…Să se revizuiască, primesc. Dar să nu se schimbe nimic. Caragiale rămâne un autor de studiat din toate perspectivele, nu doar din cea literară. Un bun prieten sociolog, autor al unei excelente interpretări a lui Caragiale, îmi spunea, după ce a văzut rezultatele alegerilor, că disimularea este o caracteristică a unei lumi aflată la intersecția violențelor. Și care disimulează pentru a supraviețui. Nu-mi place descrierea, dar nu pot să nu mă uit la ce s-a petrecut în ultimele secole cu societatea românească. Supraviețuirea a devenit obiectiv al ființei, iar pentru asta cea mai la îndemână cale este disimularea.
Un vorbim și alta fumăm, ar fi una dintre adaptările la spațiul românesc contemporan a replicilor din piesa lui Caragiale. Un politician cu funcție de la București spunea, acum câteva săptămâni, după ce coborâse dintr-o mașină scumpă, că oamenii se dau după putere și că trebuie să le spui exact ceea ce vor să audă. Știa bine această teorie a disimulării, dar o vedea exact în cheia de care și el, și colegii lui, s-au folosit pentru a-și crea și consolida pozițiile de conducere. Rezultatele de la aceste alegeri locale îi dau dreptate. Oamenii nu s-au dus după adevăr, nici măcar nu s-au răzvrătit prin vot; s-au dus după puterea celor care le-au spus ce voiau să audă. Iar cei care nu au votat, majoritari, au ales, de fapt, calea de mijloc care îi absolvă de răspundere, dar le dă voie să cârtească.
“A furat, dar a și făcut ceva” a fost singura propoziție pe care am auzit-o în această campanie electorală care a fost asumată integral de cei care au rostit-o. Așa putem înțelege cum au devenit primari oameni care au mari probleme cu legea. Unul dintre ei, primarul de la Baia-Mare a câștigat alegerile din arest. Nu prea ai ce comenta la așa ceva. Spunea George Enescu, plin de amărăciune, că “suntem foarte departe de ce eram cândva”. Dar, de fapt, ce eram cândva? O scurtă privire în urmă îmi aduce în fața ochilor epoca Fanarului, trădările… Citeam ieri glume despre bucureștenii care se aflau pe Valea Prahovei și păreau că nu se duc spre casă pentru că voiau să ajungă într-un oraș condus de PSD. Da, suntem buni la glume, la “caterincă”, asta ne place, asta merge.
Au venit anii de comunism. Blestemul crimei și apăsării regimului roșu, dar și schemele de supraviețuire și de disimulare au continuat baletul dintre cel puternic și cel slab. Prețul a fost mare, mult prea mare, dar unele reacții au fost, cumva, surprinzătoare. De la slugărnicia în fața șefilor, la înjurătura printre dinți atunci când șeful era întors cu spatele. De la ascultatul posturilor de radio din vest, la furtul devenit obicei cotidian. Muncitorii plecau din fabrici cu ceva, orice, ascuns sub haine. Fiecare șurub sau rulment furat într-o lume care mergea într-un singur sens era o piesă dintr-un mecanism al autodistrugerii care se manifestă și azi. Un mecanism care pare ca s-a transmis din generație în generație, iar azi ne uităm cu surprindere cum merge lumea asta a a noastră, de-a-ndoaselea. Iar în fruntea ei, bine înfășurați în vorbele care plac, se lăfăie cei care ne fac mai mult rău decât bine. Cei care câștigă scrutin electoral după scrutin electoral.
Am crezut că s-au schimbat lucrurile. Am crezut că strada care a condamnat neglijența criminală de la Colectiv, care s-a încărcat de mânie în fața otrăvii Hexi Pharma, care are încredere în DNA și biserică va ieși la vot și va mai îndrepta peisajul politic. Nu a făcut-o.
“A furat, dar a și făcut ceva” a fost, până la urmă, sloganul câștigător al acestei campanii electorale. Dragnea-cel-condamnat a obținut o victorie pe care cred că nici chiar el nu a visat-o. Cherecheș-cel-din-arest a câștigat Baia-Mare. Exemplele pot continua. Acest slogan a avut un impact mai mare decât oricare din textele lui Caragiale.
Dacă i-am ruga pe cei care au votat corupți să își decline public identitatea vom avea surpriza să constatăm că nimeni nu a făcut-o. În singurătatea și anonimatul cabinei de vot, oamenii au făcut ceea ce nu vor recunoaște. Altfel spus, au disimulat bine.
