Premierul Emil Boc a fost huiduit, miercuri după-amiază, de un grup de oameni în faţa unui cinematograf din Râmnicu Vâlcea, în timp ce se pregătea să intre în clădire, unde urma să se întâlnească cu Colegiul Director al PDL Vâlcea, transmite Mediafax.
Premierul Emil Boc a ajuns, miercuri după-amiază, la Râmnicu Vâlcea, unde a semnat, la Consiliul Judeţean Vâlcea şi la Prefectură, două proiecte de investiţii în judeţ, iar ulterior s-a îndreptat spre Cinematograful „Ostroveni”, din Râmnicu Vâlcea, unde se întâlneşte cu membrii Colegiului Director al PDL Vâlcea, pe care încearcă să îi convingă să îi acorde votul la alegerile din cadrul partidului, de luna viitoare.
În momentul în care Emil Boc a coborât din maşină, a fost huiduit de un grup de persoane din cele peste 150 care îl aşteptau în faţa cinematografului. Ulterior, premierul s-a dus în mijlocul lor, fiind însoţit de SPP. Boc l-a prins de mână pe unul dintre protestatari şi l-a întrebat dacă munceşte.
Nemulţumit, bărbatul i-a reproşat premierului măsurile de austeritate luate de Guvern strigând apoi: „Ruşine! Ruşine!”
„Aţi tăiat pensii, aţi tăiat salarii! Ăsta e program de guvernare? Sunteţi de ruşine! Ruşine!”
Premierul a insistat întrebându-l din nou pe bărbatul respcetiv dacă munceşte, iar acesta i-a replicat dur: „Da, muncesc, sunt profesor!”
După acest schimb de replici, o altă persoană prezentă în zonă a strigat: „Toţi PDL-iştii sunteţi o ruşine!”.
La scurt timp, premierul Emil Boc a ieşit din mulţime însoţit de SPP, intrând în cinematograful „Ostroveni”, unde are loc întâlnirea membrilor Colegiului Director al PDL Vâlcea.
La ora transmiterii acestei ştiri, în faţa cinematofrafului au mai rămas aproximativ 50 de persoane.