Speriați de răspândirea virusului mortal în rândul consumatorilor de droguri injectabile, specialiștii antidrog vor să le pună la dispoziție săli de injectare în București. Metodă de succes în Vest, în România este respinsă sau ignorată de autorități.
La intersecția dintre bulevardul Ștefan cel Mare și strada Dr. Grozovici, la câțiva pași de Spitalul Colentina și la trei străzi de Inspectoratul General al Poliției Române, câțiva tineri stau de vorbă pe trotuar. Unul scoate o folie cu medicamente și le împarte celorlalți pastile mici, albe. Din minimarketul apropiat iese un puștan cu o sticlă de apă la jumătate. În dop pisează pilulele și amestecă praful cu apă. Se retrage de pe trotuar, spre tomberoanele din spatele blocurilor.
“S-a dus să-și bage în venă”, spune Costică Samar, 30 de ani, și strânge bine în pumn folia de metadonă. E scund, are doar doi dinţi în faţă și privirea înceţoşată. Se droghează de la 15 ani. El și prietenii lui tocmai au ieșit de la centrul ARAS (Asociația Română Anti-Sida), care derulează un program substitutiv cu metadonă pentru cei care vor să se lase de droguri.
Dănilă Miguel Geani Dumitru are 19 ani şi de droghează de patru ani. Mama lui se injectează, tatăl la fel. Geani tocmai și-a băgat metadonă în venă. Transpiră, își scutură des umerii și vorbește repede. Din când în când, se întoarce pe călcâie, face câțiva pași și revine: “Scuză-mă, nu vroiam să mă vadă omul ăla, mi-e rușine“. Dar nu e nimeni unde arată el.
Geani e fericit azi. Scotocește prin buzunare și arată mândru rezultatele analizelor. “Am hepatită, dar n-am HIV!“, spune el și rânjește.
Cei înscriși la tratament calcă des strâmb și, până la următorul control al urinei care îi va elimina din program, devin furnizori de metadonă. Medicamentul, un opioid sintetic, are efect similar morfinei și e la căutare pe piața de droguri din România.
“Eu mă droghez numai cu metadoane. Îmi dau de la ARAS, iau acolo, dar îmi dau şi pe reţetă. De obicei, iau două acolo şi încă trei le diluez în apă şi mi le bag în venă”, spune Costică.
Costică vine săptămânal la ARAS, împreună cu soția lui, și ea toxicomană.
Ana Ştefan, “soţia” lui Costică, e, de fapt, soţia altcuiva. “Dar nu mai sunt cu ăla. Acum, cu Costică“, spune femeia de 28 de ani care arată de peste 40. Cei 12 ani de droguri au lăsat urme adânci: e numai piele şi os, ochii îi sunt mici şi împăienjeniţi, tenul arid şi decojit, dantura cariată. Costică are un băiețel la o fundație, iar Ana, o fetiță, într-un orfelinat. Nu i-au mai văzut de luni de zile: “Sunt bine acolo unde sunt, decât pe străzi, cu noi“.
Costică și Ana au HIV, dinainte să se cunoască. Costică l-a luat când își ajuta un prieten să-și bage în venă. “Când s-a injectat, şi-a atins un tendon, i-a zvâcnit mâna şi acul mi-a intrat mie în mână.“
Ana s-a infectat injectându-se cu o seringă folosită. Femeia privește în gol când vorbeşte despre cele două surori ale ei care au murit din cauza drogurilor. Una la 30, cealaltă, la 32. “Prima a făcut stop cardiorespirator, ailaltă infecţie la inimă şi blocaj renal. Aveau HIV amândouă.”
De la una dintre ele a luat virusul: “Mi-a dat să-mi fac cu seringa ei. Știa că are, nu mi-a zis“.
Ana nu îi poartă pică, nu e sigură că nu ar fi acceptat doza care aducea cu ea boala și moartea chiar dacă ar fi știut că sora ei avea HIV: “Când îți faci, nu-ți mai pasă de nimic“.
Director ANA: „Dacă nu au seringi, își fac zece cu o singură seringă“
Ignoranța toxicomanilor în fața virusului mortal i-a convins pe specialiștii antidrog să schimbe ceva în războiul cu drogurile.
După 13 ani în combaterea consumului de droguri în Poliția Română, unde lupta cu drogurile se duce prin aplicarea de pedepse, Sorin Oprea, șeful Agenției Naționale Antidrog (ANA), spune că s-a lăsat ghidat de deviza “ajută, nu pedepsi“.
“Chiar dacă eu distribui sau nu seringi, consumatorul tot își ia doza zilnică. Doar că își fac zece cu o singură seringă. Există riscul unei infectări pe care riști să o scapi de sub control“, spune Oprea.
Două decizii nefericite ale autorităților sunt vinovate pentru epidemia de HIV din rândul toxicomanilor. Prima – tolerarea etnobotanicelor, care presupun mai multe injectări. Peste acest fenomen s-a suprapus dezinteresul statului în furnizarea de seringi sterile.
Astfel, între 2003 și 2010, furnizarea de seringi din România a fost finanțată de organismul financiar internațional Fondul Global de Luptă Împotriva HIV/SIDA, Tuberculozei și Malariei. Acum, seringile sunt distribuite printr-un parteneriat între ARAS și Consiliul General București.
“În iunie 2010, finanțarea s-a încheiat fără a fi preluată de stat, așa cum ar fi fost de așteptat. Momentul a coincis cu creșterea consumului de substanțe etnobotanice noi, care presupuneau o nevoie și mai mare de seringi. Atunci a apărut epidemia de HIV. În absolut toate situațiile când s-a pus problema finanțării din partea Guvernului a fost invocată lipsa fondurilor“, spune Valentin Simionov, directorul grupului de ONG-uri Reţeaua Română de Reducere a Riscurilor (RHRN).
Consecința: când aveau cea mai mare nevoie de seringi, toxicomanii nu le-au avut. Acele infectate au purtat boala de la unul la altul.
“Datele în cazul infecției cu HIV indică mai mult decât o dublare a prevalenței acesteia în rândul consumatorilor de droguri injectabile “, spune raportul anual pe 2013 al Agenției Antidrog.
Mai exact, dacă în 2008 doar 1% dintre consumatorii de droguri erau infectați cu HIV, cifra a crescut la 53,3% în 2013, potrivit unui studiu realizat de agenție, în colaborare cu Asociația Carusel și Fundația Romanian Angel Appeal.
Deodată, toxicomanii, pe care autoritățile îi știau undeva ascunși după blocuri, în cartiere mărginașe, fără a fi un pericol pentru altcineva în afară de ei înșiși, devin o amenințare pentru întreaga populație.
Drept urmare, Oprea și subalternii săi s-au gândit serios la ceea ce literatura de specialitate definește drept “locații amenajate special în care persoanele dependente pot consuma droguri într-un mediu sigur pentru sănătatea lor, în prezenţa unei echipe multi-disciplinare de profesionişti“. O soluție drastică și cinică, ar spune mulți. În așa-numitele săli de injectare sau camere de consum, dependenții de droguri vor fi lăsați să se injecteze, având la dispoziție seringi sterile și alte materiale necesare injectării. Tot aici vor fi întâmpinați de asistenți sociali și psihologi care le vor explica variantele pe care le au pentru renunțarea la droguri.
Oficial UE: „Reduc îmbolnăvirile și mortalitatea“
Ceea ce în România sună de domeniul științifico-fantasticului face parte de ani buni din strategia antidrog a UE. “Camerele de consum oferă un mediu mai sigur pentru injectare și supraveghere și reduc îmbolnăvirile și mortalitatea“, explică, pentru România liberă, Dagmar Hedrich, șeful Departamentului Consecințe și Intervenții Medicale din cadrul Centrului European de Monitorizare a Drogurilor și a Dependenței de Droguri.
Astfel, cele 88 de facilități, deschise în 60 de țări, sunt asociate cu reducerea utilizării drogurilor în locuri publice și a folosirii aceleiași seringi de către mai mulți consumatori, spune Hedrich.
Atingerea obiectivelor camerelor de consum depinde de “consens, sprijin și cooperare între actorii-cheie: sistemul sanitar, poliția, autoritățile locale, consumatorii înșiși“, atrage atenția oficialul.
Condiții încă inexistente în România, unde subiectul camerelor de consum este delicat.
IGPR: „Cadrul legislativ interzice“
Dacă Oprea ar deschide mâine o astfel de cameră de consum, cel mai probabil ar fi arestat și pasibil de închisoare. Foștii săi colegi de la IGPR, instituție subordonată Ministerului de Interne ca și Agenția Antidrog, văd lucrurile cu totul altfel. Și anume, în litera legii. “Poliția Română nu a fost consultată cu privire la crearea unor camere de consum de droguri în București. Cadrul legislativ interzice punerea la dispoziție a unor spații pentru consumul de droguri“, transmite biroul de presă al IGPR.
Mai exact, articolul 5 din Legea 143/2000 prevede că „punerea la dispoziție a oricărui loc pentru consumul ilicit de droguri se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani”. Nici autoritățile locale nu s-au arătat deschise acestei idei. Pentru oficialii primăriei sectorului 2, de exemplu, Ana, Costică și prietenii lor nu există.
“Nu avem informații potrivit cărora în sectorul 2 ar exista zone de risc în care se consumă droguri“, a fost singurul răspuns transmis „României libere“. Primăria sectorului 5, pe raza căreia se află cartierul Ferentari, cunoscut ca zonă de risc în ce privește consumul de droguri în public, nu a răspuns solicitării.
Alți factori de decizie au transmis răspunsuri incomplete, fără a oferi detalii despre rolul lor într-un astfel de proiect.
“Poate este lăudabilă o astfel de inițiativă“, spune Oana Grigore, purtător de cuvânt al Ministerul Sănătății, evitând să răspundă la întrebări cu privire la contribuția efectivă a instituției, prin furnizarea de seringi și de personal medical.
Medic: „Este împotriva a tot ceea ce am învățat“
Bogdana Lazăr, medic psihiatru la Centrul de Evaluare şi Tratament a Toxicodependenţilor pentru Tineri Sf. Stelian, nici nu vrea să audă de asemenea idee “aberantă“: “Este împotriva a tot ceea ce am învățat eu. Ca medic, trebuie să nu refuzi pe nimeni, fie că este canceros, psihopat, drogat. Datoria ta este să-l tratezi, dar după concepte medicale, nu după idei de genul hai să-i facem să se simtă bine drogându-se. Te lupți cu pacientul tău să îl aduci pe calea cea bună, nu îi spui «ia droghează-te tu liniștit și, acuma, când ești high, îți explic că nu e bine, n-ai vrea să te lași?»“, spune dr. Lazăr, care recomandă deschiderea unor noi centre de tratament și postcură, precum și pregătirea unui personal specializat.
Conducerea Spitalului Clinic de Psihiatrie „Alexandru Obregia“ consideră camerele de consum o “strategie terapeutică de rezervă, nu de primă intenție.“ “Fac parte din strategia de harm reduction, care se aplică pacienților care au avut cure de detox repetate și eșuate. Privită din acest punct de vedere, strategia poate fi benefică la astfel de pacienți“, spune managerul spitalului, Monica Boer.
Spitalul Obregia oferă tratament pacienților internați pentru oprirea consumului și tratament substitutiv, prin staționarul de zi pentru toxicomani, de unde aceștia își iau metadonă. “Spitalul nostru are bugetate cheltuieli doar pentru aceste domenii de activitate, neintrând în discuție în acest moment lărgirea ariei sale de activitate, care implică, desigur, fonduri suplimentare“, spune Boer.
„Este posibil ca populația să nu înțeleagă“
Propunerea Agenției Antidrog nu poate fi pusă în practică fără o consultare a populației, spun reprezentanții ONG-urilor. “Este posibil ca populația să nu înțeleagă avantajele, de aceea este important să existe o campanie de informare“, spune Marian Ursan, președintele Carusel, asociație non-guvernamentală care a adus prima dată în discuție conceptul de cameră de consum în România.
Chiar dacă toți factorii de decizie ar fi de acord, ar fi în van dacă publicul-țintă nu ar fi atins. Unii toxicomanii ar putea fi suspicioși și ar percepe sălile de injectare ca pe niște capcane întinse de polițiști. Nu e însă cazul lui Costică Samar, care face ochii mari când aude planul autorităților. “Noi ne drogăm aici, la doi pași de clădirea poliției. Dacă ar vrea, ne-ar sălta d-aicea. Deci nu. Ar fi bine în camerele astea. Să ne dea ei siringi, fiole, apă, de toate. E greu cu siringile, eu îmi fac cu siringă de 2 mm, în pubiană, că nu mai am vene.“ Și lui Geani îi surâde idea: “Mai dormim şi noi acolo, mai bem o cafea, ne încălzim. Uite, eu m-am chinuit o oră să-mi bag. Nu-mi găseam vena. Când e mai frig, nu găsesc venele, nu se văd“, se plânge el. Până când autoritățile vor atinge un consens, Geani și prietenii lui își caută venele tot după blocuri, sub poduri sau în ghenele orașului.
SERVICII
Ce înseamnă o cameră de consum?
Sălile de injectare din Occident sunt spații destinate consumului asistat de droguri, în care toxicomanii își injectează droguri sub supraveghere medicală și cu seringi sterile. Pun la dispoziție servicii precum:
-cabine pentru injectare
-programe de tratare a dependenţei de droguri
-consiliere medicală, socială, de integrare în comunitate, de identificare a unei locuinţe
-schimb de seringi
-testare pentru HIV şi hepatita C
-servicii medicale de urgenţă, pentru cazurile de supradoze
-facilităţi precum gustări şi băuturi non-alcoolice, duşuri, haine, adăpost de noapte.
ZONE
Unde ar trebui amplasate
În București, cartierele considerate de Agenția Antidrog ca fiind zone de risc sunt: Ferentari, Ștefan cel Mare, Lizeanu, Colentina, Sălăjan, Balta Albă, Gara de Nord.
