Cei doi britanici condamnaţi în trecut pentru activităţi teroriste, care au fost reţinuţi în Ungaria, la bordul unui tren internaţional care circula spre Bucureşti, au fost puşi sub acuzare la Londra pentru părăsirea teritoriului britanic, deşi aveau interdicţie, informează BBC, citat de Mediafax.
Bărbaţii au fost inculpaţi de autorităţile londoneze pentru încălcarea legislaţiei antiteroriste (Terrorism Act), după ce au părăsit teritoriul britanic, fără a avea permisiunea autorităţilor.
În urmă cu două săptămâni, poliţiştii ungari au reţinut, la bordul unui tren internaţional care circula spre Bucureşti, doi cetăţeni britanici condamnaţi în trecut pentru finanţarea terorismului. Trenul internaţional trecea prin Lokoshaza (estul Ungariei) şi se îndrepta spre Bucureşti, potrivit poliţiei ungare.
Cetăţenii britanici au petrecut 18 luni, respectiv trei ani şi jumătate în închisoare, pentru finanţarea actelor teroriste. Ei au fost eliberaţi în 2009, cu condiţia să nu părăsească teritoriul Marii Britanii în următorii zece ani decât cu permisiunea specială a autorităţilor. În momentul în care au fost verificaţi în trenul care se îndrepta spre România, cei doi nu au putut prezenta documente valide care să dovedească cetăţenia lor sau dreptul de şedere în Ungaria. Unul dintre ei avea un permis de conducere britanic, dar celălalt nu le-a putut prezenta poliţiştilor ungari decât Coranul, potrivit unui comunicat al poliţiei ungare.