Fratele mafiotului Nicu Gheară, Constantin Gheară, a fost reţinut pentru 24 de ore în cazul cardurilor clonate, transmite Realitatea TV.
Alături de Constantin Gheară au mai fost reţinute alte 18 persoane.
Citeşte şi Sava: SRI a monitorizat din 2010 gruparea transfrontalieră de falsificatori de carduri
Amintim că procurorii DIICOT au făcut, joi dimineaţă, percheziţii domiciliare la gruparea infracţională coordonată de Constantin Gheară. Reţeaua se ocupa de fraude cu carduri bancare, Prejudiciul se ridică la 2 milioane de euro. Un aghiotant al lui Gheară furase acum 4 luni 1400 de costume din colecţia Armani, în valoare de 2 milioane euro.
Procurorii şi poliţiştii au dat buzna la 85 de adrese din Bucureşti şi 16 judeţe (Ilfov, Vâlcea, Vrancea, Braşov, Constanţa, Olt, Sălaj, Cluj, Suceava, Brăila, Galaţi, Giurgiu, Hunedoara, Iaşi, Neamţ, Satu Mare), fiind vizate 70 de persoane care ar fi falsificat carduri şi ar fi retras ilegal două milioane de euro din mai multe state. Simultan au avut loc percheziţii în Germania, Marea Britanie, SUA şi Republica Dominicană.
Potrivit procurorilor, e vorba despre 7 grupări infracţionale constituite din peste o sută de persoane, coordonate de Constantin Gheară, poreclit “Tică” (53 ani), Romeo Ursu, zis “Boenică” (45 ani), Lucian Ghiuri, alias “Piticu” (45 ani) şi Relu Şerban (57 ani). Cei 100 de membri aveau, conform IGPR, legături între ei, fiecare având roluri bine determinate şi ierarhizate. Ei au săvârşit infracţiuni cu instrumente de plată electronice . Astfel, aceştia fabricau echipamentele de “skimming”, atât pentru ATM-uri, cât şi pentru terminale POS în cadrul unor „laboratoare” şi ridicau banii proveniţi din infracţiuni, încasaţi în străinătate şi trimişi apoi în România. Pe teritoriile Spaniei, Elveţiei, Portugaliei, Franţei, Marii Britanii, Ecuadorului, Columbiei şi Austriei, membrii grupărilor instalau dispozitivele skimming pe ATM-uri şi POS-uri, suspecţii identificând în prealabil locurile (supermarketuri, magazine), unde se ascundeau pe timpul nopţii şi manipulau echipamentele.
„Ulterior, datele confidenţiale bancare erau preluate prin tehnologia bluetooth sau se ridicau terminalele POS (înscenarea unor jafuri), falsificau instrumente de plată electronice, retrăgeau numerar din conturile de card compromise de la bancomate, folosind carduri contrafăcute şi achiziţionau produse din diverse unităţi, folosind carduri contrafăcute”.
Citeşte şi VIDEO. Cooperare DIICOT-Europol: Reţea de FALSIFICATORI de carduri, ANIHILATĂ
Cardurile bancare false au fost utilizate pentru retragerea unor sume substanţiale de bani din Republica Dominicană, SUA, Japonia, Iordania şi Nepal. În operaţiuni au luat parte procurorii DIICOT-Strucfura Centrală, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti şi Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate, cu sprijinul jandarmilor şi cu suportul tehnic şi informativ al SRI şi DGIPI. DIICOT a cooperat în instrumentarea cazului şi cu Eurojust şi Europol EC3- Centrul European Cybercrime, cu autorităţile judiciare din Germania, Spania, Marea Britanie, Elveţia şi Portugalia, cu birourile FBI şi CIA din cadrul Ambasadei SUA la Bucureşti, cu reprezentanţi BKA Wiesbaden – Germania şi investigatori din cadrul DCPCU Londra.
Fratele lui Nicu Gheară a coordonat o reţea infracţională de fraudă cu carduri bancare, care a furat 2 milioane de euro. Un aghiotant al lui Gheară furase acum 4 luni 1400 de costume din colecţia Armani, în valoare de 2 milioane euro.