0.4 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăSpecialDosarul Beirut bate pasul pe loc

Dosarul Beirut bate pasul pe loc

 

Cel mai grav incendiu din Constanța, din ultimul sfert de secol, a avut loc pe 5 aprilie 2014. Trei fete tinere și-au pierdut atunci viața, arse de vii. Este vorba despre Ioana Nicoleta Cengher, Mihaela Tucă şi Nicoleta Vasiliţeanu. Închise în vestiar, nu au avut nici o șansă. De atunci au trecut un an și nouă luni, dar dosarul pare să bată pasul pe loc. Instrumentarea a fost făcută de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală şi criminalistică, Biroul de Criminalistică, care acum se ocupă și de dosarul Colectiv. Dosarul se judecă la Judecătoria Constanța, iar ieri a avut loc un nou termen.

Patronul, cercetat pentru zeci de infracțiuni

Patronal restaurantului și al firmei SC Middle East Partners SRL este George Karam. Acesta este cercetat pentru două infracţiuni de distrugere din culpă, una în formă agravată, de infracţiunea de neluare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, de infracţiunea de realizare a construcţiilor cu nerespectarea cerinţelor esenţiale ale existenţei acestora – formă agravată, de infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu, de infracţiunea de construire fără autorizaţie într-o zonă cons­truită protejată, de infracţiunea de primire în muncă a unor persoane fără încheierea contractelor de muncă, precum şi de 40 de infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată. Firma Middle East Partners SRL a fost acuzată de două infracţiuni de distrugere din culpă – una în formă agravată, complicitate la realizare a construcţiilor cu nerespectarea cerinţelor esenţiale a existenţei acestora – forma agravată şi complicitate la abuz în serviciu.

În acelaşi dosar a fost trimis în judecată sub control judiciar şi Constantin Pavel, patronul firmei SC Tinel Cristi SRL care a făcut lucrări de amenajare a localului, pentru două infracţiuni de distrugere din culpă – una în formă agravată, realizare a construcţiilor cu nerespectarea cerinţelor esenţiale a existenţei acestora, neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată. Societatea Tinel Cristi SRL a fost acuzată de două infracţiuni de distrugere din culpă – una în forma agravată şi realizare a construcţiilor cu nerespectarea cerinţelor esenţiale a existenţei acestora. În faţa judecătorilor va ajunge şi Dumitru Jurcă, pentru două infracţiuni de distrugere din culpă- una în forma agravată, neluare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, trei infracţiuni de fals intelectual şi o infracţiune de uz de fals. Procurorii i-au trimis în judecată pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată pe Gheorghe Nirlu – 18 infracţiuni; Sultana Nirlu – cinci infracţiuni, Gica Florentina Coroianu – 17 infracţiuni şi Florin Iordache – 20 de infracţiuni.

Au construit un etaj fără autorizație

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în 2013, în lipsa autorizaţiei de construire, a proiectului avizat de proiectantul iniţial al clădirii sau expertizei tehnice întocmite de un expert tehnic atestat, George Karam, în calitate de administrator al SC Middle East Partners S.R.L, împreună cu această firmă şi Constantin Pavel, administrator al SC Tinel Cristi SRL, au adăugat un nivel Restaurantului Beirut din Constanţa. Mai mult, anchetatorii susţin că George Karam, împreună cu instalatorul autorizat Dumitru Jurcă, au pus şi menţinut nelegal în funcţiune instalaţia de utilizare a gazelor naturale a localului, care a dus la producerea incediului din 5 aprilie 2014 în care şi-au pierdut viaţa trei persoane.

“Inculpatul Karam George, sprijinit de inculpaţii Pavel Constantin şi Jurcă Dumitru, nu a luat măsuri de securitate în muncă la faza de execuţie şi exploatare a construcţiei şi instalaţiilor Res­taurantului Beirut, iar la data de 12 decembrie 2013, la efectuarea reviziei periodice a instalaţiei de utilizare a gazelor de la imobilele avariate la care am făcut referire, împreună cu societatea al cărei administrator era, inculpatul Karam George l-a sprijinit pe inculpatul Jurcă Dumitru care, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu specifice funcţiei de lăcătuş mecanic cu sarcini de verificare a instalaţiilor de gaze în cadrul unei societăţi comerciale de profil, nu a luat măsuri legale, menţinând şi asigurând utilizarea nelegală de către abonatul SC Middle East Parteners SRL a instalaţiei de gaze, cu consecinţa producerii incendiului din data de 5 aprilie 2014, ce a adus la moartea a trei persoane şi vătămarea corporală a altor două, precum şi la distrugerea prin prăbuşire şi mistuire a imobilului Restaurant Beirut – corp construcţie modificată, a clădirii nr. 122 din Bulevardul Tomis şi aducerii în stare de neîntrebuinţare a imobilului învecinat”, susţin procurorii în rechizitoriu.   

Ilegal: fără contracte de muncă

Conform anchetatorilor, George Karam a angajat 11 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă. În perioada martie 2011- noiembrie 2013, patronul Restaurantului Beirut, Gheorghe şi Sultana Nirlu şi Florentina Gica Coroianu ar fi întocmit în fals 18 fişe de instruire individuală în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi în domeniul situaţiilor de urgenţă. Anchetatorii susţin că actele au fost folosite cu ocazia a trei controale efectuate de Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanţa, ultima verificare fiind efectuată pe 11 martie 2014. “De asemenea, la data de 3 aprilie 2014, împreună cu inculpaţii Iordache Florin şi Zdru Mihaela, inculpatul Karam George a falsificat 20 fişe de instruire individuală în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi în domeniul situaţiilor de urgenţă”, se mai arată în rechizitoriu. Procurorii precizează că în acest caz elementele constitutive ale infracţiunilor de distrugere din culpă în formă agravată reţinute în sarcina inculpaţilor absorb infracţiunile de ucidere din culpă şi respectiv vătămare corporală din culpă.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă