
AcasăSpecialEUROPAfest Summer Edition 2017: Concerte de excepție cu Remus Azoiței

EUROPAfest Summer Edition 2017: Concerte de excepție cu Remus Azoiței

Festivalul EUROPAfest aduce în cadrul ediției de vară de la Sinaia cinci spectacole de muzică clasică, dar și Summer Music Academy.

Devenit deja o tradiție, concertul invitaților speciali are loc la Castelul Peleș, în Sala de concerte a reședinței regale. Astfel, pe 20 iulie, la ora 19.00, jmEvents și partenerii festivalului invită publicul să se bucure de o seară de muzică în compania unora dintre cei mai apreciați artiști ai zilelor noastre, Remus Azoiței și Irina Mureșan.

„Un virtuoz incurabil, cu suflet și tehnică fabuloasă“

Remus Azoiței, produs de renume al școlii românești de vioară, stabilit în Anglia după terminarea studiilor la Juilliard School – New York, face parte azi din elita muzicii londoneze. A concertat în săli prestigioase precum Carnegie Hall din New York, Concertgebouw Amsterdam, Salle Cortot Paris, Konzerthaus Berlin, St Martin-in-the-Fields și Wigmore Hall în Londra, Teatro La Fenice Veneția, Auditorio Nacional Madrid și Konzerthaus Viena. A colaborat cu artiști renumiți precum Lawrence Foster, David Geringas, Gerard Causse, Michael Sanderling, Adrian Brendel. The Strad l-a numit „un virtuoz incurabil, cu suflet și tehnică fabuloasă”. 

Irina Mureșanu, SUA, a câștigat inimile audienței și ale criticilor prin concertele sale pline de emoție, eleganță și sensibilitate. Evoluțiile Irinei Mureșanu au fost frecvent citate printre cele mai bune reprezentații de muzică clasică „Best of Classical Music Performances” de către Boston Globe, iar recitalul ei din seria Emerging Artist Celebrity Series a fost în Top 10 Evenimente Muzicale ale revistei TAB. Irina Mureșanu a evoluat în cele mai renumite săli de concerte din nordul Americii, Europa și Asia, alături de orchestre prestigioase – Miami Symphony Orchestra, Orchestre de la Suisse Romande (Geneva), Metropolitan Orchestra (Montreal), Boston Philharmonic, printre altele. 

Octavian Pîrlea, acceptat la doar 16 ani la Colegiul Purcell din Londra

Dacă pentru audiență concertul este o oază de relaxare și răsfăț auditiv, pentru artiștii sosiți din peste 10 țări este un prilej de a urmări cu interes și de a învăța din evoluțiile de excepție ale protagoniștilor care, timp de 12 zile, le sunt profesori în cadrul Summer Music Academy Sinaia. Tinerii muzicieni participanți în cadrul programului vor avea șansa de a-și arăta talentul și cunoștințele acumulate în cadrul a două concerte organizate la Castelul Peleș, programate pe 22 iulie și 23 iulie.

Doi dintre studenții academiei, care s-au remarcat prin evoluțiile de excepție și printr-un parcurs profesional impresionant, vor susține un concert aparte, alături de Irina Mureșanu, în Parcul Dimitrie Ghica, pe data de 19 iulie. Octavian Pîrlea este unul dintre cursanții pentru care participarea la Summer Music Academy Sinaia a jucat un rol crucial. Talentul lui ieșit din comun a fost remarcat anul trecut, când a participat pentru prima dată la academie, de prof. Remus Azoiței. La inițiativa acestuia, tânărul de doar 16 ani a fost acceptat la prestigiosul colegiu Purcell din Londra, una din cele mai importante școli de profil pe plan mondial, primind o bursă integrală, în valoare de 30.000 de lire sterline.

Radu Kis, laureat al ultimei ediții Jeunesses International Violin Competition Dinu Lipatti, este un tânăr violonist de mare perspectivă, cu o tehnică de invidiat, Remus Azoiței declarând: “Este unul din adevăratele talente ale României și ne bucurăm să îl avem în -proiect”.

Toate concertele sunt deschise publicului. 

Cele mai citite

Barcelona ia decizia finală privind viitorul lui Frenkie de Jong! Mijlocașul olandez va fi vândut în vara viitoare

Conducerea Barcelonei a hotărât să renunțe la Frenkie de Jong, în ciuda contribuției sale semnificative din sezoanele precedente, considerând că evoluțiile recente și refuzul...

China spune că majorarea tarifelor la importurile chineze nu va ajuta SUA

Autorităţile chineze au avertizat joi că ameninţarea preşedintelui ales al SUA, Donald Trump, de a creşte drastic tarifele la importurile chineze "nu va rezolva"...

Peste 300 de cazuri de HIV/SIDA depistate în primul semestru din 2024

În primele șase luni ale anului 2024, au fost depistate 321 de cazuri noi de HIV/SIDA, conform datelor oferite de Institutul Național de Boli...
Ultima oră
Pe aceeași temă