Mâncăm prost, iar statisticile confirmă acest aspect. Un român mănâncă zilnic 546 de grame de produse de panificaţie, iar medicii cred că aceasta este una dintre cauzele pentru care, la noi, obezitatea e în creştere. Departamentul ONU pentru agricultură indică în România un consum de cel mult 80 de kilograme de fructe şi legume pe an, de două ori mai puţin decât indicaţiile medicului.
Bani sunt, lipsesc proiectele
Date oficiale arată că deprinderile unei alimentaţii nesănătoase încep din copilărie. Ultimul raport privind “Strategia României privind încurajarea consumului de fructe în şcoli pe anul 2010 – 2011” făcut public de Ministerul Agriculturii arată că 11,9 milioane de euro sunt destinaţi anual achiziţiei şi distribuţiei de mere în şcoli din toată ţara. În cadrul aceluiaşi program, 8% din totalul finanţării, adică 1.130.980 de euro, au fost direcţionaţi pentru aplicarea unor “măsuri adiacente” cum ar fi: “Organizarea de vizite la ferme pomicole sau legumicole, la staţiuni de cercetare pomicolă sau legumicolă, la zilele recoltei, expoziţii, târguri sau alte evenimente şi/sau activităţi similare; organizarea de concursuri tematice cu premii ca modalităţi practice educative care să contribuie la dezvoltarea competenţelor elevilor şi prin activităţi de grădinărit; realizarea de broşuri sau materiale didactice al căror scop este cunoaşterea beneficiilor consumului de fructe şi legume proaspete.”
O iniţiativă care ar fi trebuit să îi facă pe copii conştienţi de faptul că mâncarea sănătoasă şi naturală este un lucru excelent. Doar că de la intenţie la finalitate e cale lungă. Un raport realizat la comanda Agenţiei de Plăţi şi intervenţie pentru agricultură, numit „Evaluarea programului de încurajare a consumului de fructe proaspete în şcoli (cel la care am făcut referire mai sus – n.noastră)” arată că exact în perioada 2010 – 2011” obiectivele educative exprimate sub forma măsurilor adiacente nu par să fie suficient luate în seamă în implementarea programului. Măsurile adiacente precum vizite la ferme, târguri, expoziţii legate de fructe şi legume nu au fost implementate.”
Actualul ministru al Agriculturii, Daniel Constantin, cunoaşte această evaluare şi spune că aceste concluzii sunt corecte. Daniel Constantin ne-a precizat că evaluarea programului de încurajare a consumului de fructe realizat în perioada 2010 – 2011 arată “caracterul de noutate şi lipsa experienţei la nivelul autorităţilor locale în privinţa gestionării unui program complex care presupune, pe lângă distribuţia de alimente (în cazul României, mere) şi derularea unor măsuri educative şi de sănătate în corelaţie cu alimentele distribuite”. Ministrul spune că “pentru a se putea cunoaşte cu adevărat impactul programului în rândul beneficiarilor, sub aspectul deprinderii de obiceiuri alimentare sănătoase şi al creşterii consumului de fructe şi legume trebuie aşteptată următoarea evaluare la nivelul UE, prevăzută de regulament pentru anul şcolar 2015-2016.”
Cheltuieli ce nu se văd
Cert este că dacă în anul 2010 – 2011 au fost alocaţi 1,13 milioane de euro pentru ca elevii să deprindă obiceiuri alimentare sănătoase la şcoală, în perioada 2011-2012 au fost alocaţi 1,14 milioane de euro ajutor. Pentru 2013, pentru educaţia alimentară a copiilor s-a alocat suma de 422 mii de euro, iar pentru 2014 – 800 mii de euro (la care se adaugă minim 500 mii de euro între 2009 şi 2010). Banii pentru educaţia copiilor au fost distribuiţi fiecărui Consiliu Judeţean. În total vorbim de 4 milioane de euro pentru programe de educaţie alimentară în şcoli. În lipsa unei noi evaluări a impactului acestor programe (primul a fost în 2011 şi a arătat că impactul a fost zero, iar următorul va fi în 2016), reprezentanţii ONG-urilor consultaţi de noi spun că – nici între 2011 şi 2014 – aceste proiecte nu şi-au atins ţinta.
Vinovat, Consiliul Judeţean
Altfel zis, alocăm milioane de euro pentru a face educaţie copiilor în şcoli, dar programele educaţionale lipsesc cu desăvârşire sau au un impact minim. Tiberiu Cazacioc, director de proiect la Asociaţia „Grupul de Inţiativă Radu Anton Roman“ ne-a explicat cum s-a ajuns în această situaţie: „Educaţia culinară în şcoala românească este accidentală şi este rezultatul eforturilor singulare al unor organizaţii, şcoli şi iniţiative private. Este legată de preocuparea unor corporaţii pentru orientarea micilor consumatori, către produse alimentare considerate sănătoase, sunt deci campanii cu acţiune pe termen scurt. Au mai avut loc sporadic campanii dedicate consumului de legume şi fructe, finanţate de UE printr-un program special. Recent s-a vorbit de introducerea unor ore dedicate igienei alimentare. Se poate face educaţie alimentară profitând de faptul că avem un program «Cornul şi laptele» şi unul «Fructe proaspete în şcoli». Distribuţia acestora, la ore, în clasă, ar fi un bun prilej de a lega produsele de activităţile agricole, de problemele de mediu, de muncă, de produse locale.”
Fostul ministru al Agriculturii, Valeriu Tabără, spune că există o lipsă de interes faţă de acest program adiacent care se manifestă însă la nivel local. “Problema se află la Consiliile Judeţene, care sunt organismele ce primesc bani de la Ministerul Agriculturii pentru a implementa acest proiect. Programele educaţionale pot fi puse în practică fie de companii private, fie chiar de şcoli prin cumpărarea să spunem a unui microbuz care să îi transporte pe elevi la ferme, dar în ambele cazuri preocuparea este foarte slabă.” Fostul ministru Tabără spune că banii necheltuiţi pe programele educaţionale nu s-au întors niciodată la Ministerul Agriculturii.
Cu o floare nu se face primăvară
Teoretic, ONG-urile ar trebui să aibă acces la aceste fonduri alocate pentru educaţia culinară a copiilor, dar birocraţia este foarte mare şi majoritatea ONG-urilor renunţă. Marta Pozsonyi de la Asociaţia Slow Food Turda nu crede că există vreun program guvernamental care să ducă vreun copil în ferme sau care să îl înveţe să mănânce sănătos.
În schimb, prin propriile resurse, Marta a coordonat împreună cu mai mulţi voluntari programul “Viaţa în grădina verde”. Acesta a început în anul 2009 la Grădiniţa Dr. Ioan Raţiu din Turda, implicând 60 de copii cu vârsta între 4 şi 6 ani. “Noi i-am învăţat pe copii ce înseamnă producţia de hrană, de unde provine mâncarea, cum se produce şi cum o consumăm. Am cultivat roşii, castraveţi, ardei, vinete, conopidă, ridichi, varză, ceapă, fasole – şi când legumele erau coapte, am mâncat alături de copii ceea ce am cultivat. Am făcut împreună cu cei mici salate şi murături, şi am folosit legume la preparat mâncare. Copiii au plantat, sădit, săpat, îngrijit, udat, cultivat: au făcut totul în grădină. Am fost la fabrica de pâine şi apoi am făcut pâine în sala de mese a grădiniţei, pentru a evidenţia importanţa mâncărurilor şi preparatelor făcute în casă, ca gust, aspect şi valoare culturală.”
În primul an programul a fost finantat de Terre Humaine Foundation din Elveţia, fundaţie care a văzut utilitatea programului. Din păcate, în anii ce au urmat nu s-au mai găsit finanţările necesare, proiectul continuând din fonduri proprii, cu aport din partea membrilor.
Un proces de durată
Marta ne-a precizat că educaţia culinară este un proces de durată care trebuie să continue şi acasă: „Din păcate de multe ori munca noastră se încheie după finalizarea activităţii, copiii întorcându-se acasă şi continuând să mănânce în stilul cu care sunt obişnuiţi. Din fericire sunt tot mai multe familii care adoptă un stil de viaţă sănătos, cu alimentaţie sănătoasă şi mişcare”.
Legat de programul guvernamental pentru deprinderile unei alimentaţii sănătoase în şcoli, Marta spune că acest program este un eşec. “A devenit încă de la început un program social. Componenta de educaţie a programului se reduce la printarea de pliante şi afişe, care ajung la gunoi. Afişele expuse în şcoli şi grădiniţe reprezintă o poză cu fructe exotice, care nicidecum nu atinge ideea de consum de fructe locale şi de sezon. Sunt multe organizaţii în ţară, unele făcând parte din reţeaua Slow Food, care derulează şi implementează educaţie culinară ocazional sau pe tot parcursul anului şcolar, însă fiecare se descurcă pe cont propriu.”
Concluzii? Dacă aceste programe nu vor pune accent şi pe latura educativă a consumului sănătos, ne vom trezi că generaţia următoare va fi una de obezi.
comparaţie
La noi nu e ca la alţii
„În alte ţări accentul este pus pe consumul de vitamine din fructe. Schema de intervenţie a UE, de exemplu în Franţa, nu este centrată exclusiv şi doar pe achiziţia de fructe ca proces tehnic. Acesta este un aspect tehnic, important, dar secundar. Se urmăreşte educarea copiilor pentru a consuma fructe proaspete, zilnic, pe termen lung. Procesul de achiziţie este astfel construit ca să favorizeze lanţurile alimentare scurte (deci fructe franţuzeşti), fructele să fie aduse de la distanţe reduse (ca să fie redusă poluarea), iar fructele să fie proaspete (de la cultivatori locali).
Ce este de asemenea interesant şi important, este ca obiectivul programului să fie şi diversificarea. În România nu există doar mere pentru aport de vitamine naturale. Avem o diversitate impresionantă de fructe de cultură precum mere, pere, gutui, prune, cireşe, caise, piersici, vişine, struguri de masă. Astfel se întâmplă în Franţa. Fructele se servesc în funcţie de sezon, locaţie geografică, pentru că astfel oferim vitamine natural“, a afirmat Tiberiu Cazacioc de la Asociaţia „Grupul de Iniţiativă Radu Anton Roman“.
Asociaţia Slow Food Turda a demarat un proiect prin care copiii erau învăţaţi să cultive şi să consume legume proaspete, fără ajutor financiar de la bugetul de stat.
