5 C
București
duminică, 17 noiembrie 2024
AcasăSpecialEgiptul în haine de sărbătoare

Egiptul în haine de sărbătoare

Republica Arabă Egipt sărbătoreşte Ziua Naţională ce marchează 59 de ani de la revoluţia din 23 iulie 1952 când regimul monarhic al regelui Faraouk a fost înlăturat.

„Sărbătorim 59 de ani de la revoluţia din iulie 1952, dar sărbătorim şi  împlinirea a jumătate de an de la revoluţia din luna ianuarie a acestui an”, a declarat ambasadoarea Egiptului, Sanaa Esmail Atallah în cadrul unui eveniment.

Diplomata egipteană a subliniat faptul că  cele două revoluţii se diferenţiază prin faptul că în 1952 regimul a fost doborât de armată cu susţinerea poporului, în timp ce anul acesta revoluţia a fost realizată de popor cu suportul armatei.

Sanaa Esmail Atallah a menţionat în discursul său şi despre alegerile parlamentare şi prezidenţiale care vor fi organizate în Egipt, dar şi despre „noua Constituţie de la care toată lumea are aşteptări foarte mari”. Ea a precizat că turismul ţării a afost grav afectat de conflictele din ultima perioadă, dar speră că în curând oamenii vor reveni în Egipt.

Astăzi se sărbătoresc şi 105 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice între Egipt şi România care daetază din 1906, moment în care o agenţie diplomatică şi un consulat general s-au înfiinţat la Cairo.

 

 

 

 

Cele mai citite

Aplicația ChatGPT pentru Windows, disponibilă acum și pentru utilizatorii versiunii gratuite

Noua aplicație promite o soluție rapidă și accesibilă pentru utilizatorii Windows, facilitând integrarea ChatGPT în activitățile zilnice Aplicația ChatGPT pentru Windows, lansată, inițial, exclusiv pentru...

Xi Jinping: China este „gata să lucreze” cu Trump

Liderul chinez Xi Jinping s-a întâlnit cu președintele Joe Biden, o ultimă întrevedere înainte ca administrația Trump să preia conducerea Liderul chinez Xi Jinping a...

Bela Karolyi, antrenorul Nadiei Comăneci, a murit la vârsta de 82 de ani

Karolyi şi soţia sa Martha au antrenat multiple medaliate olimpice cu aur şi campioane mondiale în SUA şi România, inclusiv pe Nadia Comăneci şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă