Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Fenomenul Piața Universității: Mărturiile lui Dumitru Dincă și Teodor Mărieș

Doi anonimi, Dumitru Dincă și Teodor Mărieș, amândoi revoluționari din 21 decembrie 1989, ulterior fondatori ai „Alianței Poporului“, au generat „Fenomenul Piața Universității“ începând cu 22 aprilie 1990.

Share

Ondine Ghergut 0 comentarii

03.05.2016 - 22:11

Doi anonimi, Dumitru Dincă și Teodor Mărieș, amândoi revoluționari din 21 decembrie 1989, ulterior fondatori ai „Alianței Poporului“, au generat „Fenomenul Piața Universității“ începând cu 22 aprilie 1990.

I-am rugat pe Dumitru Dincă și Teodor Mărieș să-mi relateze cum au perceput evenimentele pe care le-au provocat. Amândoi au fost și sunt vocali, au discurs coerent, știu să transmită clar mesajele, deși sunt oameni simpli. Amândoi au fost arestați în mai multe reprize în 1990, pentru acțiunile anticomuniste și anti-Ion Iliescu. Despre amândoi au circulat și povești care aruncau asupra lor umbre de îndoială. Amândoi, la rândul lor, aruncă umbre de îndoială asupra liderului Ligii Studenților, Marian Munteanu, amfitrionul balconului Universității, de unde s-au ținut cele mai radicale discursuri anticomuniste.

Citește și: Hiturile „Golaniei“. Versurile Laurei Botolan cântau singure:„Mamă, azi nu vin acasă /Stau în Piață până-n zori“

Paradoxal, radicalismul discursurilor din Piața Universității nu îndemna la violență, ci la promovarea valorilor morale, la nonviolență.

Marian Munteanu a avut și are notorietate. Numele lui îl folosim ca termen de comparație pentru că apare în relatările anonimilor care au determinat apariția fenomenului Piața Universității.

Marian Munteanu a atins cote de notorietate greu de egalat, pe de o parte pentru că ținea discursuri din balconul Universității seară de seară, iar Piața Universității a fost traversată poate de sute de mii de oameni. Pe de alta, poate și datorită ușoarei asemănări cu actorul Robert Powell, care l-a interpretat pe Iisus în filmul lui Franco Zeffireli. Iar mitingul-maraton a avut și accente creștine, mai ales în momentele în care erau evocați eroii martiri din decembrie 1989.

Dincă și Mărieș erau anonimi. Au ținut și ei câteva discursuri din balcon, dar acestea nu i-au făcut cunoscuți.

Mărieș spune că el ar fi determinat deschiderea balconului, dar atribuie totuși meritul femeii de serviciu de la Universitate, care a avut curajul să le deschidă efectiv.

Și că abia după aceea l-au chemat pe liderul Ligii Studenților, Marian Munteanu.

Citește și: Anonimii care au creat Piața Universității

Dincă, la rându-i, are im­por­­tanța lui în economia des­fășurării evenimentelor: dacă acțiunile sale de protest nu ar fi dus la arestarea sa în dimineața zilei de 23 aprilie, Piața Universității nu s-ar fi umplut cu peste 10.000 de oameni, nu s-ar fi întrerupt, din nou circulația, iar pe 24 aprilie nu ar fi intervenit, din nou, în forță, armatele de scutieri care au operat alte arestări, arestări care i-au înfuriat pe bucureșteni, determinând din nou ieșiri masive în stradă.

Dincă și Mărieș erau văzuți des ținând discursuri la portavoce. Lumea din Piața Universității nu știa cum îi cheamă, era cunoscut doar în cercurile de revoluționari.

Devenirea, peste ani

După 2000, când a avut tentativa de a candida la președinția României, susținut de PUNR-Valeriu Tabără și de partidul lui Virgil Măgureanu, Marian Munteanu a intrat într-un con de umbră.

A reapărut de curând, în postura de candidat al PNL la funcția de primar general al Capitalei. După un scandal mediatic extrem de vio­lent, Marian Munteanu s-a retras din cursă.

Dumitru Dincă a căzut în uitare. Este bolnav – i s-a extirpat un plămân –, dar și acum găsește puterea de a ține discursuri la comemorările Revoluției din decembrie 1989 și la cele ale mineriadei sângeroase din iunie 1990.

Nu, însă, și Doru Mărieș. După 2005, și-a câștigat partea sa de notorietate prin două greve ale foamei de lungă durată, una de peste 70 de zile.

Și-a consolidat notorietatea după 2010, când a câștigat mai multe procese la CEDO, procese legate de dosarele Revoluției și Mineriadei. Acum e președintele Asociației 21 Decembrie 1989, fiind unul dintre puținii revoluționari care au refuzat certificatul și brevetul aducător de beneficii materiale.

Dumitru Dincă: „La final am constatat că prea mulți sunt murdari“

Dumitru Dincă nu se sfiește să spună că este ”țigan”, că a avut o copilărie grea, că a învățat bine la școală, dar nu a avut posibilități materiale să-și continue studiile. În decembrie 1989 nu avea loc de muncă. Îi era frică să iasă din casă ca să nu fie arestat pentru vagabondaj (toți cetățenii României erau obligați să fie “în câmpul muncii“, altfel erau arestați pentru vagabondaj). Pe 21 decembrie a fost în Piața Universității, pe baricadă. Participarea sa la Revoluție e de necontestat. A fost prezent la toate mitingurile. În martie 1990 a înființat asociația „Alianța Poporului“ împreună cu Teodor Mărieș, cu Cornel Pantilie, cu Petre Ioan, cu alți camarazi de la Revoluție. Era văzut cu o portavoce mai tot timpul în Piața Universității. Vorbea într-una. De la început s-a poziționat împotriva lui Ion Iliescu și a FSN. El spune că poate nu a prea fost băgat în seamă pentru că e țigan. Pe 22 aprilie 1990, după comemorarea celor uciși la Revoluție, s-a îndreptat cu coloana de manifestanți a Alianței Poporului de la Universitate spre Televiziunea Română Liberă (TVR –L). În piața din fața Parcului Herăstrău era un miting al țărăniștilor, la care a rămas. Erau mii de manifestanți. După terminarea mitingului, un grup masiv de manifestanți s-a oprit la intrarea în Televiune pentru a scanda împotriva conducerii acesteia, respectiv împotriva lui Răzvan Theodorescu, președintele instituției, și a directorului Emanuel Valeriu. Motivul: cei doi făceau propaganda numai pentru Ion Iliescu și FSN, criticându-i în termini injurioși pe contestatarii acestuia.

A intrat cu o delegație la cei doi șefi ai TVR-L. Le-a cerut să transmită informații, imagini și de la mitingurile opoziției, să transmită revendicările revoluționarilor care protestează zilnic în Piața Universității pentru aflarea adevărului despre Revoluție, pentru pedepsirea ucigașilor.

De asemenea, Dincă le-a cerut șefilor TVR-L să le transmită programul, care cuprindea și punctul 8 din Proclamația de la Timișoara (fără comuniști și securiști la alegeri sau pe funcții de conducere timp de 10 ani), amânarea alegerilor pentru ca opoziția să se poată organiza, retehnologizarea industriei, privatizarea doar a 49% din întreprinderi pentru ca statul să dețină controlul, înghețarea prețurilor și salariilor pentru a opri inflația, retrocedări de terenuri pentru țărani, iar SMT-urile să presteze servicii pentru țărani, desființarea intermediarilor din lanțurile comerciale pentru a opri mărirea prețurilor.

Dincă spune că Răzvan Theodorescu l-a persiflat, spunându-i că nu poate să dea nimic pe post din cauza Decretului 473 din 1977. „Abrogați decretul și apoi pot să dau și alte informații. Altfel sunt obligat să informez doar despre acțiunile celor care conduc țara“, le-ar fi spus Răzvan Theodorescu, deși știa bine că Dincă nu putea abroga un text de lege, ci numai CPUN-ul, parlamentul provizoriu de atunci, condus de Ion Iliescu.

Dumitru Dincă povestește că a părăsit furios televiziunea, că i-a luat pe manifestanți, i-a dus în Piața Universității, unde a ocupat carosabilul, oprind circulația. Au manifestat toată noaptea, dar au rămas puțini.

Pe 23 aprilie dimineața, Dumitru Dincă a fost ridicat din fața Teatrului Național de o mașină a Poliției din care coborâseră „patru haidamaci“ .

L-au plimbat prin oraș vreo jumătate de oră – el nu vedea nimic din mașină – după care l-au dus la Secția 1 Poliție de pe strada Povernei. Dacă ar fi fost dus direct de la Universitate, mașina ar fi ajuns la Secția 1 Poliție în vreo cinci minute. Crede că a fost plimbat mai mult timp fără să i se spună ceva pentru a-l speria. La secția de Poliție nu l-a întrebat nimeni nimic. „Credeam că voi fi ucis pentru că cineva a dat dispoziția «Luați-l! Duceți-l!». Am fost urcat într-un ARO fără geamuri și plimbat din nou mai mult timp. În final, m-au descărcat la Secția 21 de Poliție din Militari, unde m-au ținut într-o camera vreo patru ore fără să mă întrebe nimic. Pe la ora 15.00 m-au urcat din nou într-o
mașină și m-au dus la Poliția Capitalei, la generalii Bâtlan și Diamandescu. Diamandescu m-a întrebat dacă vreau să mă elibereze. Normal că i-am răspuns că vreau. Mi-a mai spus că dacă țin la libertatea mea, să merg în Piața Universității și să le cer demonstranților să plece acasă. M-a pus să promit. Eu
i-am promis, le spun să plece acasă, crezând că în Piață sunt câțiva protestatari, așa cum era dimineață, când m-au ridicat.

În Piață m-a dus colonelul Mateescu, care m-a și avertizat să-mi țin angajamentul. Numai că în Piață am văzut mii de oameni, care ieșiră pentru mine. M-au luat pe umeri, m-au aclamat. Eu i-am întrebat prin portavoce «Vreți să plecăm acasă?» Și nimeni nu a vrut, toți au strigat «Nu plecăm! Nu plecăm!» Cred că erau vreo 10.000 de oameni. Piața era blocată doar pe Bulevardul Magheru, nu și pe direcția troleibuzelor, ca să nu-i împiedicăm pe oameni să meargă la serviciu.

În noaptea de 23 spre 24 aprilie am rămas în Piață vreo două sute de persoane, între care și niște măicute care protestau împotriva Patriarhului Teoctist. Pe la ora 5.00 dimineața eu am plecat la sediul PNȚ din Piața Rosetti. Când m-am întors, deja Poliția arestase vreo 10-15 persoane, între care și pe prietenul meu Fluieraș. Le-au legat mâinile cu sârmă ghimpată. Au intervenit brutal, cu bastoane, cu câini. I-au dus la Secția 10 Poliție, care atunci era lângă Liceul Creangă.

Iar am făcut mobilizarea ca să mergem să-i scoatem din arest, de la Poliție. Când m-am întors cu ei, balconul Universității deja era deschis, iar Marian Munteanu vorbea mulțimii.

Deja acaparase el Piața Universității. L-am bănuit de atunci de complicități cu Virgil Măgureanu (șeful SRI – n.n.) pentru că pe 22 aprilie, când am blocat Piața Universității, i-am dat telefon și i-am spus să vină și el cu Liga Studenților la protest și nu a vrut. Îl citez din memorie «Nu ne amestecăm cu golanii. Noi suntem studenți și luptăm altfel»“.În perioada protestelor din Piața Universității, începând cu data de 1 mai, Dumitru Dincă a intrat în greva foamei.
A protestat astfel 15 zile, până a intrat în comă hipoglicemică, motiv pentru care a întrerupt protestul extrem.

În 13 iunie a fost și el arestat și eliberat seara, pentru ca să fie rearestat pe 17 iunie 1990. A stat patru luni și jumătate în arest, fără probe. Acum este bolnav. Are cancer pulmonar.„Am luptat pentru dreptate, pentru libertate, dar la final am constatat că prea mulți sunt murdari“, a conchis Dumitru Dincă, nu fără tristețe.

Acest text a apărut în ediția de colecție Rl ”Anonimii care au creat Piața Universității”. 

 

 

Citește totul despre:

Comentarii

loading...