17.6 C
București
sâmbătă, 28 septembrie 2024
AcasăSpecialDuel român-italian, la Constanţa

Duel român-italian, la Constanţa

Echipa de pe litoral va evolua împotriva redutabilei grupări Volley Bergamo, în a treia etapă a grupelor Ligii Campionilor.

 

În primele două runde ale grupelor Ligii Campionilor la volei feminin, CSV 2004 Tomis Constanţa nu a reuşit să obţină nici un punct, dar a avut o evoluţie apreciabilă, mai ales în ultimul joc, cel de la Istanbul, unde a întâlnit deţinătoarea trofeului. Echipa de pe litoral a demonstrat în primele două jocuri, în ciuda înfrângerilor, că îşi merită locul între cele mai bune echipe ale Europei. Trupa pregătită de Darko Zakoc are, în această seară, prilejul de a obţine primele puncte în competiţia supremă a voleiului feminin continental la nivel de cluburi.

În Sala Sporturilor din Cons-tan-ţa vine Volley Bergamo, campioana Italiei, o formaţie obişnuită cu etapele superioare ale întrecerii continentale. În primele două jocuri ale actualei stagiuni, Bergamo nu a reuşit însă să acumuleze nici un punct, astfel că disputa din această seară de pe litoral, de la ora 19.00, deschide lupta pentru locul trei în grupă, clasamentul fiind dominat de Azerrail Baku şi Ttelekom Istanbul, care au câte două succese.

Meciul pe care Tomis l-a jucat la Istanbul a adus încrederea în tabăra grupării constănţene. Tehnicianul echipei de pe litoral a declarat că jocul s-a îmbunătăţit destul de mult şi şi-a arătat încrederea că echipa sa va obţine un succes important marţi seară. „În meciul de la Istanbul s-a observat o creştere semnificativă a calităţii jocului, faţă de meciul cu echipa din Baku. Dacă o să continuăm să creştem în joc, am încredere că în meciul cu Bergamo o să reuşim să obţinem un rezultat bun”, a declarat Darko Zakoc.

În condiţiile în care Baku şi Ttelekom sunt aproape sigure de primele două locuri, Bergamo şi Tomis luptă pentru locul trei în clasament, poziţie care poate asigura calificarea în faza următoare a întrecerii.

Colecţie de staruri

Gruparea italiană care vine la Constanţa este o echipă redutabilă a Europei. Multipla campioană a Italiei are în componenţă o serie de jucătoare de valoare mondială. Printre acestea se află şi românca Iuliana Roxana Nucu. Superstarul echipei italiene este însă Francesca Piccinnini, jucătoare de bază în naţionala Italiei, participantă la trei ediţii ale Jocurilor Olimpice şi medaliată cu aur la Mondialul din 2002. Pe plan intern, Francesca a câştigat tot ce era de câştigat şi, prin prezenţa fizică, a atras atenţia asupra ei, media transfor-mând-o într-o vedetă de talie internaţională.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă