O oază de stabilitate şi pace într-o Europă din ce în ce mai agitată din punct de vedere politic, social şi economic, Elveţia, supranumită şi Ţara Cantoanelor poate fi considerată un adevărat model de democraţie şi bunăstare.
Ţara mică şi muntoasă din mijlocul Europei a ajuns în cei peste 700 de ani de existenţă, una dintre cele mai bogate ţări din lume din punct de vedere a produsului intern brut pe cap de locuitor, în timp ce Zurich şi Geneva au fost considerate ca fiind oraşele cu cea mai înaltă calitate de viaţă, pe locurile doi şi trei în topul mondial. Tot aceste două oraşe reprezintă centre economice de importanţă globală, fiind şi sediul unor mari organizaţii internaţionale, precum Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), căreia Elveţia i s-a alăturat de abia în anul 2002.
Cunoscută la nivel mondial drept una dintre cele mai pacifiste ţări din lume şi neutră din punct de vedere militar, Ţara Cantoanelor nu s-a mai aflat în stare de război pe plan internaţional de aproape două secole, din anul 1815, politica sa externă fiind în schimb una foarte activă şi foarte orientată spre procese de construire a păcii în întreaga lume. În acelaşi spirit al binefacerii şi al pacifismului, Elveţia este şi locul naştere al celei mai mari mişcări umanitare din lume, Crucea Roşie Internaţională.
Cu trei regiuni principale lingvistice şi culturale: germană, franceză şi italiană, Confederaţia Elveţiană, nu formează o naţiune în sensul unei identităţi comune etnice sau lingvistice. Sentimentul puternic de apartenenţă la ţară se bazează pe contextul istoric comun, valori comune (federalism şi democraţie directă) şi simbolism, înfiinţarea Confederaţiei Elveţiene fiind datată în mod tradiţional la începutul lunii august, anul 1291.
Naşterea unei naţiuni
Atunci reprezentanţii cantoanelor Schwyz, Uri şi Unterwald au semnat o Scrisoare de Alianţă, actul fondator al Confederaţiei (Tratatul Federal), care le-a unit în lupta contra autorităţii din ce în ce mai mari a Austriei, deţinătoarea din acea perioadă a tronului german imperial al Sfântului Imperiu Roman. Tot atunci cele trei cantoane reunite prin reprezentanţii lor la Rutli, în apropierea lacului Lucerna au depus un jurământ de fraternitate şi sigiliul unui pact de ajutor reciproc în cazul în care libertăţile lor vor fi ameninţate de către agresori din afară. Acest document este doar unul dintre cele câteva zeci de acte şi tratate consemnate pe teritoriul Elveţiei în perioada de la mijlocul secoului XIII până la mijlocul secolului XIV. Fondarea Vechii Confederaţii Elveţiene mai este deseori asociată cu Pactul de la Brunnen din 1315.
Tratatul Federal devine pentru prima oară cu adevărat important în istoria modernă, la data de 21 noiembrie 1889 în cadrul unui raport al Departamentului Federal pentru Afaceri Interne, care sugera ca Berna să găzduiască în anul 1891 o sărbătoare care să aniverseze cei 700 ani de existenţă a oraşului împreună cu cei 600 ani de existenţă a Confederaţiei. Cu toate că începutul lunii august a fost luat în vizorul legislativului elvenţian încă din 1889 ca fiind momentul de sărbătorire a Zilei Naţionale, anunţul oficial avea să fie făcut de abia în 1994, când data de 1 august a fost aleasă drept Ziua Naţională a Elveţiei.
Tradiţii şi obiceiuri de 1 august
Dacă e să judecăm imaginea pe care o are o ţară uitându-ne la modul cum îşi sărbătoreşte Ziua Naţională atunci în mod cert Elveţia oferă o panormaă relaxantă şi plăcută. Fără parade militare sau discursuri grandioase, în fiecare an, la începutul lunii august Elveţia se luminează la faţă pentru a comemora naşterea Confederaţiei. Focuri de artificii care brăzdează cerul serii, de obicei aprinse de pe dealuri şi munţi, şi copii care se plimbă pe străzile oraşelor cu felinare aprinse, toate acestea oferă privitorului o privelişte cu adevărat impresionantă.
Ziua Naţională a Elveţiei, sărbătorită de populaţie doar în oraşe, reprezintă şi o oportunitate pentru aceştia de a asculta şi urmări singurul discurs oficial, cel al Preşedintelui Confederaţiei, difuzat doar de un singur post de radio şi un singur post de televizune. Acesta le reaminteşte elveţienilor că oraşele lor sunt unite în cantoane, care la rândul lor formează Confederaţia Elveţiană. Cântecele, muzica, spectacolele şi concertele completează imaginea unei zile pline de evenimente plăcute şi liniştite, şi care alături de intonarea imnului elveţian creează tradiţiile Zilei Naţionale. O altă tradiţie inedită este cea a brutarilor elveţieni care pe 1 august îşi decorează pâinile cu drapelul ţării.
