REBRA. Doi barbati din Bistrita-Nasaud sunt cercetati in stare de libertate pentru savarsirea infractiunilor de nerespectare a regimului materiilor explozive, fals si uz de fals. Cei doi au folosit 10 kg de dinamita si 8 capse electrice pentru dislocarea unei stanci fara a avea calitatea de artificier si fara a detine autorizatie de impuscare.
Subinspectorul Cristina Furnea, purtatorul de cuvant al IPJ Bistrita-Nasaud, a informat, luni, ca politistii s-au sesizat din oficiu la sfarsitul acestei saptamani despre faptul ca pe raza localitatii Rebra s-au executat doua lucrari de impuscare cu material exploziv.
Astfel a fost identificat Silivan D. (39 de ani), sef de sectie la SC „Explo Terasit” SRL, care a ridicat material exploziv de la un depozit apartinand minei Rodna, fara a avea calitatea de artificier si pe Grigore B, (54 de ani), care a efectuat lucrarile de impuscare de material exploziv fara autorizatie.