23.9 C
București
sâmbătă, 29 iunie 2024
AcasăSpecial"Eficientizarea" falimentului

“Eficientizarea” falimentului

În urma unui ordin al ministrului Sănătăţii, cea mai mare unitate sanitară din judeţul Constanţa este nevoită de desfiinţeze 70 de paturi. Reducerile se fac în numele eficientizării.

Din totalul de 1.370 de paturi, Spitalul Clinic Judeţean de Ur­genţă Con­stanţa va rămâne cu 1.300. 70 de paturi minus, pentru un spital în permanenţă  supraaglomerat, este destul de mult, deşi numărul redus nu pare mare. Decizia a fost luată ca urmare a unui ordin al Ministerului Sănătăţii, în vederea eficientizării spitalelor, înainte de transferul către autorităţile locale. Echipe ale ministerului s-au deplasat în teritoriu la finele lunii februarie şi au efectuat o analiză a unităţilor sanitare cu paturi.

Medicii nu vor fi demişi

La Spitalul Judeţean, personalul medical nu va avea de suferit de pe urma acestei măsuri. Angajaţii în halate albe vor fi redistribuiţi în cadrul spitalului, după cum afirmă conducerea unităţii sanitare. Structura organizatorică a fost aprobată, astfel că două paturi vor fi reduse la secţia de ATI, 15 la Ginecologie, 10 la Neonatologie, câte cinci la Clinica medicală 3, Neurochirurgie şi Endocrinologie şi câte 10 la secţiile de Pediatrie 1 şi 2. O parte din şefii secţiilor care vor fi supuse procesului de restructurare susţin că nu au fost înştiinţaţi de acest lucru. Alţii nici măcar nu sunt de acord cu aceste modificări, despre care spun că pot duce la apariţia infecţiilor nosocomiale. „Spaţiul la secţia noastră este insuficient. Aglomeraţia la mamă şi copil, plus starea de igienă necorespunzătoare favorizează apariţia infecţiilor. Până acum nu am avut, dar pot apărea. Am semnalat şi în scris şi ni s-a promis că vom intra în reparaţii”, a precizat dr. Lazăr Irimiea, şeful secţiei de Obstetrică-ginecologie 2. Nici pacienţii nu sunt de acord cu această măsură. „După ce că oricum stăm înghesuiţi, ei mai vor să şi reducă paturile? Nu este posibil aşa ceva, mai ales că plătim CAS-ul periodic”, a declarat un pacient.

Probleme grave la Pediatrie

Situaţia este dificilă şi la secţia de Pediatrie, unde lipsa de spaţiu este o mare problemă. „Internările ar trebui făcute pe grupe de vârstă, să fie saloane pentru nou-născuţi, preşcolari, şcolari. De asemenea, este nevoie de saloane-tampon pentru izolare, aşa-zisele paturi libere, pentru urgenţe. Deocamdată avem aceste saloane, însă nu se ştie ce va fi după restructurare. Problema cea mai mare este că în judeţ nu există un spital de copii”, a declarat prof. dr. Valeria Stroia, şeful secţiei de Pediatrie.

Cele mai citite

Laura Codruţa Kovesi, îngrijorată că noile prevederi adoptate de Austria ar putea împiedica anchetele Parchetului European

Procurorul-şef european, Laura Codruţa Kovesi, anunţă că analizează noile dispoziţii legale adoptate de Austria. Unele dintre acestea ar putea intra în contradicţie cu Regulamentul...

Congres USR: Partidul își alege astăzi un nou Birou Național și candidatul la alegerile prezidențiale

USR îşi alege astăzi noua conducere a partidului, dar şi candidatul la prezidenţiale. Delegații USR se reunesc, la București, pentru Congersul partidului unde își vor...

Democrații cer înlocuirea lui Joe Biden la alegerile prezidențiale din SUA, după dezbarea cu Trump

Performanța președintelui Joe Biden în dezbaterea pe scară largă împotriva fostului președinte Donald Trump a creat panică în rândul democraților. Actualul președinte al SUA...
Ultima oră
Pe aceeași temă