Democratia europeana are nevoie de un nou inceput. De parca nu era suficienta succesiunea de "nu"-uri cu care francezii si olandezii, in 2005, apoi irlandezii, in 2008, au raspuns la referendumurile pentru "constitutionalizarea" Europei, a trebuit sa vina si experienta traumatizanta a presedintiei cehe pentru a dovedi ca asa nu se mai poate. Nu e vorba doar de esecul ceh, ci de faptul ca din viziunea in jurul careia se construia Europa democratia lipsea. Nu pentru ca referirile la democratie nu ar fi existat, dar ele erau formale si lipsite de consistenta: un fel de exercitii impuse. Democratia era doar o conditie, nici macar obligatorie, a dezvoltarii economice. Ceea ce conta intr-adevar era doar Europa economica, cu piata sa libera si dereglementata, cu flexisecuritatea si competitivitatea. Insa acum, o data cu criza economica, am ajuns sa stim: Europa va fi democratizata ori nu va fi deloc.
Acum doi ani, cand reveneam in "Imperiu" – orice am intelege prin aceasta formula in functie de referinte si diferente regionale: Imperiul Habsburgic, cel Bizantin, cel Roman sau Europa ca putere –, am crezut ca "intram" intr-o Europa care include. Dupa cateva decade de excludere, venise si pentru Romania vremea integrarii. Desi, cel putin in calitate de comunitate, nu prea reflectaseram asupra consecintelor. Caci Europa la care aderam nu mai era una consensuala, ci una "competitiva". Toata traditia democratiei consensuale, care facuse succesul modelului european, aproape disparuse. Criteriile economice trecusera pe primul plan, iar democratiei nu ii ramasese decat o functie simbolica. Sigur, democratia era un criteriu de negociere, insa economia de piata libera era "realitatea" din spatele cuvintelor.
Astazi, intr-un context social tensionat, cele mai importante familii politice europene redescopera ca piata nu poate fi un scop, ci un instrument. Crestin-democratii, care trecusera in ultimele doua decenii printr-un proces de conservatorizare si fusesera castigati de teza economiei de piata libera, au regasit, cu ocazia acestor alegeri europene, economia sociala de piata. In fond, diferenta dintre economia de piata si capitalism tocmai in aceasta consta: obiectivul prim il constituie consensul si realizarea democratiei sociale, pe cand al doilea urmareste doar eficienta care, odata obtinuta, va regla restul. Iar Europa, care pornise din start de la viziunea crestin-democrata a economiei sociale de piata pe care apoi, sub influenta neoliberalismului nord-american o abandonase, este obligata sa-si reconsidere pozitia.
Cand, in final, am devenit membri ai Uniunii, nu eram pregatiti nici pentru competitie, dar nici pentru a ne acomoda si a practica la fata locului valorile occidentale, asa ca ne-am trezit respinsi si refuzati. Atunci cand, destul de repede, am facut din nou experienta excluderii, nu am stiut cum sa reactionam. Tot entuziasmul initial al "largirii" se pierduse. si, daca nu s-a recurs la teoria conspiratiei vesticilor nerecunoscatori, atunci a triumfat teza vechii probleme a romilor neintegrati si neintegrabili. Apoi, cand criza economica a accentuat tendintele deja manifeste, iar stafiile trecutului s-au trezit, neofascismele si neopopulismele ne-au gasit in imposibilitatea de a reactiona coerent. Asa s-a intamplat in cazul declaratiilor cu tenta neofascista ale unor oficiali sau alesi italieni, dar si mai recent, ale derivei autoritarist-suveraniste din Moldova. In primul exemplu reactia a fost timida si diplomatica, in al doilea – intarziata si nationalista. In privinta Moldovei, presedintele Romaniei a replicat printr-un discurs tardiv in fata Parlamentului, de parca trebuia sa ofere o baza afirmatiilor lui Voronin. Civismului care asigura forta manifestatiei din Piata Marii Adunari Nationale de la Chisinau i se raspunde de la Bucuresti cu un nationalism lipsit de orizont, de parca Romania ar trebui sa se afunde in mocirla voroniniana. O atitudine nici constructiva, nici europeana.
Insa pentru Romania europenizarea este cheia schimbarii. Poate si din aceasta cauza intersectia dintre o clasa politica pragmatica si dezideologizata si o traditie conservatoare (Eminescu, Maiorescu, Caragiale, continuata de tendinta autoritarista a generatiei 1927 etc.) face ca dezbaterea pe tema democratiei si Europei sa lipseasca si din aceasta campanie electorala. In fond, dupa atata paine si circ, cine sa mai asculte discursuri despre democratie? Insa alegerile europene din 2009 vor largi prapastia dintre Europa formala si cetatenii sai. Iar Romania nu va face nota separata de la tendinta europeana. si, cum natura are oroare de vid, pe aceasta lipsa de consistenta politica unii alegatori vor fi tentati de nationalisti si neopopulisti. Daca alegerile europene nu sunt doar o problema a partidelor, ci a tuturor celor ce vor sa faca UE sa functioneze, atunci e momentul sa punem punct si sa o luam de la capat. Poate nu pe 7 iunie, dar imediat dupa aceea.
Cristian Pirvulescu este profesor de stiinte politice la SNSPA, Bucuresti
