Dl Calin Popescu Tariceanu si-a asteptat in zadar concurentii la prim-ministeriat pentru dezbaterea anuntata cam in pripa, gazduita generos de ASE. Insa in loc sa dea acolo de dnii Mircea Geoana si Theodor Stolojan, prim-ministrul s-a vazut in fata profesorilor care l-au asaltat cu intrebari privind salariile. Ca nu se intalnesc nici profesorii cu prim-ministrul chiar in fiecare zi, nici chiar atunci cand se duc si protesteaza in fata Palatului Victoria.
Chitit, pesemne, sa vorbeasca despre solutiile de limitare a crizei economice prin care trece toata lumea civilizata, dl Tariceanu a fost readus cu picioarele pe pamant. Experienta n-ar strica sa se repete si cu alti demnitari care vorbesc intr-una de strategii si de proiecte, neglijand situatia de jos, de la, sa zicem, firul ierbii. Nu ca n-ar trebui discutate marile proiecte si strategii care se intind asupra unor intervale mari de timp, nu ca demnitarii tarii n-ar trebui sa se ocupe decat de problemele specifice ale fiecarei categorii sociale, dar fara aceasta contra-pondere ei risca sa zboare prea sus, in atmosfera rarefiata a teoriei, in timp ce restul lumii, adica majoritatea, se zbate sa supravietuiasca undeva, foarte jos, pana unde privirile demnitarilor nu mai bat, ca nu sunt nici ei vulturi.
Sigur ca principiul subsidiaritatii dicteaza rezolvarea fiecarei probleme la nivelul specific, astfel incat celelalte niveluri sa se poata consacra problemelor de resortul lor. Sau, cum se spune in latineste, de minimis non curat praetor. Numai ca momentul electoral este, prin definitie, unul in care subsidiaritatea se suspenda si toata lumea rezolva pe rupte, din gura, tot ce-i iese in cale, dupa principiul "eu voi putea totul, eu voi rezolva totul, numai sa ma votati". Principiu, desigur, nepus pe tapet, in clar, ci subinteles, din moment ce vezi si auzi promisiuni pentru toate nivelurile, facute de oameni care tintesc, totusi, la un singur nivel.
Ce n-au facut primarii vor face deputatii, ba chiar senatorii. Ce n-a facut guvernul trecut o sa faca parlamentul viitor, numai sa fim alesi noi si ai nostri. Ar trebui sa le para suspect alegatorilor tocmai acest fapt: nici un candidat nu recunoaste sincer ca o problema pe care un cetatean i-o pune la o intrunire electorala nu e de resortul forului pentru care candideaza el. Ca sa nu faca figura proasta, candidatul se autoproclama atotputernic, numai sa fie ales, iar cetateanul pare multumit, desi o experienta, destul de lunga deja, ar trebui sa-l puna in garda.
Ma intreb daca exista vreun alegator care, la o intrunire electorala, sa-i puna candidatului o problema de resortul Consiliului judetean, de pilda, iar cand acesta se avanta sa demonstreze cum va face si va drege el in chestia respectiva sa-i taie elanul, intrebandu-l, brusc luminat, daca nu cumva aceea nu e de resortul Parlamentului. Daca oamenii adunati in sala respectiva ar dori chiar sa clarifice ceva, nu doar sa strige ura si sa primeasca mititei sau peste, atunci, in fata unei atare strategii de alegator, ar trebui sa-si puna cu totii problema sinceritatii personajului venit sa le cucereasca simpatia si votul.
Dar, de fapt, toate "dezbaterile" pre-electorale nu sunt, si aici, si aiurea, decat mitinguri de incurajare a celui aflat la tribuna, cu participanti dinainte lamuriti sau, in orice caz, decisi sa-l voteze pe cel la adunarea caruia se duc. As vrea sa traiesc ziua cand in Romania adunarile electorale ar fi chiar niste confruntari de idei, de programe, daca nu chiar de doctrine, cetatenii din sala fiind mai mult decat o masa de manevra adunata de agitatorii partidului caruia ii apartine candidatul.
Chiar daca vor fi fiind programate la televiziuni dezbateri intre candidatii la premierat, cum spune dl Theodor Stolojan, motivandu-si respingerea invitatiei prim-ministrului in exercitiu, intalnirea acolo, la ASE, ar fi fost una care ar fi aratat ca mai exista dialog, ca mai exista preocupare pentru destinul tarii si in afara propagandei propriu-zise.
