4.3 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialDSK recunoaşte o "greşeală morală" şi o "relaţie nepotrivită" cu Nafissatou Diallo

DSK recunoaşte o „greşeală morală” şi o „relaţie nepotrivită” cu Nafissatou Diallo

Dominique Strauss-Kahn a recunoscut, într-un interviu difuzat duminică seară de TF1, că a avut o „relaţie nepotrivită” cu camerista Nafissatou Diallo, aceasta fiind „o greşeală morală”, de care „nu este mândru”, relatează AFP, potrivit Mediafax.

„Este o relaţie nepotrivită,”, a declarat Strauss-Kahn, adăugând: „Este o greşeală morală şi nu sunt mândru de ea”.

„Mi-a fost teamă, mi-a fost foarte teamă, am fost umilit”, a mai spus fostul director FMI, referindu-se la experienţa din Statele Unite, unde a fost arestat şi acuzat de agresiune sexuală, înainte ca procuratura din Manhattan să renunţe la acuzaţii.

Strauss-Kahn a mai spus că nu intenţionează să negocieze în procedura civilă declanşată împotriva sa de Diallo, care îl acuză de agresiune sexuală.

Înainte de difuzarea interviului, în faţa sediului canalului de televiziune TF1, circa 50 de persoane, în majoritate femei, au participat la o manifestaţie convocată de două organizaţii feministe. Protestatarele purtau două bannere, pe care scria „DSK = lipsă de justiţie. Când o femeie spune nu, înseamnă nu”, şi pancarte cu textele „Anne Sinclair, castrează-l pe DSK”, „DSK, o cameristă nu este un obiect sexual” sau „DSK, homo erectus erectus”.

În Franţa, ziarista şi romanciera Tristane Banon îl acuză pe Dominique Strauss-Kahn că ar fi încercat să o violeze în 2003. Interogat recent de poliţie, fostul director FMI a recunoscut că i-a făcut avansuri, însă neagă producerea oricărei agresiuni

Dominique Strauss-Kahn a declarat, duminică, într-un interviu de televiziune, că ziarista Tristane Banon, care îl acuză de tentativă de viol, a prezentat „o versiune imaginară” a faptelor, precizând că nu a comis nici o violenţă împotriva acesteia, relatează AFP.

„Am fost audiat ca martor. Am spus adevărul, şi anume că în cursul acestei întâlniri nu a avut loc nici un act de agresiune, nici o violenţă. Nu am spus nimic altceva (…) Versiunea care a fost prezentată este o versiune imaginară, o versiune calomnioasă”, a adăugat el.

Banon a depus în iunie o plângere privind o tentativă de viol care ar fi fost comisă în 2003, iar Parchetul din Paris coordonează în prezent o anchetă pe această temă.

Cele mai citite

Vântul puternic și ploile au făcut prăpăd în București. 82 de copaci doborâți și 69 de mașini distruse

Prima zi de Crăciun nu a fost lipsită de intervenții. În Capitală, aproape 100 de persoane au sunat la 112 după ce zeci de...

Radu Drăgușin rămâne la Tottenham, după ce Fiorentina îl luase în vizor

Fiorentina este ultima echipă italiană interesată de serviciile lui Radu Drăgușin, după ce în presa din Italia au apărut informații și despre un interes...

Patrimoniul mondial în pericol: Războaiele amenință siturile istorice și culturale

În anul 2024, conflictele armate din diverse colțuri ale lumii au avut un impact devastator asupra patrimoniului cultural global. Monumentele, siturile religioase și ruinele antice,...
Ultima oră
Pe aceeași temă