3.3 C
București
sâmbătă, 11 ianuarie 2025
AcasăSpecialDoi participanţi la maratonul din Philadelphia au murit

Doi participanţi la maratonul din Philadelphia au murit

Doi participaţi la maratonul din Philadeplhia, competiţie desfăşurată duminică, au decedat după ce s-au prăbuşit pe traseu, se pare din cauza unor probleme cardiace, a anunţat poliţia locală, informează foxnews.com, potrivit Mediafax.

O purtătoare de cuvânt a Poliţiei, Jillian Russell, a precizat că un bărbat în vârstă de 21 de ani s-a prăbuşit la finalul cursei, iar un alt bărbat, de 40 de ani, a avut aceeaşi problemă la aproximativ 400 de metri înainte de finish. Ambii bărbaţi au fost transportaţi la un spitalul universitar Hahnemann, din apropiere, unde s-au pronunţat decesele lor.

Melanie Johnson, reprezentantă a organizatorilor, a declarat că numele victimelor nu pot fi date publicităţii deoarece urmează să fie anunţate rudele acestora. „Suntem profund îndureraţi şi gândurile noastre sunt alături de familiile şi de prietenii lor”, a menţionat Johnson.

Cele mai citite

Daniel Funeriu exclude retragerea din cursa prezidențială. Cu cine se vrea în turul al doilea

Daniel Funeriu, care a anunțat că va candida independent la alegerile prezidențiale din luna mai, a exclus sâmbătă posibilitatea de a se retrage din...

Ultima oră
Pe aceeași temă