I n societatea romaneasca asistam neputinciosi la un dialog al surzilor. Toti vorbesc, vor sa se faca auziti, dar nimeni nu-i asculta si nu-i baga in seama. „Dialogul” dintre Putere si Opozitie este ilustrativ pentru asertiunea de mai sus. Atunci cand Opozitia neaga orice valoare actelor si faptelor guvernantilor, acestia se simt indreptatiti sa respinga de plano orice critica si propunere venita de la cei care pana mai ieri se aflau la putere. Acest gen de dialog este cel mai vizibil in Parlament unde motiunile de cenzura initiate de Opozitie vin pe banda rulanta si tot asa pica la vot. Culmea nerusinarii este atinsa atunci cand Opozitia critica cu vehementa starile de fapt din Sanatate pentru care, in cea mai mare masura, tot ea este vinovata.
Un dialog al surzilor, tot mai sonor si strident, are loc si in sanul Aliantei Dreptate si Adevar pe osatura careia este constituit actualul guvern. Fiecare din cei doi parteneri ai Aliantei Ð Partidul National Liberal si Partidul Democrat Ð se intrece in a inventa probleme in care acestea se afla in divergenta pentru a-si putea arunca reciproc reprosuri, lasand impresia ca sunt pe punctul de a se desparti. Partidul Democrat vine cu initiative, cum este ultima, referitoare la restructurarea guvernului, doar pentru a demonstra ca liberalii nu respecta angajamentele asumate fata de parteneri si de electorat. PNL reactioneaza de fiecare data la asemenea initiative doar cu gandul la prelungirea unei guvernari aflate in agonie de prea mult timp. Iar sondajele de opinie arata ca sageata liberala s-a intors cu varful in jos semnaland picajul in care a intrat acest partid.
Dar cel mai mult sufera dialogul dintre societate si institutiile statului. Daca in cazul criticilor formulate de presa unii demnitari si inalti functionari publici mai catadicsesc sa raspunda incercand sa se disculpe, dialogul dintre cetatean si autoritatile alese lipseste cu desavarsire. Desigur, exista multi primari care, aproape zilnic, fac declaratii pentru a-si prezenta fie „realizarile”, fie noile proiecte edilitare, dar niciodata nu solicita opinia cetatenilor in legatura cu ceea ce-si propun sa intreprinda. Comportamentul autoritatilor locale din Bucuresti este ilustrativ pentru acest gen de „dialog”. Proiecte edilitare, mai vechi sau mai noi, de interes general, sunt promovate in continuare, cu obstinatie, desi nu au, practic, nici o sustinere din partea cetatenilor acestui oras. Cel mai recent caz este cel al cladirii-gigant care pune in pericol integritatea Catedralei Catolice. Primaria Capitalei, ca si primaria de sector, are instrumentele administrative pentru a stopa aceasta tentativa, dar refuza sa dea curs cererilor opiniei publice.
Daca este sa ne referim, in general, la modul in care primariile si alte autoritati publice, locale sau centrale, dialogheaza cu cetateanul, constatam ca acestea se rezuma doar la acordarea de audiente individuale unor cetateni care au de rezolvat diverse probleme personale. Dar cand este vorba de a consulta „poporul” care le-a ales, constatam ca autoritatile nu fac mai nimic. Sa dam un exemplu, tot din Capitala. A fost lansat, de peste cinci ani, proiectul construirii unei legaturi rutiere intre soseaua Titulescu si strada Orhideelor, asa-zisul pasaj de la gara Basarab. Dintre diferitele optiuni disponibile, municipalitatea a ales solutia unui viaduct, adica un pod gigant de aproape un kilometru. Pe buna dreptate, cetatenii din zona Titulescu resping acest proiect deoarece, prin realizarea lui, vor fi alterate profund conditiile de mediu (poluare fonica si a atmosferei), biserica din vecinatate va fi „umbrita” de noua constructie, iar accesul enoriasilor va fi partial obstructionat. Si toate acestea pentru ca decidentii nu au luat in considerare si o alta varianta. Ar fi vorba de mutarea Garii de Nord pe un nou amplasament, in zona garii Basarab, evident prin construirea unei noi gari, si prelungirea soselei Titulescu prin fata garii Basarab. Terenul recuperat prin dezafectarea liniilor si a peroanelor actualei Gari de Nord ar putea fi vandut pentru construirea unor parkinguri subterane si a unor hoteluri, iar banii obtinuti vor putea fi folositi pentru construirea noii gari.
Multe s-ar putea face daca alesii nostri ar dialoga cu cetateanul si ar asculta si vocea acestuia. Personal, eu nu am a ma plange in aceasta privinta deoarece, recent, am inregistrat un mare succes. Am explicat unui agent de circulatie, care dadea amenzi in piata Arcului de Triumf, ca siguranta pietonilor ar spori considerabil daca, la semaforul dinspre Piata Victoriei, culoarea verde pentru pietoni nu ar mai coincide cu „liberul” dat autoturismelor care circula dinspre Piata Presei Libere. Agentul nu mi-a cerut nici buletinul, nu m-a pus nici sa fac o sesizare scrisa. El a verificat pe loc rationalitatea sugestiei mele, a notat-o intr-un carnetel si a promis ca o va supune unei comisii care decide in asemenea probleme. Dupa o saptamana, trecand perpedes prin zona Arcului de Triumf, mi-am adus aminte de agentul de circulatie. Spre onoarea lui, ceea ce a promis se si realizase. Am putut trece Kiselefful pe verde fara sa mai fiu fugarit ca un iepure de autoturismele conduse de soferi care nu inteleg ce cauta pietonii pe carosabil.
