Perioada de timp cuprinsă între 24 iunie 1948 şi 11 mai 1949 este cunoscută ăn istorie sub numele de Blocada Berlinului şi a fost cauzată de către URSS care a decis să oprească accesul rutier și feroviar către Berlinul de Vest aflat sub administrarea Statelor Unite. La 2 august 1945, Puterile Aliate au ajuns la o înțelegere la Conferința de la Potsdam şi au decis împărțirea Germaniei în patru zone de ocupație. Aceeaşi soartă a avut şi Berlinul care a fost devizat tot în patru zone, denumite, apoi, Berlinul de Est și Berlinul de Vest.
VEZI ŞI GALERIE FOTO & VIDEO. Imagini RARE de la DEBARCAREA din NORMANDIA
Sectoarele francez, american și britanic constituiau erau, de fapt, o enclavă în zona de ocupație sovietică. Când ruşii au cerut despăgubiri de la marile firme industriale ale Germaniei de Vest, controlată de Aliați, deși acest lucru nu făcea parte din înțelegere au început şi disensiunile. Președintele american Harry Truman nu a fost de acord cu despăgubirile cerute de către URSS. Răspunsul lui Stalin a fost pe măsură. A separat sectorului sovietic al Germaniei şi l-a transformat într-un stat comunist al cărui nume ales a fost Republica Democrată Germană. La 18 iunie 1948 cele trei sectoare occidentale au promulgat un nou set de legi care introduceau marca germană, Deutsche Mark, cu scopul de a efectua presiuni asupra lui Stalin pentru reunificarea Germaniei și a impulsiona reconstruirea țării.
VEZI ŞI GALERIE FOTO & VIDEO. Cum arăta Berlinul la doar două luni de la capitularea Germaniei. IMAGINI RARE
Sovieticii au considerat că noile legi impuse de cele trei puteri vestice încalcă prevederile acordului de la Conferința de la Potsdam şi, la 24 iunie 1948, Uniunea Sovietică a blocat accesul la cele trei sectoare occidentale ale Berlinului oprind accesul pe căile rutiere sau pe cale ferată care treceau prin Germania controlată de sovietici. Puterile occidentale nu negociaseră cu sovieticii un pact care să garanteze aceste drepturi de liberă circulație. Pentru a crește presiunea, sectoarele occidentale ale Berlinului au fost izolate de la rețeaua electrică a orașului, oprind accesul locuitorilor la energia electrică în scopuri casnice sau industriale.
VEZI ŞI GALERIE FOTO & VIDEO. Cât a costat cel de Al Doilea Război Mondial
Președintele Harry S. Truman i-a cerut generalului Lucius D. Clay Lui Clay să lucreze împreună cu Generalul Curtis LeMay, comandant al Forțelor Aeriene ale SUA din Europa pentru a vedea dacă ar fi posibilă crearea unui pod aerian. Curtis LeMay fusese comandantul teatrului de război China-Burma-India al SUA. El cunoștea, de asemenea, persoana cea mai potrivită care putea coordona această operațiune: Generalul-Locotenent William H. Tunner. Acesta a fost însărcinat cu organizarea și comanda podului aerian al Berlinului datorită experienței sale în comanda și organizarea podului aerian indian.
VEZI ŞI GALERIE FOTO. Cum arăta Ploieştiul înainte de cel de Al Doilea Război Mondial
La 25 iunie, generalul Clay a lansat ordinul unui masiv pod aerian şi care a dus provizii în sectoarele vestice ale Berlinului peste blocada instituită de ruşi. Primul avion a zburat chiar de a doua zi. Aprovizionarea aeriană a Berlinului a devenit cunoscută sub numele de Podul Aerian al Berlinului. Sute de avioane, botezate Rosinenbomber („bombardiere cu stafide”) au fost folosite pentru a transporta o gamă largă de provizii precum făină, zahăr, legume deshidratate, sare, lapte praf, inclusiv peste 1,5 milioane de tone de cărbune. La apogeul operațiunii, pe 16 aprilie 1949, un avion aliat ateriza în Berlin în medie la fiecare minut și fuseseseră livrate 12.941 tone în doar 24 de ore.
VEZI ŞI GALERIE FOTO. Iaşi, capitala României în timpul Primului Război Mondial
În total, au fost executate 278.228 de zboruri, 2.326.406 tone de alimente și provizii fiind livrate în Berlin. La 4 aprilie 1949, puterile vestice au semnat Tratatul Atlanticului de Nord, punând astfel bazele NATO, prin care un atac asupra uneia ar fi fost considerat atac asupra tuturor. URSS a ridicat blocada la ora 00:01, în ziua de 12 mai 1949. Podul aerian, însă, a continuat până la 30 septembrie (acumulând 15 luni de activitate), națiunile vestice dorind să asigure suficiente provizii în cazul în care sovieticii ar fi re-instituit blocada.
(sursa: wikipedia.org)
