Vicepremierul rus Dmitri Rogozin a cerut pe Facebook “contramăsuri usturătoare” din partea Moscovei, după ce autorităţile române şi moldovene nu i-au permis avionului în care se afla să ajungă la Chişinău.
“Tonul dur al declaraţiilor mele reflectă emoţiile mele privind inconvenientele legate de ceea ce s-a întâmplat pasagerilor cursei noastre. Majoritatea se întorceau acasă. Am călătorit întotdeauna în Republica Moldova cu curse regulate ale companiilor rusești. Cascadoria ruşinoasă a românilor şi Guvernului moldovean necesită analiză atentă şi contramăsuri usturătoare, calculate precis”, a scris el pe rețeaua de socializare.
Oficialul rus a estimat că ţările occidentale “nu se vor împăca niciodată” cu aspiraţiile Rusiei de a fi o ţară liberă şi puternică. “Au fost destul de mulţumiţi cu Rusia ameţită a anilor ’90, dar nu se vor împăca niciodată cu voinţa noastră de a liberi şi puternici. Iar a fi cum vrem să fim, adică liberi şi puternici, ar fi cel mai bun răspuns la toate aceste sancţiuni şi trucuri murdare. Şi vom decide cum să distrugem aceste creaturi mârşave”, a conchis el.
România nu a dat drept de survol pentru avionul care ar fi trebuit să îl ducă pe Rogozin de la Tiraspol la Moscova, iar acesta s-a văzut obligat să treacă Nistrul şi să vină la Chişinău cu o limuzină, unde poliţia moldovenească i-a confiscat mai multe cutii cu listele de semnături ale transnistrenilor care cereau unirea cu Rusia.
Discuţii legate de tranzitarea teritoriului României de o aeronavă avându-l la bord pe Rogoziin au mai fost şi în decembrie 2016. Rogozin a anunţat atunci pe Twitter că aeronava sa a tranzitat spaţiul aerian al României, ceea ce încălca sancţiunile impuse oficialului rus de către Uniunea Europeană, după ce Moscova a anexat Crimeea.
La scurt timp vicepremierul rus a avertizat Bucureştiul că „data viitoare va zbura deasupra României şi a Ucrainei într-un bombardier Tupolev – 160”. În replică, fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat atunci că „trebuie să aflăm câtă vodcă a consumat Rogozin înainte să facă aceste declaraţii”.